Biserica Ortodoxă şi trecutul neconsumat

Mircea Geoană a condamnat ceea ce el a numit “insinuările legate de diverse influenţe pe acest subiect”.

"Fac un apel în numele meu şi al conducerii partidului pentru a lăsa Biserica Ortodoxă Română să îşi aleagă liderul, după dispariţia Patriarhului Teoctist, fără niciun fel de ingerinţă politică sau presiuni", a spus liderul PSD, luni 6 august.

Vineri după-amiază imediat după înmormîntarea Patriarhului Teoctist, fostul ministru al Apărării, Sorin Frunzaverde (PD), a spus pe un ton foarte sigur de sine că viitorul patriarh va fi Daniel, mitropolitul Moldovei. Nu a dat amănunte, a spus numai că nu vorbeşte în numele cutumei stabilită în Biserică, ci în virtutea unor raporturi de forţe pe care a dat de înţeles că le cunoaşte foarte bine.

Mitroplitul Clujului, Bartolomeu Anania nu a ezitat să-l sancţioneze, cerîndu-i lui Frunzăverde să vorbească în numele lui personal. Polemica a pus însă în lumină existenţa unei competiţii foarte aprinse şi care nu lasă să se străvadă în opinia publică decît foarte puţin.

Mircea Geoană a mai făcut trimitere probabil şi la alte lucruri care au apărut în presa de astăzi şi care au ca sursă inevitabil tot Biserica Ortodoxă. E vorba mai cu seamă de informaţiile şi comentariile apărute în ziarul Ziua şi care avertizează asupra presupusului pericol masonic. Publicaţia reproduce de altfel în ediţia de azi textul unui document foarte interesant:

“Hotarârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane Nr. 785/1937” şi care nu a fost denunţat de Biserică. E un document care condamnă masoneria şi laicizarea vieţii publice, dar care conţine şi puternice sugestii antisemite. Dar simultan cu denunţarea firească a secularizării şi a societăţilor secrete inspirate de raţionalismul iluminist, documentul manifestă o poziţie etatistă şi naţionalistă pronunţată, atrăgînd atenţia că masoneria “E o lupta nesinceră, pe la spate; niciodată nu există siguranţă în viaţa Statului şi în ordinea stabilită.” Preocuparea aceasta pentru siguranţa statului şi pentru caracterul pernicios al influenţelor apusene este însă problematică pentru o autentică gîndire creştină.

După toate indiciile acest mod de a gîndi nu a murit cu totul în sînul Bisericii Ortodoxe Române, care a părut să-şi dea acordul pentru multe schimbări politice inspirate din Vest cu aerul că o acceptare strict formală este preferabilă unei opoziţii frontale. Mi se pare că atunci cînd se vorbeşte despre tradiţionalism în Biserica Ortodoxă Română se foloseşte un eufemism nepotrivit, întrucît mult mai potrivit ar fi să se vorbească despre etatism naţionalist.

Se vede aşadar că procesul integrării europene şi euro-atlantice a îngheţat o vreme dezbaterea din sînul Bisericii dintr-un imbold, să-i spunem aşa, de oportunitate. Cineva chiar afirma, în mod surprinzător, că integrarea euro-atlatică s-ar datora în bună măsură virtuţilor diplomatice ale Patriarhului Teoctist. În orice caz, moartea înaltului ierarh a scos la iveală dezbateri neconsumate şi reziduuri dintr-o epocă încă nediscutată pînă la capăt.