"Bucuria de a fi în Festivalul Enescu"

DW: Participaţi amândoi pentru prima dată la Festivalul Enescu şi sunteţi tot pentru prima dată la Sibiu. În cazul dumneavoastră, domnule Avital aceasta este de fapt şi prima vizită pe care o întreprindeţi în România. Stăm de vorbă la sfârşitul seriei de concerte susţinute în cadrul Festivalului. Cum vi se pare? Ce experienţă aţi avut?

Avi Avital: Eu sunt într-adevăr pentru prima dată în România, bineînţeles că şi la Festivalul Enescu şi îmi place foarte mult. Am fost în trei oraşe, Bucureşti, Cluj şi Sibiu, şi îmi place vibe-ul, îmi place publicul, îmi place Festivalul – este excepţional. A fost o bucurie să fac parte din Festival. 

Omer Klein: Eu nu sunt pentru prima dată aici, am fost de foarte multe ori în România. Iubesc România. Am cântat la Bucureşti în mai multe rânduri, la Festivalul de jazz din Gărâna, la Cluj şi în alte oraşe, dar sunt pentru prima dată la Festivalul Enescu şi tot astfel la Sibiu. A fost o plăcere.

Avi Avital: Ne aflăm într-un loc cu o cultură bogată şi cunosc anumite lucruri, dar dacă le trăieşti, se cumulează: arhitectura, bucătăria, mentalitatea oamenilor, vibe-ul general. Totul se îmbină. Un moment realmente puternic pe care l-am trăit a fost la finalul primului meu concert susţinut în cadrul Festivalului Enescu, când am simţit un val de energie din partea publicului în sala Ateneului. A fost fantastic!

DW: Domnule Avital, aţi explicat publicului în această seară că a doua parte a recitalului e gândită ca dialog. Dumneavoastră interpretaţi o partită de Bach la mandolină, iar Omer Klein face o improvizaţie la pian. Şi aceasta alternativ.

Avi Avital: Iubesc contrastele - ca forţă motrice în concert. Îmi plac concertele cu elemente contrastante care în acelaşi timp se completează. Este de fapt întruchiparea dialogului nostru în viaţa reală: suntem buni prieteni, avem multe lucruri în comun, dar venim din două lumi muzicale diferite, sau hai să spunem altfel căci lumea e aceeaşi, lumea e muzică. Putem spune că vorbim aceeaşi limbă dar dialecte diferite. Sunt două moduri distincte de abordare, două mecanisme distincte pentru crearea unei experienţe artistice muzicale. Am învăţat mult de la Omer, de fapt am învăţat mult unul de la celălalt. 

Omer Klein: Pare logic ca atunci când se întâlnesc doi oameni cu identităţi diferite, provenind din lumi diferite, să se întâlnească cumva la mijloc, să se adapteze unul la altul. Dar pentru ca fiecare să-şi păstreze identitatea puternică, mi se pare important ca aceste identităţi să se ciocnească uneori pur şi simplu. Dialogul de care vorbeaţi, în care Avi cântă singur Bach, iar eu după aceea îi răspund, improvizând, tot singur, la pian, este atât pentru noi cât şi pentru public foarte incitant, foarte interesant.

DW: Domnule Avital, repertoriul dvs. este foarte bogat, de la cel clasic – mă gândesc de pildă la Bach sau Vivaldi – şi până la muzică tradiţională şi jazz. Unde vă simţiţi mai degrabă acasă?

Avi Avital: Acasă mă simt pe scenă (râde). Orice fel de muzică aş interpreta, pentru că nu cânt ceva care să nu îmi placă. Nu văd această diferenţă în mod dramatic. Cânt muzica prin care vreau să exprim ceva, care îmi place, care are legătură cu originile mele, care îmi spune ceva... Pentru mine nu există graniţe de niciun fel.

DW: Dar în cazul dvs., domnule Klein, prietenia şi colaborarea cu Avi Avital v-a schimbat percepţia asupra muzicii clasice, odată ce sunteţi un pianist de jazz?

Omer Klein: Da, mi-a schimbat percepţia asupra mea în lumea muzicii clasice. Am iubit mereu muzica clasică, am ascultat-o şi exersat repertoriul clasic, am şi compus, fără a fi interpretat aceste lucrări pe scenă, şi toate acestea au contribuit la formarea mea ca muzician de jazz şi alte genuri, în afară de clasic. Lucrând cu Avi, m-am confruntat pentru prima dată cu diferenţele de mentalitate, de abordare... Amândoi am făcut mari eforturi pentru ca totul să funcţioneze. Dacă mă întrebaţi pe mine, prin acest proiect, care a generat în timp şi alte colaborări cu interpreţi de muzică clasică, am învăţat care ar putea fi aportul meu şi să mă bucur de lucruri pe care le asociam cu interpreţii de muzică clasică. De pildă să cânţi întregul program ca repetiţia înaintea concertului, lucru cu care nu eram obişnuit, sau să respecţi întru totul partitura pentru că e minunată aşa cum e, fără modificări. În parte, ceea ce facem noi doi, cam despre asta e. 

DW: Cântaţi des împreună?

Avi Avital: Trăim amândoi în Germania, chiar dacă în oraşe diferite, şi ne întâlnim destul de des. Avem cam zece concerte pe an. 

DW: Domnule Avital, când a început această adevărată pasiune pentru mandolină, care datorită dvs. este tot mai des întâlnită pe scenele de concert ca instrument solistic?

Avi Avital: Aveam opt ani, dacă nu chiar mai puţin, când părinţii m-au dus la un concert al orchestrei de mandolină, alcătuită din copii şi tineri, din oraşul nostru. Unul dintre copii îmi era vecin. Mi-a plăcut mult şi când cineva mi-a dat o mandolină, am atins corzile şi a ieşit sunetul. Pentru un copil aşa ceva e absolut magic. I-am întrebat pe părinţi dacă aş putea cânta şi eu la mandolină. Aşa a început totul. 

DW: Între timp peste 100 de lucrări de mandolină au fost compuse special pentru dvs. 

Avi Avital: Ceea ce am observat deja ca tânăr muzician e că mandolina lipseşte de pe scenele de concert pentru că nu prea există partituri în care să fie prevăzut şi acest instrument. Am vrut să schimb acest lucru şi am rugat compozitori contemporani să compună piese pentru mandolină ca să creăm un repertoriu valoros şi bogat. Aşa că peste vreo sută de ani oamenii vor considera că e firesc ca mandolina să fie un instrument obişnuit în muzica clasică. Aşa cum a fost cu un secol în urmă şi cu chitara. Pentru mine e foarte important ca an de an să comisionez compoziţii pentru mandolină. 

DW: Revenind la începutul discuţiei noastre, la Festivalul Enescu, nu pot să nu vă întreb cum vă raportaţi la creaţia enesciană, la compozitorul căruia îi este dedicat acest festival.

Omer Klein: Enescu este pe lista mea cu compozitorii pe care vreau să-i studiez când îmi va permite timpul. Şi ştiu că o voi face, deoarece tot ce am ascultat nu mi s-a părut doar de o valoare deosebită, ceea ce e evident, ci şi aproape de inima mea. Este ceea ce simt în general atunci când ascult muzică populară din România şi din această regiune. E definitiv un compozitor pe care am de gând să-l descopăr într-o bună zi. 

Avi Avital: Ceea ce mi-a plăcut mult în acestă vizită la Bucureşti şi în România este modul extraordinar în care e celebrat şi iubit Enescu. Creaţia sa este desigur minunată, impresionantă - e un mare compozitor. Şi eu mă simt aproape de muzica sa, pentru că găsesc în ea elemente din muzica noastră populară din Israel. Cultura română nu-i este străină cuiva din Israel, ştiind câţi români au venit în Israel. M-a impresionat cât de mult o ţară îşi iubeşte artistul care a lăsat în urma sa o creaţie însemnată atât de conectată, într-un mod autentic, la cultura naţională.

DW: Aşadar, înţeleg că veţi reveni.

Avi Avital: Cu siguranţă!

Omer Klein: Şi cu mare plăcere!