1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Partidul lui Borissov a câştigat alegerile din Bulgaria

3 octombrie 2022

Şi după al patrulea scrutin în interval de 18 luni, în Bulgaria nu se conturează o majoritate clară. Câştigătorului îi va fi greu să găsească parteneri de coaliţie.

https://p.dw.com/p/4HgPL
Alegeri parlamentare în Bulgaria
Câştigător pe hârtie: Lui Boiko Borisov îi va fi aproape imposibil să formeze guvernulImagine: Visar Kryeziu/AP/dpa/picture alliance

Alegerile parlamentare anticipate din Bulgaria au fost câştigate de formaţiunea civică pro-vestică GERB. Partidul de opoziţie al fostului premier Boiko Borissov a obţinut 25,4 la sută din voturi, potrivit rezultatului oficial provizoriu, comunicat după numărarea a 99 la sută din buletinele de vot.

Pe locul doi s-a clasat formaţiunea liberală PP, aflată până în iunie la guvernare, a fostului premier Kiril Petkov, cu 20,2 la sută din sufragii. Rezultatul final este aşteptat în decursul acestei săptămâni. Potrivit rezultatelor preliminare, şapte partide au reuşit să treacă pragul electoral de patru la sută.

Numai o treime din electorat s-a dus la urne

Între acestea se află iarăşi formaţiunea pro-rusă şi naţionalistă Vazrajdanie (Renaştere). Acest partid, cel mai mic în legislatura trecută, se clasează acum pe locul patru, cu 10,2 la sută, în faţa socialiştilor (9,3 la sută), care au fost şi ei la putere până de curând. Alianţa conservator-liberală Bulgaria Democrată (BD), aflată şi ea la guvernare în legislatura trecută, a fost votată de 7,5 la sută din electorat. În Parlamentul din Sofia va fi reprezentat şi noul partid Avântul Bulgar (BW), al fostului ministru al Apărării, Ştefan Ianev, care a obţinut 4,6 la sută din voturi.

Bulgaria | Parlamentul din Sofia
Nici de această dată nu se conturează o majoritate clară în Parlamentul BulgarieiImagine: Georgi Paleykov/NurPhoto/picture alliance

Formarea guvernului va fi problematică

Dat fiind că nu există o majoritate clară, formarea guvernului se anunţă dificilă. Fostul premier Kiril Petkov, care şi-a recunoscut înfrângerea, a exlus după comunicarea rezultatului provizoriu posibilitatea formării unei mari coaliţii împreună cu GERB. Borissov în schimb s-a declarat dispus să poarte negocieri "cu toate partidele".

Bulgarii şi-au ales duminică al patrulea Parlament în decurs de 18 luni. În iunie guvernul Petkov a fost răsturnat printr-un vot de neîncredere, după numai şapte luni de la învestitură. De atunci afacerile curente sunt gestionate de un cabinet interimar, format din tehnocraţi.

Participarea la vot a fost de numai 35 la sută, a anunţat cu puţin timp înaintea închiderii urnelor institutul sociologic Gallup International Balkan.

Bulgaria | Alegeri 2022
Doar unul din trei bulgari s-a dus la urneImagine: NIKOLAY DOYCHINOV/AFP/Getty Images

Campania electorală din Bulgaria a fost dominată de războiul din Ucraina şi de livrările nesigure de gaze din Rusia. Bulgaria are legături istorice şi culturale strânse cu Moscova. Invazia rusă în Ucraina a provocat o sciziune profundă în ţara cu 6,5 milioane de locuitori. În timp ce Borissov încearcă să nu pericliteze relaţiile nici cu UE şi nici cu Rusia şi Turcia, Petkov a adoptat în campanie o poziţie pro-europeană clară.

ia/maw (dpa, afp, rtr)