Când "a nu avea" poate însemna "a nu fi"

V-aţi gîndit vreodată cum aţi putea sărăci „cu stil” presupunînd că aveţi această calitate sau că ea ar putea fi obţinută în baza consultării unui manual?

Nu vă neliniştiţi. A făcut-o pentru Dumneavoastră cu trei ani în urmă vlăstarul unei vechi dar scăpătate case princiare, contele Alexander von Schönburg, într-o carte intitulată „Arta de a sărăci cu stil”. Volumul a figurat multă vreme în topul succeselor de librărie.

Presimţeau oare deja pe-atunci locuitorii bogatei republici federale că spectrul sărăciei va deveni o ameninţare reală pentru fiecare – aşa cum pare a se întîmpla azi dacă ar fi să dăm crezare tezei sociologului Heinz Bude, expusă în cartea intitulată „Excluşii”, apărută la Hanser Verlag în 2008?

Cine sunt „excluşii”?

Termenul de specialitate îi vizează pe toţi cei care în pofida pregătirii lor profesionale, a flexibilităţii, mobilităţii, specializării, spiritului de iniţiativă, know-how-ului sunt ameninţaţi în vîrtejul turbo-capitalismului şi al globalizării să rămînă fără serviciu de azi pe mîine, îngroşînd rîndurile „precariatului”, cum eufemistic sunt denumiţi „săracii”…

Scrierea sa este şi o replică documentată şi polemică în acelaşi timp, dată cinicului refren foarte la modă: cine este sărac sau sărăceşte pe neaşteptate, este singur vinovat. Sociologul german nu se ocupă de cei a căror declasare socială poate fi pusă pe seama unor vicii, a unei origini sociale defavorizate, a delincvenţei ori a incompetenţei economice şi financiare, ci de cei care cinstit şi profesionist îşi fac cum trebuie datoria faţă de firmă, societate, stat şi familie. De aceea şi mesajul cărţii este atît de neliniştitor.

Cine „atacă” bunăstarea colectivă?

Ca şi pentru a confirma teza şi investigaţiile sociologului german, revista DER SPIEGEL publica într-unul din numerele sale recente un dosar tematic consacrat ( cum se poate citi pe copertă), „atacului asupra bunăstării” pe care-l comit speculanţii. Rezultatul este o scumpire galopantă a costului vieţii, o societate în care tot mai mulţi au tot mai puţin şi tot mai puţini acumulează tot mai multe bunuri mobile şi imobile.

Lăsînd de-o parte riscurile unei radicalizări politice a societăţii pe măsură ce falia dintre bogaţi şi săraci creşte, anihilînd clasa de mijloc, documentaţia publicată în hebdomadarul german se opreşte asupra mecanismelor speculative şi a naturii schimbătoare a bunurilor vizate de agenţii bursieri şi acţionari. La modă nu mai sunt produsele hightech, tradiţionalul aur, sclipitoarele diamante, nici creditele imobiliare ci pur şi simplu materiile prime, de la petrol şi gaze la grîne.

Boabe de grîu şi bulbi de lalele

Situaţia actuală aminteşte de un episod din Vechiul Testament. Pentru ca legendarii şapte ani graşi să nu mai fie urmaţi de cei şapte ani slabi, Iosif i-a sugerat faraonului ideea să stocheze grînele cumpărînd în stil mare ceea ce oferea piaţa la acel moment. Rezultatul - o explozie a preţurilor.

Un alt capitol din istoria ceva mai recentă îl constituie mania lalelelor de care a fost cuprinsă Olanda în secolul al XVII-lea, ajungîndu-se, citim în DER SPIEGEL, la situaţia ca bulbii de lalele de soiul "Viceroy” sau „Amiralul van Eyck” să coste în 1637 cît o casă. Un an mai tîrziu piaţa lalelelor se prăbuşea vertiginos. În urmă au rămas imensele lanuri de lalele care fac celebră Olanda şi azi.

Materiile prime

Revenind în actualitate este aproape exclus ca preţul materiilor prime să scadă spectaculos devreme ce sporirea obiectivă a consumului alimentează ea însăşi spirala scumpirilor. Deşi în sine speculaţiile bancare nu sunt malefice, decuplarea economiei financiare de economia reală implică riscuri majore, consideră specialiştii înspăimîntaţi de „efectul distructiv” al jongleriilor bursiere, ai căror protagonişti pot ajunge la venituri anuale oscilînd între cîteva sute de milioane şi două sau trei miliarde de dolari.

Au devenit pieţele financiare „un monstru”?

Un singur exemplu: managerul şef al unui hedge-fund, John Paulson, a ajuns în clasamentul publicaţiei Trader Monthly pe locul întîi cu un venit anual de trei miliarde de dolari…

Nu cumva avea totuşi dreptate preşedintele Germaniei Horst Köhler, fost director al Fondului Monetar Internaţional, cînd într-un interviu acordat revistei STERN opina că pieţele financiare s-au transformat într-un monstru care trebuie ţinut în frîu. O performanţă aproape irealizabilă în plină globalizare…