1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Care este situaţia raporturilor transatlantice?

6 mai 2010

Vicepreşedintele american Joe Biden se află într-un turneu de trei zile în Europa. Pe agenda de lucru figurează întâlniri cu lideri politici de la Bruxelles şi Madrid.

https://p.dw.com/p/NFqz
Vivepreşedintele american, Joe Biden în vizită în Europa
Vivepreşedintele american, Joe Biden în vizită în EuropaImagine: AP

Într-o vizită efectuată la Washington, preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, a declarat că este conştient că relaţiile bilaterale dintre Statele Unite şi Europa pot fi îmbunătăţite. La conferinţa de presă ce a urmat întâlnirii liderului politic european cu Secretarul Departamentului de Stat american, Hillary Clinton, Jerzy Buzek a atras atenţia mai ales asupra diferenţelor dintre cele două state privind protecţia mediului.

Preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek
Preşedintele Parlamentului European, Jerzy BuzekImagine: AP

"În Uniunea Europeană spunem că Statele Unite nu susţin lupta pentru protecţia mediului. Ştim că americanii urmează în acest sens o altă strategie ca Uniunea Europeană şi trebuie să analizăm de unde vin diferenţele. Poate că noi greşim dar poate că greşesc ei"

a spus Buzek.

Ambasadorul american la Uniunea Europeană, William Kennard, respinge însă criticile aduse de preşedintele Parlamentului European ţării sale. Kennard afirmă că Statele Unite şi Europa sunt de acord că încălzirea globală este un pericol mondial. Într-un interviu acordat postului Deutsche Welle la Washington, ambasadorul american a declarat însă că problema diferenţelor dintre America şi Europa este de natură politică.

"Dacă preşedintele ar putea emite legi de unul singur, atunci am fi avut de mult o lege pentru protecţia mediului"

, a spus Kennard.

În multe alte domenii însă, Statele Unite şi Uniunea Europeană colaborează foarte strâns, a mai adăugat ambasadorul american, numind, printre altele, eforturile comune în problema programului atomic al Iranului sau operaţiunile militare şi activităţile de reconstrucţie din Afganistan.

Ambasadorul SUA la UE, William Kennard
Ambasadorul SUA la UE, William KennardImagine: DW

"Resping cu hotărâre ideea că Statele Unite s-ar fi distanţat de Europa sau că America ar fi pierdut din vedere spaţiul comunitar. Dimpotrivă, cred că Europa stă în prezent şi mai mult în centrul atenţiei ca în trecut."

Totuşi, la începutul anului 2010, preşedintele Barack Obama şi-a anulat participarea la reuniunea anuală americano-europeană. Casa Albă a anunţat pe atunci că europenii nu pot cădea de acord nici asupra locului reuniunii nici asupra partenerilor de discuţie ai liderului politic american, oscilând între noul preşedinte al Uniunii Europene, Herman Van Rompuy, premierul spaniol şi actual preşedinte al Consiliului european, José Luis Rodríguez Zapatero şi preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso.

După schimbările impuse de Tratatul de la Lisabona, Uniunea Europeană ar trebui să fie mai unită în relaţiile politice externe. Sau? Ambasadorul american la Uniunea Europeană a răspuns prietenos şi diplomatic: "Nu ne-am aşteptat ca Europa să vorbească cu un singur glas."

Autori: Christina/ Maria Pascu
Redactor: Rodica Binder