1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Care sunt priorităţile lui Rasmussen la cârma NATO?

3 august 2009

Danezul şi-a propus să continue procesul de reformă al NATO, să încununeze cu succes misiunea din Afganistan şi să intensifice colaborarea cu lumea musulmană.

https://p.dw.com/p/J2eh
Noul secretar general NATOImagine: AP

O anume zi a demonstrat, acum câteva săptămâni, cât de adânc e angrenată alianţa într-un proces de căutare a propriei identităţi. NATO a organizat o conferinţă la Bruxelles, invitând oaspeţi extrem de diferiţi: de pildă, pe fostul secretar de stat american Madelaine Albright, pe directorul casei de asigurări britanice Lloyds, diverşi profesori, jurnalişti şi reprezentanţi ai organizaţiilor umanitare. În cadrul acestei reuniuni, s-a discutat despre rolul pe care îl va juca NATO pe viitor: va fi o alianţă de apărare, un poliţist global sau un fel de organizaţie umanitară care combate subnutriţia, cum şi-ar fi dorit Josette Sheeran, o reprezentantă a Naţiunilor Unite, prezentă la întrunire? Statele membre au căzut de acord că alianţa va elabora un nou concept strategic.

NATO în căutarea propriei identităţi

Acum, aceste reforme sunt una dintre misiunile lui Rasmussen, a ţinut să releve Giles Merrit de institutul Security and Defence Agenda de la Bruxelles:

"Alianţa Nord-Atlantică trebuie să-şi revizuiască structurile şi să se pregătească pentru războaie în care adversarul comite atentate teroriste şi încearcă să distrugă societatea civilă. Necesara schimbare a NATO nu s-a produs încă, în prezent mai mizăm pe tancuri şi avioane."

Este nevoie de strategii noi

Afghanistan Deutschland Bundewehrsoldaten in Kundus
Imagine: AP

Războiul din Afganistan a demonstrat că este nevoie de strategii noi. Altă întrebare importantă este aceea, dacă NATO va avea pe viitor misiunea de a construi şcoli şi de a sprijini sistemul administrativ în regiuni de criză. Profesorul de politologie, Johannes Varwick, a explicat în acest sens:

"Nu este datoria Alianţei să se ocupă de aceste lucruri. Problema nu este că NATO ar fi suprasolicitată cu partea umanitară, ci că nu este instrumentul potrivit pentru astfel de obiective."

Operaţiunea din Afganistan nu este strict militară

Pe lângă dezbaterile din jurul viitorului alianţei militare, noul secretar general Rasmussen se confruntă şi cu provocarea mult mai dificilă a misiunii din Afganistan:

"Cred că trebuie să renunţăm la ideea că este vorba de o intervenţie strict militară, ci să ne concentrăm şi asupra eforturilor de a crea o cultură politică şi o societate civilă stabilă în Afganistan. Europenii trebuie să-şi intensifice angajamentul în acest domeniu, mai ales pentru că dispun de experienţa angajamentului Uniunii Europene în regiune"

, a mai explicat Giles Merrit.

Americanii l-au schimbat recent pe comandantul trupelor internaţionale din Afganistan. Acestea sunt conduse în prezent de generalul McChrystal, care şi-a propus să diminueze numărul atacurilor aeriene şi mai ales pe cel al victimelor civile. În acelaşi timp, Statele Unite îşi suplimentează trupele terestre.

Tensiuni între Rasmussen şi lumea islamică

Cea de-a treia mare provocare pentru Rasmussen va fi relaţia sa cu lumea musulmană. În timpul mandatului său de premier al Danemarcei, el a apărat ziarul Jyllands Posten, care stârnise în 2005 mânia lumii arabe şi islamice prin publicarea unor caricaturi ale profetului Mahomed. Acum, Rasmussen încearcă să intensifice colaborarea cu partenerii de religie musulmană şi să câştige cât mai multă încredere din partea lumii arabă.

Autori: Christoph Proessl / Alexandra Sora
Redactor: Petre M. Iancu