1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Catastrofa germană

4 mai 2009

"Catastrofă în domeniul protecţiei datelor personale" - preşedintele Tribunalului Constituţional Federal, Hans-Jürgen Papier, a avertizat asupra pericolelor, provocate şi de lipsa unor prevederi în constitutia germană.

https://p.dw.com/p/Hjav
Hans-Jürgen Papier
Hans-Jürgen PapierImagine: dpa

Avertismentul este cu atât mai important, cu cât el a fost lansat înaintea Congresului pe tema protecţiei datelor personale, care se desfăşoară pe 5 şi 6 mai la Berlin.

Într-un interviu acordat ediţiei de duminică a cotidianului BILD, preşedintele Tribunalului Constituţional Federal nu s-a ferit să vorbească, din nou, despre catastrofa din domeniul protecţiei datelor personale. În urmă cu jumătate de an, când scandaluri privind folosirea nepermisă a datelor personale de către companii precum Lidl, Telekom sau chiar Căile Ferate Germane, făcuseră deja valuri, Hans-Jürgen Papier folosea aceleaşi cuvinte într-un discurs festiv rostit în faţa împuterniciţilor cu protecţia datelor personale la nivel federal şi de landuri.

Hans-Jürgen Papier a profitat atunci de ocazie pentru a se referi şi la scenariul care ameninţă parţial protecţia datelor personale, dat fiind că tehnologia computerizată a fost dublată de apariţia internetului, acum 15 ani.

Internetul un pericol în plus

Papier a accentuat pericolul la care se supun, conştienţi sau nu, cei care folosesc internetul: "Putem trimite scrisori în internet, care ajung la destinatar în câteva secunde, putem cumpăra cărţi şi bilete de tren şi ne putem accesa conturile bancare. Şi, fără a ezita prea mult, pe diverse pagini de internet ne aşternem cele mai intime gânduri, sentimente sau imagini, la care are acces un public total necunoscut. Dacă toate aceste date ar fi centralizate, cu multă uşurinţă s-ar obţine profilul de personalitate al celor care folosesc internetul. Şi astfel, o catastrofă în domeniul protecţiei datelor personale ar deveni realitate, prin intermediul persoanelor private".

Blogurile oglindă tulbure?
Blogurile oglindă tulbure?

În acel moment, judecătorul trăgea un semnal de alarmă adresat în special cetăţenilor dar nu ierta nici marile companii:

"Faptul că guvernul federal intenţionează introducerea consimţământului clientului pentru folosirea datelor personale precum şi procedurile - facultative - de audit cu certificat în domeniul protecţiei datelor personale, par a garanta în mod obiectiv prevederile constituţionale privind protecţia dreptului de a decide transmiterea datelor personale, şi în domeniul privat."

Papier s-a mai referit şi la faptul că eforturile individuale, private pentru protecţia datelor cu caracter personal sunt sortite eşecului, în condiţiile în care nici cadrul naţional nu poate oferi o protecţie faţă de pericolele existente în internet. Prin urmare, crede Papier, statul este obligat să apere libertăţile cetăţeneşti şi la nivel internaţional.

Autori: Michael Reissenberger / Alina Kühnel

Redactor: Robert Schwartz