Ce vrea dictatorul?

"Ce vrea de fapt dictatorul nord-coreean Kim Iong IL?" se întreabă azi cotidianul german Frankfurter Rundschau, care enumeră beneficiile şantajului global la care se dedă Kim: "Dacă te înarmezi, te poţi apoi dezarma şi percepe pentru această activitate o recompensă din partea Comunităţii Internaţionale, sub forma livrărilor de bani, ajutoare şi energie. În 2006 Kim a efectuat primul test nuclear, reuşind apoi să negocieze o recompensă record, din partea americanilor, ruşilor, japonezilor şi sud-coreenilor, în schimbul promisiunii de a proceda la denuclearizarea ţării sale. Kim", mai scrie ziarul, "a învăţat totodată să-şi folosească arsenalul atomic ca asigurare de viaţă pentru propriul său regim, devreme ce bomba îi garantează că nu se va confrunta cu un atac militar (din exterior) şi îi aduce şi resursele necesare aprovizionării sale şi a întregii sale elite."

În plus, după cum relevă Neue Zuercher Zeitung, "dictatorul cu sănătatea şubrezită speră ca un preşedinte american slab să-i faciliteze tentativa de a spori presiunea" exercitată asupra administraţiei din Washington. În mod vădit, "regimul de la Phenian ştie că nu riscă nimic dacă-şi satisface nevoia de a suscita atenţia globală; o atenţie pe care nu şi-o poate procura decât lăsând propria ţară, ce seamănă cu un imens lagăr de concentrare, să se măsoare cu America", constată italianul Corriere della Sera din Milano.

Cine plăteşte oalele sparte? Mai întâi poporul nord-coreean, pe care regimul comunist îl înfometează sistematic. Nepszava din Budapesta subliniază că în acest stat asiatic "supus unui stalinism de epocă de piatră, elita aflată la putere e atât de cinică, încât nu se dă în lături să ucidă prin inaniţie mase întregi de oameni, dacă moartea lor îi serveşte interesele".

Nu e un secret cărei puteri i se poate atribui responsabilitatea pentru această stare de lucruri. O bună parte din vină îi revine Chinei comuniste, care a asigurat în ultimele decenii supravieţuirea dictaturii nord-coreene. La Repubblica din Roma subliniază că "regimul lui Kim Yong Il s-ar prăbuşi după doar câteva săptămâni", dacă Beijingul i-ar retrage sprijinul. Salzburger Nachrichten îşi exprimă uimirea că "o mare putere precum China îi permite regimului nord-coreean să-şi bată joc de ea de atâta amar de vreme".

Ce-i deci de făcut? Mai nimic, sunt de părere, aproape la unison, comentatorii occidentali. Washington Post crede ce-i drept că administraţia Obama, provocată în mod direct de Kim, ar putea replica adecvat, cu ajutorul celorlalte state membre în Consiliul de Securitate ONU, prin recursul la o notabilă înăsprire a sancţiunilor.

Majoritatea experţilor exprimă însă altă opinie.

În mod normal un regim care practică tâlhăria la drumul mare "poate fi pus la punct printr-o combinaţie de diplomaţie şi avertismente militare. Dar această abordare presupune ca executivul statului cu pricina să dispună de un rest de raţiune şi să dea înapoi în faţa riscurilor asumate. Conducerea de la Phenian nu se distinge însă prin aceste trăsături”, reliefează The Times din Londra. Şi danezul Jyllands-Posten subliniază că "regimul nord-coreean e insensibil faţă de sancţiuni.

Încât, „indiferent dacă ne place sau nu, doar Kim poate ieşi câştigător din acest joc perfid”, explică şi Westdeutsche Zeitung, care pune degetul pe rană. Fiindcă, "de pe margine meciul actual e urmărit cu maximă atenţie de fundamentaliştii islamici de la Teheran interesaţi să afle cum vor reacţiona SUA, Rusia şi America la toate aceste provocări. Înclinaţia lor spre concesii scade pe măsură ce se înmulţesc testele nucleare nord-coreene". Iar dacă şantajul ţine şi "se ajunge la convorbiri directe între Washington şi Phenian, nu li se va putea refuza nici iranienilor acelaşi hatâr".

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Medana Weident