CEDO condamnă statul român pe bandă rulantă

Numai în luna ianauarie a acestui an Curtea Europeană a Drepturilor Omului a emis 6 sentinţe împotriva Statului român, dintre care 5 se referă la casele şi terenurile naţionalizate.

În 13 ianuarie, Curtea comunica sentinţa în procesul intentat de Andrei Grosu, care revendică un teren intravilan aflat pe strada Muşeteşti din Capitală pe care îl evaluează astăzi la peste 3 milioane de euro. Cu toate că Andrei Grosu primise o sentinţă judecătorească favorabilă în 1991, el nu a primit niciodată terenul revendicat, ci, în compensaţie, o proprietate în comuna Baloteşti, care, evident, nu are aceeaşi valoare.

Tot în 13 ianuarie a fost dată sentinţa în favoarea unei familii de evrei originari din România, fraţii Solomon şi Salomeia Faimblat, care s-au născut la Tulcea, acolo unde tatăl lor avea o casă pe strada Gării, fosta stradă Carol I, la nr.40. Casa le-a fost confiscată prima dată n 1941 după emiterea legilor antievreieşti de Guvernul Antonescu, după care, în 1950, casa a fost naţionalizată de regimul comunist.

Peste o săptămînă, în 20 ianuarie, erau înscrise pe rol alte procese împotriva României. De data aceasta a fost vorba de un ţăran din comuna Bîra, din judeţul Neamţ, Alexandru Nicolescu, care nu a reuşit să recupereze cele 5 ha de pămînt cu care familia lui intrase în CAP, în condiţiile cunoscute.

În aceeaşi zi au primit o sentinţă favorabilă şi Şerban Alexandru Dimitriu şi Rosemarie (Roza Maria) Barbara Dumitrache şi care revendică în total peste 250ha de pădure în judeţul Botoşani.

În sfîrşit al cincilea proces relevant pentru tema proprietăţilor confiscate a fost acela intentat de Yesaiahu Jonatan Katz, evreu originar din România, care revendică casa părintească de pe strada Iuliu Maniu de la nr. 15 din Satu Mare.

Cazul acesta este extrem de interesant pentru că se referă la o proprietate pe care Statul a vîndut-o la un moment dat unei alte persoane.

Familia Katz a emigrat în Israel în 1966 şi a cedat casa statului, care a vîndut-o apoi altcuiva în 1973. Se ştie însă prea bine că cei care plecau « definitiv » în străinătate era obligaţi să îşi cedeze bunurile şi nu se pate vorbi, aşadar, de o donaţie făcută de bună voie. Familia Katz a obţinut o sentinţă faviorabilă cît priveşte « donarea » făcută Statului, dar nu a primit casa înapoi, din cauză că Justiţia românească a considerat că cel a cumpărat casa a fost de bună credinţă.

Este exact cazul judecat, cu numai o săptămînă înainte (în 13 ianuarie), la Curtea Constituţională. Preşedintele Traian Băsescu a contestat modificările aduse legii 10 la finele anului trecut şi care îl împiedică pe proprietar să-şi redobîndească bunurile în natură dacă ele au fost între timp vîndute altcuiva. În motivaţia sa, Preşedintele semnala nu doar eroarea de fond, dar şi faptul că legea adoptată contravine jurisprudenţei CEDO.

Pare, de aceea, greu de înţeles că Statul, prin instituţiile sale, continuă să adopte decizii care contravin Dreptului aplicat în Europa.

Singura explicaţie este că, în cazul unor procese pierdute la Strasbourg, despăgubirile şi cheltuielile de judecată sînt plătite nu de membrii Parlamentului sau ai Curţii Constituţionale, ci din visteria publică.