1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Cele mai curate şi cele mai murdare maşini europene

Vlad Mixich (kjb)27 august 2008

Doriţi o maşină ecologică sau mai curând una puternică? UE încearcă să impună fabricanţilor europeni reducerea emisiilor de CO2. Dar fără sprijinul consumatorilor, orice normă va rămâne doar o unealtă birocratică.

https://p.dw.com/p/F5ga
Maşini "curate" şi aer curatImagine: picture-alliance/ZB

Producătorul german de automobile BMW este campionul european al reducerii emisiilor de dioxid de carbon, conform datelor oferite de organizaţia pentru protecţia mediului „Transport and Enviroment”. Dar toţi ceilalţi producători sunt departe de a se apropia de obiectivele stabilite de Uniunea Europeană pentru anul 2012. În ultimul an, BMW a redus emisiile de dioxid de carbon cu 7.3%, dar mai are nevoie de 19% pentru a întruni criteriile de protecţie a mediului stabilite de UE.

Conform unei legi propuse de Comisia Europeană, şi aflate în prezent în dezbatere, fiecare fabricant de automobile, care vinde în Europa un număr mare de autoturisme, va trebui să atingă începând cu 2012 o valoare medie de emisii de dioxid de carbon produse de maşinile sale. Această valoare este calculată în funcţie de greutatea medie a maşinilor mărcii respective.

În ciuda progreselor făcute de fabricantul de la Munchen, organizaţia „Transport and Enviroment” spune că per total, maşinile germane – inclusiv cele produse de BMW, Daimler şi Volkswagen- emit cu 10 grame de dioxid de carbon mai mult decât media europeană.

Automobile de fabricaţie franceză sunt cel mai aproape de a atinge ţinta propusă de UE, în timp ce maşinile japoneze sunt cel mai departe de acest obiectiv. Conform datelor „Transport and Enviroment”, având la bază surse oficiale europene, grupul Peugeot-Citroen produce în acest moment cele mai „curate” maşini, având nevoie să-şi reducă în următorii 5 ani emisiile cu doar 10%.

Bildgalerie Autosalon AMI 2008 in Leipzig, Peugeot Partner Tepee
Peugeot - cea mai curată maşină europeanăImagine: Gleb Gavrik

La cealaltă extremă, Suzuki este pus în situaţia de a-şi reduce cu 25% emisiile, producând în acest moment, după criteriile UE, cele mai poluante maşini. Studiul menţionează printre maşinile care murdăresc aerul şi mărcile Daimler, Mazda sau Nissan. Este izbitor faptul că trei dintre cele mai poluante maşini care ajung în Europa sunt mărci japoneze.

Deşi fabricanţii francezi se apropie cel mai mult de criteriile UE, progresele lor sunt încă lente. Organizaţia „Transport and Enviroment” atrage atenţia asupra faptului că o creştere în greutate a maşinilor produse va împiedica fabricanţii să-şi reducă emisiile de dioxid de carbon. Maşinile produse în 2007 au cântărit în medie cu 10 kilograme mai mult decât cele din anul precedent. Maşini mai grele înseamnă combustibil mai mult, deci poluare. Rămâne însă de văzut dacă până în 2012 europenii vor începe să iubească mai curând maşinile curate decât cele cu un motor puternic.