1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Claritatea morală făcută zob în prezența cancelarului

Petre M. Iancu
18 august 2022

Un memorabil episod de negaționism prin relativizare a Holocaustului a avut loc la Berlin, în prezența fizică a cancelarului Germaniei, Olaf Scholz, care nu s-a delimitat decât ulterior.

https://p.dw.com/p/4Fhvm
Mahmoud Abbas la Berlin
Mahmoud Abbas la Berlin Imagine: Lisi Niesner/REUTERS

Liderul palestinian Mahmoud Abbas, care și-a luat în 1982, la Moscova un ”doctorat” cu dizertație negând exterminarea a șase milioane de evrei europeni de către naziști, a recidivat. De această dată a profitat de o invitație oficială în Germania, pentru a nega ieri, din nou, prin relativizare, Holocaustul.

În prezența lui Scholz, împreună cu care dădea o conferință de presă la Berlin, orașul în care s-a pus la cale și s-a transpus exterminarea fizică a tuturor evreilor, negaționistul Holocaustului cu sediul la Ramallah a declarat că israelienii ar fi comis ”50 de masacre asupra palestinienilor în 50 de sate, (egal) 50 de Holocausturi”. Scandaloasa afirmație nu e doar mincinoasă. Ori revoltătoare. E și un scandal moral, politic și diplomatic de dimensiuni fără precedent.

Ce s-a întâmplat

Nu doar ea iscă, pe drept, o amplă consternare și indignare. Care e cu atât mai legitimă, cu cât aserțiunea a fost articulată în condiții speciale, într-o anume țară, într-un anume cadru, în reacție la o întrebare de bun simț adresată lui Abbas de un jurnalist. Și a rămas prea mult timp fără replică.

Ziaristul întrebase dacă liderul palestinian nu consideră că ar trebui să ceară iertare Israelului pentru masacrul terorist comis la Olimpiada din septembrie 1972 de arabi palestinieni din ”Septembrie Negru,” grupare extremistă afiliată Fatah, deci organizației sale, OEP, conduse atunci de Yasser Arafat.

În loc să răspundă la chestiune, liderul organizației care a comis atunci măcelul soldat cu 11 sportivi israelieni asasinați de teroriști, precum și cu moartea unui polițist vestgerman, victime nu doar ale ucigașilor palestinieni ci și ale unui guvern german incompetent, a replicat prin negarea indirectă a Holocaustului declanșat de naziști în Germania hitleristă și în Europa ocupată. Genocid pe care l-a comparat cu presupuse, în fapt imaginare ”masacre multiple”, catalogate toate, in corpore, drept ”Holocaust”, întru minimalizarea exterminării genocidare a unui popor și a unei religii.

Contextul

Aceasta, după ce președintele palestinian a calificat la Berlin Israelul ca ”stat apartheid”. Or, despotul de la Ramallah refuză de două decenii să organizeze alegeri în teritoriile autonome, dar a fost totuși decorat acum o lună de Klaus Iohannis, la București, unde Abbas a fost tratat entuziast și numit ”președintele Palestinei”, semnându-se cu el, culmea, un acord ”antiterorist”.

La aberația despre apartheid a tiranului de la Ramallah, una promovată de organizația Amnesty International, care s-a făcut de rușine și în războiul ruso-ucrainean, cancelarul Scholz se așteptase. Așa că s-a delimitat imediat de ea, în timpul conferinței de presă, afirmând explicit că ”nu-și asumă” calificarea statului evreu ca regim de ”apartheid”. Bine a făcut.

În schimb, șeful executivului german a tăcut, vai, în conferința de presă, când Abbas a relativizat lângă el Holocaustul, în loc să-l pună la punct imediat și să-l invite să iasă din încăpere pe negaționist, cum pe drept i-a reproșat liderul opoziției, Merz, șef al CDU.

Nu trebuie uitat, în context, că Abbas a comis la Berlin, în proximitatea gazdei sale oficiale, germane, o infracțiune penală, pedepsită cu închisoarea în Germania și alte țări europene.

Urmări

Ulterior, speriat de virulența reacției critice a Germaniei oficiale, Abbas a retractat cu jumătate de gură și complet ilogic și neconvingător, afirmând că n-ar fi vrut, chipurile, ”să pună la îndoială unicitatea Holocaustului”. Or, tocmai asta a făcut. Cu bună știință. Voluntar și repetat. Profitând de gazdele sale în salonul oficial al cărora s-a ușurat, retoric, eliminându-și gunoiul ideologic pe covor. Liderul palestinian nu și-a pus numai gazdele, josnic, într-o dilemă morală și politică îngrozitoare. A pângărit mai ales memoria celor șase milioane de victime ale nazismului și ale lui Hitler, cu care s-a aliat în timpul războiului predecesorul său, muftiul arab al Ierusalimului, Amin al-Husseini.

Evident, președintele Consiliului Central al Evreilor din Germania, Schuster, a condamnat, cot la cot cu Însărcinatul Guvernului Federal pentru Combaterea Antisemitismului, Klein, ieșirile scandaloase ale liderului palestinian. Nu mai puțin firesc, Schuster a reliefat caracterul total scandalos nu doar al unei relativizări a politicii naziste de exterminare a tuturor evreilor chiar în Germania, ci și al faptului că toxica aberație emisă de Abbas a rămas necontestată și necomentată. Purtătorul de cuvânt al cancelarului intervenise imediat după afirmația negaționistă, declarând conferința drept încheiată. Ceea ce ridică, vădit, mari semne de întrebare și asupra competenței acestui dregător.

Mecanismul intelectual dindărătul ripostei cancelarului

Se pun întrebări privind resorturile gafei comise de Scholz, un cancelar social-democrat, al cărui debut în politică a stat sub semnul extremei stângi vestgermane și a prieteniei cu uteciști redegiști, dându-le raportul doctrinarilor totalitari și criminali ai Germaniei comuniste, stăpânii STASI. Poliția politică a RDG fusese declarată brațul înarmat al unui stat zis ”antifascist”, dar sponsorizase, finanțase, înarmase și instruise mult timp terorismul arab, luptând pentru exterminarea evreilor. Or, ajutorul polițiilor secrete comuniste cu program fascist, cum erau KGBul, Securitatea și STASI, oferit generos și abundent teroriștilor arabi și extremei stângi apusene includea și școlirea lor ideologică, domeniu din care n-avea voie să lipsească antisemitismul, mascat ca antisionism.

Scholz și unii din tovarășii săi de drum s-au desprins ulterior, anevoios, din mrejele extremei stângi și au navigat spre centrul spectrului politic, aparent însă fără să se poată dezbăra complet de interiorizatul relativism moral și de alte reziduuri doctrinare marxiste și postmoderne, ingredientele dietei ideologice zilnice ale stângii occidentale și germane în anii 70 și 80 ai veacului trecut.

Relativism, claritate morală, revizionism

Acest relativism moral nu e nou și nu e apanajul comunismului sau nazismului, ai căror ideologi îl resping. Adepții variilor forme de totalitarism, între care și putinismul, îl folosesc însă eficient, spre a submina și îngropa claritatea morală necesară evitării articulării de aberații și insolențe monumentale, precum cea revizionistă, masiv ofensatoare, săvârșită de Abbas.

Claritatea morală l-ar fi scutit și pe cancelar de reacția sa deplasată prin răstimpul inexplicabil de lung necesar s-o respingă, ca oripilantă, și să pună la punct fioroasa, dar calculat afișata lipsă de bun simț moral, politic, diplomatic și istoric a lui Abbas. Scholz, care după invazia Rusiei lui Putin în Ucraina a ezitat, a refuzat, iar apoi a tergiversat livrarea de arme grele necesare apărării țării cotropite, e, în mod vădit, lipsit de facultatea clarității morale. Care-i împiedică pe oamenii onești să relativizeze și să ”nuanțeze” crime de război și să reacționeze la ele inadecvat, jenant și pernicios.

Claritatea morală e mult invocată și combătută de putiniști în aceste zile pe baza unor sugerate definiții eronate și răuvoitoare, care-i plasează sensul real sub zodia contrariului său.

Ce efecte are o asemenea gândire revizionistă grav pervertită relativist? Ea tinde să estompeze manipulator limitele dintre noțiuni, să le confere alt sens decât cel propriu, să încețoșeze evidențele și realitățile și să pună un fals semn egal între contrarii. Bunăoară între teroriști și cei care-i combat, între politica rusă și cea americană, ori între stalinism și neoconservatorim.

Se șterg astfel, smintitor și totalitar convenabil, granițele. De pildă, frontierele dintre fapta Rusiei invadând o Cehoslovacie liberalizată, în epoca Primăverii de la Praga, și reacția militară firească a Statelor Unite față de războiul terorist, genocidar, totalitar impus Americii de teroriștii islamiști din Afganistan. Ori față de pericolul, evidențiat pe atunci de toate serviciile de informații occidentale, reprezentat de-un posibil arsenal de distrugere în masă al unui dictator belicos, agresiv și imperialist ca Saddam Hussein, invadatorul Kuweitului, un ins cu sute de mii de oameni pe conștiință.

Se impune, prin ea, o abordare esențialmente viciată a unei realități reducționist decupate și forțate pe patul lui Procust să se potrivească ideologiei care urmează să fie acreditată ca democratică, antitotalitară și adecvată libertății. Când, de fapt, e dimpotrivă, deși se autotămâiază ca fiind ”liberală, democratică și nuanțată”. Dintr-o cugetare astfel derapată, coruptibilă și depravată se nasc adesea idei sinistre precum a tiranului Abbas, care și-a imaginat, fals, în forul său interior, că și-ar face sieși ori palestinienilor un serviciu, exprimându-și abominația în cadru oficial, în Germania. Unde în loc să fie apărată, cum spera Abbas, de frica de incorectitudine politică, a stârnit o oroare indelebilă și a generat condamnări dintre cele mai virulente.

La alt nivel, o judecată stricată relativist poate juca feste și unor politicieni cantonați într-un sistem democratic. Altfel ar fi complet incomprehensibilă reacția moral intolerabilă a cancelarului, dată de asurzitoarea sa tăcere, de tardiva sa indignare și de revoltătoarea lui lentoare în ripostă.