CNCD sancţionat de Curtea Constituţională

În ultima vreme, acest organism a fost tot mai des acuzat că se instituie, nelegitim, ca instanţă de cenzură morală. CNCD şi-a început, de altminteri, cariera controversată condamnîndu-l în februarie 2005 pe scriitorul Mircea Mihăieş, din cauza unui articol apărut în România literară, care i-ar fi discriminat pe pensionari.

Decizia CNCD a uluit opinia publică, deoarece, în ciuda conduitei autoritare a Guvernului Năstase, nimeni nu mai putea crede că în sînul noului stat ar putea apărea organisme cu vocaţie totalitară. Paradoxul trist este că legislaţia antidiscriminare şi CNCD-ul au apărut la sugestia UE, care credea că astfel va reuşi să îmblînzească în România pornirile antiminoritare.

În practică s-a dovedit că CNCD-ul, care de fapt nu are nici un corespondent în ţările cu tradiţie democratică, a devenit el însuşi o pistă de încercare pentru derapaje nedemocratice. Guvernul Năstase, care, din cauza restanţelor din procesul pregătirilor de aderare, era privit el însuşi cu circumspecţie la Bruxelles, a acceptat bucuros să cumpere “indulgenţe”, adoptînd o exigentă legislaţie anti-discriminare. CNCD a fost înfiinţat, fără dezbateri, prin Ordonanţă guvernamentală ca organism subordonat primului ministru şi a fost, mai tîrziu, redefinit ca organism autonom, aflat în subordinea Parlamentului.

Sancţionarea unui scriitor cu o reputaţie morală nedezminţită a arătat însă care sînt riscurile care se ascund în aceste “inginerii” instituţionale, care evită căile consacrate de practica democratică.

Dar, în ciuda polemicii declanşate, CNCD a continuat cu acelaşi tip de politică, luînd ulterior o decizie de interzicere a simbolurilor religioase în locurile publice. Un publicist talentat ironiza decizia CDCD solicitînd, parodic, să fie demolată şi “Crucea” de pe muntele Caraiman.

În sfîrşit, CNCD a părut de fapt să exprime nu atît spiritul deschis al unei societăţi pluraliste, cît mai curînd mentalitatea îngustă a unei morale aplicate mecanic.

Tot mai multă lume a remarcat că CNCD se găseşte într-o situaţie contestabilă din punct de vedere constituţional, de vreme ce îşi arogă atribuţii care limitează atribuţiile altor autorităţi instituite în Stat, ca Justiţia sau Parlamentul. Aşa se face că, în cursul unui proces la Curtea de Apel Iaşi, Ministerul de Justiţie a ridicat o excepţie de neconstituţionalitate, care a primit o decizie favorabilă. În motivarea deciziei Curţii Constituţionale se spună că "dispoziţiile articolului 20 alineatul 3 din Ordonanţa Guvernului 137/2000 (…) sunt neconstituţionale, în măsura în care sînt interpretate în sensul că acordă competenţa ca, în cadrul activităţii sale jurisdicţionale, să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerînd că sînt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative”.

Procesul împotriva CNCD a început însă din motive de politică practică. CNCD dăduse cîştig de cauză unor magistraţi care, în urma reformelor succesive din sistemul judiciar, au considerat că sînt discriminaţi prin comparaţie cu alţi magistraţi în privinţa salariului. Ministerul de Justiţie, care administrează partea legată de salarii, a înţeles că se găseşte în faţa unui pericol grav şi a recurs la judecata Curţii Constituţionale.

De fapt se pare că există în jurisprudenţa Curţii o decizie care ar putea provoca desfiinţarea integrală a CNCD. Este vorba de decizia dată în cazul CNSAS, care se sprijină pe argumente aplicabile integral CNCD-ului. Dar dacă CNSAS îi deranja numai pe colaboratorii regimului comunist, CNCD tinde să devină o ameninţare pentru toţi aceia care cred în libertatea cuvîntului.