Comentariu: Încetaţi, Mr. President!

Angela Merkel, un model al stăpînirii de sine, o maestră a vorbelor bine cumpănite, pare a-şi fi ieşit din fire. Psihologii ar diagnostica o pierdere a toleranţei faţă de frustrări. Reacţia ei verbală ar trăda acest sindrom. "Este absolut inacceptabil!”

Cu doar cîteva luni în urmă, aceeaşi Angela Merkel a comentat, cu o iritantă clemenţă, detaliile proaspăt date la iveală privind dimensiunile activităţilor de spionaj ale prietenilor americani. Nu s-a auzit atunci nimic mai mult decît o invitaţie adresată Washingtonului să-şi clarifice pe deplin cazul. Dar, întregul scandal, dezvăluit spectaculos de Edward Snowden, fostul agent al serviciilor secrete americane, a fost înghiţit de actualităţile politice interne, precum dispare în nisip un strop de apă.

Violarea unui tabu

Acum însă, cancelara germană este consternată. S-ar putea bănui că Merkel cîntăreşte acelaşi lucru cu două greutăţi diferite: pe de-o parte, miile de cetăţeni germani spionaţi, pe de alta, interceptarea convorbirilor de pe propriul ei telefon mobil. Numai că în ambele situaţii delictul este unul şi acelaşi: violarea unui tabu!

In funcţia pe care o deţine, Angela Merkel determină politica germană. A o spiona echivalează cu o acţiune ostilă. Dar nu inamicii ei recurg la acest demers infam, ci un prieten. Ceea ce este extrem de delicat şi de grav, în acelaşi timp.

Spionajul, probabil cea de-a doua cea mai veche meserie a omenirii, deşi a fost o componentă fundamentală a războiului rece, nu pare a-şi fi depăşit termenul de valabilitate. Şi-a schimbat doar „obiectivul”. Spionaţi sunt acum prietenii. Şi atunci, la ce bun duşmanii dacă deja prietenii mă spionează? Dacă Moscova sau Pekinul ne-ar iscodi planurile politice şi cele economice, nimeni nu s-ar prea supăra. De altfel, în mod tacit ştim că ne şi spionează.

Cînd însă Washingtonul se dedă la aşa ceva, atinge mai multe puncte sensibile. Mai întîi, a spiona cetăţenii unei ţări este o flagrantă încălcare a principiilor statului de drept. Şi tocmai fiindcă standardele drepturilor omului şi ale protecţiei datelor personale sunt foarte ridicate şi ancorate în legislaţia ţării, spionarea discreţionară ne revoltă. In al doilea rînd, Germania este unul din cei mai apropiaţi aliaţi ai Statelor Unite ale Americii şi dorim să fim trataţi ca atare. Şi, în sfîrşit, în al treilea rînd, de mai multe luni încoace, de cînd scandalul NSA face multă vîlvă şi mult sînge rău, popularitatea preşedintelui Obama a avut de suferit. Iar acum, colac peste pupăză, simpaticul Mr. Obama pune sub ascultare telefonul Doamnei Merkel!

NSA a sărit peste cal

Între prieteni, o astfel de lezare a încrederii s-ar solda fie cu sfîrşitul prieteniei – ceea ce politic ar fi contraproductiv – fie cu o ceartă de toată pomina. Nimeni altul decît un prieten este îndrituit să aducă în discuţie teme dificile sau să dea sfaturi neplăcute, dar utile. In cazul dat, ar trebui să i se recomande Americii să-şi trateze în sfîrşit paranoia declanşată de atentatele de la 11 septembrie 2001. Cea mai indicată terapie ar fi mai multă transparenţă şi scurtarea tentaculelor caracatiţei NSA.