Apără-te, democraţie!

Ce vremuri minunate au fost acelea, nu demult, când ne gândeam că ameninţarea cea mai gravă pentru democraţia noastră este lehamitea oamenilor pentru tot ce înseamnă politică. Noi, bunii democraţi, alegători activi cantonaţi în paragrafele legii fundamentale, eram neliniştiţi că tot mai multe rude, prieteni şi vecini întorceau spatele cu dezinteres statului şi societăţii.

Astăzi, după sosirea unui milion de refugiaţi în Germania, situaţia s-a schimbat fundamental. Trăim la marginea stării de necesitate şi norodul se mobilizează. Oameni violenţi, susţinători notorii ai extremei drepte, incită lumea, secondaţi de simpatizanţii lor secreţi de până acum, care nu-şi mai ascund convingerile.

Cu doar câteva săptămâni în urmă eram încă drăguţi. Le spuneam refugiaţilor bine aţi venit. Acum, trecem în registru un atac după altul comise împotriva celor slabi. La Köln a fost înjunghiată candidata la funcţia de primar, adăposturi pentru refugiaţi sunt fie incendiate, fie inundate, iar doi neonazişti au urinat pe copiii unor străini. Remarcabil este faptul că 70 la sută din actualii delicvenţi nu s-au aflat până acum în evidenţele poliţiei. Ce se întâmplă în societatea germană?

Autorităţile sunt pasive

Nici recidiviştii în materie de atacuri împotriva străinilor nu trebuie să se teamă cu adevărat de rigorile legii. La nivel european, Germania este percepută ca îngăduitoare faţă de promotorii "hate crime", o categorie de delicte combătute dur de decenii în SUA şi Marea Britanie. Chiar dacă procurorii şi judecătorii germani pot acţiona în forţă pentru a combate fenomenul, ei nu o fac, după cum atestă şi autorii unui studiu realizat de Oficiul Federal pentru Combaterea Discriminării. De ce? Blândeţea statului de drept faţă de atacurile verbale şi fizice împotriva străinilor încurajează extrema dreaptă şi îi infectează treptat şi pe "bravii cetăţeni".

Şi serviciile de informaţii interne sunt tolerante faţă de extrema dreaptă. Organizaţia Pegida este percepută dar nu şi supravegheată, spun serviciile. De parcă mitingurile de protest care au loc la Dresda în fiecare zi de luni ar fi un exerciţiu de democraţie practicat de cetăţeni în aer liber. În fapt, autointitulata clasă de mijloc se trădează a fi un burdihan al societăţii, tot mai lipsit de inhibiţii. Iar când participanţii la acţiunile Pegidei se uită unii la alţii, îşi spun desigur: "Măi să fie, dar mulţi mai suntem!" Este un fenomen de psihologie a maselor. Dacă unul începe să-şi depoziteze gunoil menajer într-o poiană, exemplul lui este rapid urmat şi de alţii. Este ca o ruptură de dig. Oameni cumsecade până ieri îndrăznesc brusc să spună ce gândesc dintotdeauna. Iau în derâdere statul, democraţia şi pretind că sunt "buni germani", care doar spun lucrurilor pe nume.

Democraţia trebuie să se apere

Ministrul federal de Justiţie, Heiko Maas, a ales să nu depună plângere după ce a fost numit un Goebbels întârziat. Decizia sa nu este corectă, fiindcă rasiştii se pot astfel considera de-a dreptul invitaţi să testeze limitele statului de drept. Desigur, în vremuri ca acestea, este bine să încerci să detensionezi situaţia. Dar atunci când casa arde deja, nu mai are rost să cauţi poliţa de asigurare. Stingerea acestui incendiu al urii şi violenţei se impune acum. O democraţie trebuie să se apere, şi anume cu tot ce îi stă la dispoziţie. Un lucru este cert: democraţia germană rezistă mult mai bine financiar şi organizatoric la povara găzduirii refugiaţilor, decât la ameninţarea reprezentată pentru societate de cei care incită la ură.