Electoratul a fost înşelat

Acest referendum a fost un eveniment malign. Din capul locului s-a urmărit obţinerea unui vot negativ; s-a urmărit crearea impresiei că majoritatea olandezilor este împotriva acordului UE-Ucraina şi, implicit, împotriva UE.

Referendum desfăşurat într-un cadru greşit

Organizatorii referendumului au recunoscut chiar ei, bine dispuşi, că le-au pus cetăţenilor o întrebare privind acordul de politică externă, pentru ca mai apoi, refuzul electoratului să fie interpretat ca o respingere a UE în ansamblu. Întregul eveniment a fost o monumentală simulare a unor fapte denaturate. Atât liderul euroscepticilor olandezi cât şi reprezentanţii "Noii Drepte" care îl sprijină pe Geert Wilders jubilează acum şi cred că şi-au atins ţelul - acela de a arăta UE degetul mijlociu.

În acest scop, ei au făcut uz de toate mijloacele pentru a induce electoratul în eroare. Au răspândit zvonul că miza reală a plebiscitului ar fi admiterea Ucrainei în UE. Au vehiculat posibile afaceri dubioase ale preşedintelui Poroşenko pentru a-i speria pe cetăţeni şi au pus în circulaţie teza că vinovaţi pentru doborârea avionului MH17 ar fi ucrainenii şi nu ruşii. O teză pe placul Kremlinului, de altfel. În sfârşit, organizatorii referendumului le-au explicat cetăţenilor că democraţia înseamnă decizii prin vot ale electoratului, legate de orice acţiune a guvernului la nivel european.

Plebiscitele distrug capacitatea de a face politică

Olandezii nu au meritat ca, după această înrângere suferită de UE, să fie calificaţi in corpore drept adversari ai Europei de către unii comentatori. În realitate, numai o cincime dintre ei a votat împotrivă. Iar mulţi dintre cetăţeni au declarat cu puţin timp înaintea deschiderii urnelor că nu ştiu care este miza referendumului. Totuşi, acuzaţia că vinovaţi de rezultatul negativ ar fi cei 70 la sută dintre olandezii care au ales să rămână acasă nu se susţine. De ce să participi la un plebiscit şi să răspunzi la o întrebare pe care o consideri o tâmpenie şi cu ale cărui ţeluri nu eşti de acord?

În cadrul plebiscitelor de acest gen iese mereu la iveală un amestec de nemulţumire generală, lehamite faţă de politică, sentimentul neputinţei personale şi nemulţumirea faţă de pătura conducătoare. În parte iese la iveală şi o respingere îndreptăţită a unei UE percepute ca fiind ceva străin şi îndepărtat de cetăţean. Dar lucrurile nu pot fi rezolvate astfel. Un aparat uriaş cu 28 de state membre, unde se negociază mereu decizii şi compromisuri dificile nu-şi poate mereu consulta cetăţenii. Acesta este sensul democraţiei parlamentare: trebuie să avem încredere în guvernele noastre şi în deciziile pe care acestea le iau. Iar dacă încrederea în guvern nu mai există, acesta poate fi schimbat prin vot.

Vor cu adevărat europenii să distrugă UE?

Plebiscitele de felul celui din Olanda sunt foarte periculoase fiindcă agitatorii îi pot convinge pe cetăţeni să facă declaraţii dintre cele mai diverse. Şi unele contrare propriilor interse. Olanda este strâns legată de UE, prosperitatea ţării se datorează comerţului şi prestării de servicii pe piaţa internă. În cazul în care olandezii ar fi întrebaţi, onest, dacă vor să distrugă UE, să trăiască izolaţi şi în sărăcie, în interiorul graniţelor ţărişoarei lor, oare ce ar răspunde?

UE are datoria acum să lanseze o amplă ofensivă pentru a le explica oamenilor că nu există cale de întoarcere în trecut. Că nostalgia statului naţional câştigă teren doar fiindcă nimeni nu-şi mai aduce aminte cât de înghesuită, săracă şi dificilă a fost viaţa înainte de apariţia Uniunii Europene.