1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Erdogan vrea putere absolută

Reinhard Baumgarten / ia6 mai 2016

Lupta pentru putere cu premierul Davutoglu a fost câştigată de preşedintele Erdogan. Dar această luptă demonstrează în egală măsură că opoziţia faţă de preşedinte ia proporţii, susţine Reinhard Baumgarten.

https://p.dw.com/p/1IjCG
Imagine: Getty Images/AFP/A. Altan

Încăpăţânarea cu care preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, caută să-şi impună vrerea este înspăimântătoare. El vrea cu orice preţ o modificare a Constituţiei, în aşa fel încât să devină stăpân absolut în ţară. Electoratul turc i-a respins această ambiţie în cadrul celor două alegeri parlamentare consecutive. Partidul lui Erdogan, AKP, nu a obţinut majoritatea parlamentară necesară pentru modificarea legii fundamentale.

Dar preşedintele, care subliniază în permanenţă că este primul şef de stat ales direct de popor, nu vrea să accepte mesajul electoratului. El l-a desemnat pe Ahmet Davutoglu să-i fie succesor în fruntea guvernului fiindcă a crezut că va fi un executant zelos al directivelor sale politice. Evident, calculul nu a funcţionat. În ciuda loialităţii faţă de Erdogan, Davutoglu şi-a păstrat un grad însemnat de independenţă.

Critici la adresa lui Erdogan

De câteva luni, partidul de guvernământ AKP este în fierbere. Lideri de marcă, de la Abdullah Gül la Bülent Arinc, au criticat deschis setea de putere a preşedintelui Erdogan. Dar nu a folosit la nimic. Dimpotrivă. Erdogan, care potrivit Constituţiei trebuie să fie echidistant faţă de partide, şi-a întărit controlul asupra AKP.

În consecinţă, cu câteva zile în urmă, conducerea AKP i-a retras preşedintelui formaţiunii, Davutoglu, dreptul de a-i numi pe preşedinţii organizaţiilor locale ale partidului. Totodată, pe internet a apărut un blog, intitulat "Scrisoarea Pelicanului", în care Davutoglu este sistematic atacat. Comentatorii turci bănuiesc că în spatele campaniei de denigrare se află însăşi administraţia prezidenţială.

Reinhard Baumgarten Kommentarbild App EINSCHRÄNKUNG PROVISORISCH
Reinhard BaumgartenImagine: SWR/Kluge

Raporturile dintre Erdogan şi Davutoglu sunt compromise. Prea este pro-european premierul şi prea puţin a făcut el pentru a-l apăra pe preşedinte de adversari şi complotişti, susţin căuzaşii preşedintelui. Aceste acuzaţii aduse profesorului universitar ajuns în fruntea guvernului sună parcă a secol XIX.

Cine va fi succesorul lui Davutoglu?

Cine va fi următorul premier? Probabil ministrul Transporturilor, Binali Yildirim. Şanse bune pare a avea şi ministrul Energiei, Berat Albayrak, care este ginerele lui Erdogan. Cert este că preşedintele se va îngriji ca urmaşul lui Davutoglu să fie un politician pe gustul său. În dauna democraţiei din Turcia, care va fi supusă unor presiuni şi mai intense.

Dat fiind că puterea s-a concentrat în ultima vreme tot mai mult în mâinile lui Erdogan, separaţia puterilor în stat, aşa cum o reclamă Constituţia, este pusă sub semnul întrebării. Nu numai opoziţia de la Ankara se plânge de asta. Şi Comisia Europeană şi Parlamentul European au făcut-o, în ultimul lor raport de ţară. Cu cât acumulează preşedintele Turciei mai multă putere, cu atât cresc îngrijorările privind democraţia şi stabilitatea acestei ţări-candidate la aderarea la UE.