Gloria tragicomică a lui Boris Johnson

În 1999, Boris Johnson i-a spus şefului său, Conrad Black, proprietarul ziarului Daily Telegraph şi al revistei Spectator, de fapt i-a promis acestuia, că nu va face carieră politică şi că va prelua funcţia de editor al revistei politice săptămânale.

Măcar de-ar fi făcut-o. Încălcându-şi promisiunea, Johnson a candidat cu succes pe lista Partidului Conservator în circumscripţia Henley din apropiere de Oxford, devenind deputat în 2001.

Aşa a început odiseea lui Boris, una a pământului pârjolit, care l-a condus în cele din urmă la reşedinţa premierilor din Downing Street nr. 10.

Lista minciunilor sfruntate şi a calamităţilor care i se potriveşte mănuşă este atât de lungă încât pare incredibilă. Pentru a ne aminti câte ceva: acesta este omul care a fost silit să-şi ceară scuze pentru un editorial publicat în Spectator magazine, revistă condusă de el, care arunca incorect vina pentru tragedia de la Hillsborough, din 1989, în care 96 de spectatori ai unui meci de fotbal au murit striviţi, asupra unor suporteri beţi ai clubului FC Liverpool.

În 2003, liderul Partidului Conservator, Michael Howard, din raţiuni probabil numai de el ştiute, i-a oferit lui Boris două funcţii în cabinetul din umbră, anume vicepreşedinte al formaţiunii şi ministru din umbră al Artelor. Un an mai târziu, el a fost demis după ce zvonurile că ar avea o aventură cu o autoare a revistei Spectator, pe care el le-a calificat drept "o piramidă întoarsă de lucruri fără sens", s-au dovedit întemeiate.

Acesta este omul care a spus despre femeile care poartă veşmântul tradiţional islamic, că "arată ca nişte cutii poştale" sau "spărgători de bancă". Tot el a spus electoratului că a vota pentru Partidul Conservator înseamnă următorul lucru: aceasta "va face ca soţia ta să aibă sâni mai mari şi îţi va spori şansele să fii posesorul unui automobil BMW M3."

Comentariile de acest fel i-a făcut pe simpatizanţii lui Boris Johnson să se tăvălească de râs şi să fie încredinţaţi că el este o antiteză a plictisitorilor săi colegi şi rivali de la Westminster (Palatul Parlamentului).

UE, îţi baţi joc de mine?

În 2001 Boris a declarat că Regatul Unit ar trebui să rămână în interiorul UE fiindcă aceasta a "adus beneficii palpabile Marii Britanii în comerţul liber şi a asigurat cetăţenilor britanici dreptul de liberă mişcare şi liberă rezidenţă în UE, iar retragerea ar însemna o potenţială şi îngrijorătoare pierdere a influenţei." Da, mă frec la ochi, parcă nici mie nu-mi vine să cred. Dar se poate şi mai şi. În 2003, el a declarat în faţa Camerei Comunelor: "Eu sunt un pic un fan al Uniunii Europene. Dacă nu am avea una, ar trebui să inventăm ceva ca ea."

Nu sunt prea sigur ce a vrut să spună prin "să inventăm" dar nici nu vreau să aflu. Aparent însă, la vremea respectivă chiar şi el recunoştea avantajele ce decurgeau din calitatea de membru al UE.

Glumesc. În 2018 el a afirmat că a rămâne în piaţa comună europeană este "o nebunie". În 2016 a declarat că este în favoarea ei, în 2012 a spus că vrea să rămână în ea, şi în timpul campaniei sale dinaintea referendumului de Brexit,  o campanie în favoarea ieşirii din UE, sloganul era: "Marea Britanie va avea acces la piaţa comună după ce votăm plecarea."

Că veni vorba: să ne amintim de turneul său cu autocarul în favoarea Brexit, în care el a reiterat vechile sale alegaţii, potrivit cărora UE ar stabili norme şi pentru forma bananelor. Sau că Regatul Unit virează săptămânal în conturile UE echivalentul a 389 de milioane de euro, afirmaţie însoţită de îndemnul "haideţi mai bine să finanţăm Serviciul Naţional de Sănătate cu aceşti bani!". Doar că cifra nu era corectă. Cifra netă corectă era 137 de milioane pe săptămână.

Afaceri cu anume iz

A sta în faţa unui autocar roşu cu două niveluri şi a prezenta cifre fără substanţă e una. Dar a sta pe o scenă şi a vântura un hering afumat ridică spectacolul la un alt nivel. Apărând săptămâna trecută la competiţia finală a liderilor Partidului Conservator de dinaintea votului,  Boris Johnson a agitat un hering afumat învelit în plastic, provenind de la o pescărie din Isle of Man.

Johnson a afirmat că normele UE impun furnizorilor de hering afumat să-şi menţină produsele răcite cu pachete de gheaţă în timpul transportului, ceea ce majorează costurile. Dar nu este adevărat. Normele în cauză se referă la peştele proaspăt, nu la peştele afumat. În realitate, Agenţia britanică pentru Standard Alimentar le cere producătorilor de alimente să-şi transporte produsele astfel încât să fie bune de consum. Iar aceasta presupune "o geantă rece". Am menţionat că Isle of Man nu face parte din UE?

Lăsând la o parte pentru moment aceste minciuni sfruntate, ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze este că acest comportament al său de bufon, dus la perfecţiune, este pe gustul multora de-a lungul şi de-a latul ţării. Trebuie să admit că sunt pentru excentricitatea caracteristică a englezilor dar, reprimându-mi o incredibilă supărare, subliniez că acesta este omul care, aflat în culmea gloriei, a devenit noul premier al ţării. 

Am fost deja martori la accidentul de maşină care a fost marea sa realizare în calitate de ministru de Externe. Să încercăm să ne imaginăm cum va gestiona el actualul conflict între Regatul Unit şi Iran, legat de petrolierul sub pavilion britanic arestat în Golful Persic? Mă cutremur când mă gândesc.

Aş putea înşira şi altele, dar mă gândesc la sănătate. Regatul Unit este deja atât de adânc afundat în noroi încât nu poate fi scos nici cu tractorul. Fisurile care s-au tot adâncit pe parcursul ultimilor trei ani, nu doar în interiorul Partidului Conservator, ci în întreg sistemul politic şi în societate în general, au produs Regatului Unit pagube uriaşe, atât în plan intern, cât şi pe scena internaţională. Cu Boris Johnson în calitate de prim ministru ne aşteaptă prăpastia.