O foaie de parcurs din hârtie

Rareori sunt astfel de reuniuni încărcate cu prea multe speranțe de reușită, dar de data aceasta așteptările au fost extrem de scăzute. Niciunul din cei patru lideri prezenți nu a exprimat prea mult optimism - nici Merkel sau Hollande, nici Putin sau Poroșenko. Nu ar fi vorba decât de o "trecere în revistă a situației", s-a lăsat să se înțeleagă la Berlin. O poziție similară a exprimat și Kremlinul înaintea summitului.

Acodul de la Minsk de încetare a ostilităților între Kiev și Moscova în estul Ucrainei, negociat cu medierea Berlinului și Parisului, era oricum greu de pus în practică. Motivul principal: lipsa unor prevederi clare asupra momentului și ordinii implementării numeroaselor aspecte cuprinse în cele 13 puncte discutate: politice, juridice și militare. Acordul de la Minsk nu spune care dintre acestea ar urma să fie aplicare primele, care ar urma - lipsește deci foaia de parcurs.

Fiecare cu prioritățile lui

Kievul și Moscova s-au baricadat prin urmare fiecare în spatele propriilor priorități. Ucrainenii ar vrea ca mai întâi să fie rezolvate chestiunile legate de securitate, abia apoi cele politice. Rușii văd problema exact pe dos: Ucraina ar trebui mai întâi să își îndeplinească obligațiile politice asumate, abia apoi se va putea vorbi despre cele militare. La Kiev însă, orice concesie politică făcută Moscovei este tratată drept "trădare" și "capitulare". Kremlinul s-a poziționat clar de partea separatiștilor, riscând la rândul său acuzația de trădare dacă ar înceta să-i mai sprijine militar pe aceștia. Situația nu ar putea fi mai complicată de atât.

Eforturile Germaniei

Diplomația germană a făcut toate eforturile posibile în ultimele săptămâni pentru a influența cât de puțin în bine înghețul privind conflictul din Donbas. La jumătatea lunii septembrie, ministrul german de Externe a vizitat Kievul. Steinmeier a declarat public că omologul său rus Lavrov i-ar fi promis că se va folosi de influența Kremlinului asupra rebelilor pro-ruși pentru a impune o încetare a focului.

Rusia a repetat mereu că nu ar avea prea mult de a face cu conflictul din estul Ucrainei, că ar fi sarcina guvernului de la Kiev să se înțeleagă cu separatiștii pentru a pune capăt "războiului civil". Moscova a dezmințit imediat afirmația lui Steinmeier: Lavrov nu ar fi promis niciodată așa ceva. Și totuși: noua tentativă de armistițiu - și de data aceasta nerespectat în totalitate - a deschis posibilitatea unui acord privind separarea trupelor.

Un pas bun înainte?

S-au făcut prin urmare, la summitul în format Normandia de la Berlin, progrese privind dezangajarea forțelor armate de ambele părți și în ceea ce privește elaborarea unei foi de parcurs pentru implementarea acordului de la Minsk. 

Putin a trebuit să asculte la Berlin reproșuri privind rolul său în conflictul din Donbas și în operațiunile militare ale Rusiei în Siria. De partea dictatorului sirian Assad, aviația militară rusă bombardează populația civilă din orașul Alep. Președintele Franței califică aceste operațiuni drept crimă de război, cancelara germană chiar a evocat eventuale noi sancțiuni pentru Moscova din această cauză.

Putin a venit totuși la Berlin în ciuda acestui context extrem de tensionat. Pentru că ar fi fost dispus la concesii? Pentru că ar fi remarcat că a ajuns în fundături, atât în estul Ucrainei, cât și în Orientul Mijlociu? Sau pentru că ar vrea să se folosească simultan de cele două războaie ale sale pentru a influența soarta particulară a acestora? Este clar însă că Putin nu va abandona această luptă - chiar dacă summitul în patru de la Berlin privind situația din Donbas a fost mai mult decât o simplă constatare a realităților prezente. Pe hârtie cel puțin, avem acum câteva rezultate.