O rază de speranță pentru diplomație

De ani de zile, există dezbateri aprinse în Rebublica Federală despre rolul pe care ar trebui să și-l asume Germania pe plan extern. De multe ori nu-i prea clar care e, concret, subiectul disputei: e vorba de puterea militară? Nu prea, din moment ce raza de acțiune a Germaniei e redusă în acest domeniu, din cauza moștenirii ei istorice și a posibilităților ei militare. În schimb, se pare că Germania poate fi o putere care promovează vechea diplomație, orientată spre echilibru. 

Dumincă, pe 19 ianuarie, cancelara Angela Merkel a primit o serie de oaspeți importanți la Berlin: au venit șefii de stat ai Franței, Rusiei, Turciei și Egiptului, premierul Marii Britanii și cel al Italiei, secretarul de stat al SUA, cât și diverși reprezentanți ai Emiratelor Arabe, Uniunii Europene și Uniunii Africane. 

Libia, țara din cauza căreia s-a organizat conferința uriașă, a fost reprezentată de cele două mari tabere ale conflictului actual: guvernul lui Fayez al-Sarraj din Tripoli, recunoscut internațional de majoritatea țărilor, și generalul Khalifa Haftar, ale cărui trupe controlează o mare parte a țării. Faptul că cei doi păreau mai degrabă personaje secundare ale conferinței și că nu s-au întâlnit direct spune multe despre situația din Libia. De la căderea regimului lui Gaddafi în 2011, țara e într-un război continuu, în care se amestecă nenumărate puteri străine. E vorba de gaz, de petrol și de refugiații care se aventurează să treacă Marea Mediterană cu ajutorul unor traficanți de persoane sau așteaptă în închisori din Libia în condiții inumane. Multă vreme, aceastei drame i s-a acordat mai puțină atenție decât războiului din Siria, dar nu trebuie omis că și Libia a devenit un teatru de război în care se confruntă și forțele externe. 

E cu atât mai lăudabil că guvernul german a reușit să preia inițiativa și să aducă aceste puteri străine la Berlin, comunicând în prealabil că nu-i vorba, în primul rând, doar de taberele interne din Libia, ci de complicatul context internațional, de cei care sprijină o parte sau alta, de furnizorii de arme și profitorii economici. Fără ajutorul din străinătate, nici guvernul oficial al Libiei, nici warlord-ul Haftar nu ar fi capabili să acționeze. Așadar, abordarea pe care a ales-o diplomația germană a fost și este corectă. 

Apropo de diplomație: în aceste vremuri ale naționalismului, trebuie apreciat și planul în sine de a găsi o soluție pentru Libia sub egida ONU. Mai ales în contextul în care lumea începea să se mire de pasivitatea Germaniei în fața multitudinii conflictelor internaționale. În cadrul conferinței de la Berlin s-a ajuns la un acord pentru respectarea embargoului asupra armelor. Încetarea focului în Libia urmează să fie monitorizată internațional.

Germania poate media mai bine decât alte țări pentru că s-a abținut de la vot în 2011 în Consiliul de Securitate când era vorba de Libia. Intervenția militară împotriva lui Gaddafi a fost condusă de SUA, Marea Britanie și Franța, la fel ca în alte situații asemănătoare. Pe vremea aceea, diplomația germană a fost criticată cu duritate, dar astăzi abținerea din 2011 reprezintă un avantaj. 

Cât de mari sunt șansele ca deciziile luate la conferința de la Berlin să fie puse în practică? Lăcomia multor state de a ajunge la gazul și petrolul din Libia nu va dispărea peste noapte. Mai ales europenii trebuie să fie însă interesați ca diplomația să învingă în Libia. Valul uriaș de refugiați și migranți care au venit în 2015 prin țările Balcanilor în Europa de Vest au adus Uniunea Europeană în pragul incapacității de a acționa, dând apă la moară populiștilor și naționaliștilor.  Acum, principala rută a migranților din Africa trece prin Libia.

Dacă deciziile de la Berlin sunt luate în serios, monitorizarea încetării focului despre care e vorba în acord, trebuie asigurată pe termen lung prin prezența unui număr suficient de soldați, în special cu ajutorul forțelor europene. Iar dacă germanii preiau inițiativa diplomatică, ei nu vor putea sta deoparte când vine vorba de alcătuirea unei astfel de trupe - chiar dacă Angela Merkel a dat un răspuns evaziv la această întrebare. Doar în acest mod, Bătrânul Continent va mai putea să demonstreze că ia în serios conflictele din vecinătate cu urmări grave, că nu le acceptă pasiv, ci că vrea, într-adevăr, să contribuie la soluționarea lor. 

În contextul situației dramatice din Libia, unii dintre experți au vorbit despre o "realitate paralelă" a negociatorilor de la Berlin. Poate că au dreptate. Pe de altă parte, nici influențele internaționale prin intermediul afacerilor cu arme, petrol și bani n-au dus la niciun progres pentru Libia. Pe moment, acordul de la Berlin nu-i decât o hârtie - dar e mai bine decât nimic. Pentru Germania, e o încercare de a defini ce înseamnă asumarea unei răspunderi internaționale mai mari de către Republica Federală.