Comentariu: "O vreme a spaimei" în Afganistan

Într-un dublu atentat petrecut în capitala afgană Kabul, unul dintre atentatorii sinucigași s-a detonat între jurnaliști. A fost un atac ţintit asupra libertății presei, afirmă Sandra Petersmann în comentariul său.

Cel puțin nouă jurnaliști sunt morți. Este o crimă de război să ucizi civilii. Dar cine să se încurce cu asemenea detalii în Siria, Yemen, Irak, Nigeria, Somalia, Republica Democratică Congo? Atacurile țintite împotriva civililor sunt, de asemenea, parte din viața cotidiană pe câmpul de luptă afgan. Civilii sunt torturați și uciși pentru a demoraliza populația. Pentru a o face mai docilă. Şi, desigur, pentru a o reduce la tăcere. Jurnaliștii sunt civili. Tăcerea umană devine tot mai asurzitoare, pe măsură ce jurnaliştii încep să tacă. Fără jurnalism, democrația nu are nicio șansă.

Una din puţinele poveşti fericite

Sandra Petersmann

Cel de-al doilea atentator de la Kabul a mers pe jos, îmbrăcat cu o vestă de explozibili. Conform martorilor oculari, el avea asupra sa o cameră de filmat, pretinzând că este jurnalist. S-a amestecat printre adevărații jurnaliști, care își riscă viața zi de zi, oferind un chip și o voce victimelor războiului afgan.

Apariția unui peisaj mediatic profesionist și trepidant în Afganistan este una dintre puținele povești de succes ale intervenției militare internaționale, care a condus la răsturnarea regimului taliban în toamna anului 2001. Astăzi există cel puțin 170 de posturi de radio în țară și zeci de ziare. Numai din capitala Kabul se transmit peste 30 de programe televizate. Tocmai acest peisaj mediatic tânăr ţine în viaţă speranța unui proces democratic.

După ce, luni dimineaţă, un motociclist s-a aruncat în aer în apropiere de sediul serviciilor de informații afgane, mulți jurnaliști s-au deplasat la faţa locului. Pentru a relata despre eveniment. Pentru a împiedica tăcerea să se aştearnă peste astfel de evenimente, transformând victimele atacurilor în banale numere anonime.

Nu au mai apucat s-o facă, pentru că un al doilea atentator sinucigaş a apăsat butonul. Puțin mai târziu, ramura afgană a autoproclamatului "Stat Islamic" a revendicat atacul. Ar fi putut fi și talibanii. Sau alți purtători de arme, afectați de o viaţă publică vibrantă.

Ura n-a fost niciodată învinsă în Afganistan

Printre cei nouă jurnaliști uciși se numără şi Shah Marai, fotograf al agenţiei AFP. El lasă în urmă o soție și șase copii. Marai și-a început cariera la AFP în vremurile talibanilor. "Ei urăsc jurnaliștii, așa că am fost nevoit să lucrez foarte discret", a scris Marai într-o retrospectivă publicată pe 14 octombrie 2016 pe unul dintre blogurile corespondenților.

Ura nu a fost niciodată învinsă în aproape două decenii. Armele nu înfrâng ura. Acest lucru nu-l poate face decât o viziune politică, dar care trebuie să fie credibilă şi discutată în mod deschis. Ultimul paragraf din postarea lui Marais reprezintă inventarul civil al unei intervenții occidentale în mare măsură eşuate:

"Nu mai există nicio speranță. Din cauza lipsei de securitate, viața pare a fi chiar mai dificilă astăzi decât în timpul talibanilor. În fiecare dimineață, când mă duc la birou, și în fiecare noapte, când mă duc acasă, mă gândesc la autovehicule care ar putea fi o capcană și la atentatori sinucigași desprinzându-se din mulțime. "

Numai în primele patru luni ale acestui an, locuitorii din Kabul au suferit douăsprezece atacuri grave. Rezultatul: un climat de frică. Oamenii se închid în ei înşişi. Shah Marai, care a fost ucis astăzi, și-a închis blogul în 2016 cu propoziția:

"N-am mai văzut nicicând o asemenea lipsă de perspective pentru viață și nici nu văd vreo cale de ieșire din tunel. Este o vreme a spaimei".

Smulgerea din rădăcini a democraţiei

Nu a fost primul atac asupra libertății presei din Afganistan. Acest atentat coordonat, în care au fost masacraţi jurnalişti, a avut însă un scop clar: distrugerea din rădăcină a ideei democratice - fie ea şi timidă - din această țară. În aceste condiții, mai pot avea loc, în octombrie, cu întârziere de trei ani, alegeri parlamentare? Când jurnaliștii tac, democrația muţeşte la rându-i.

Câți jurnalişti se vor mai grăbi să ajungă în locul următorului atentat? Şi câţi vor mai acoperi campaniile electorale majore din ţară? Lumina pe care ziariștii afgani o aduc, zi cu zi, în această viaţă confruntată cu războiul, a devenit din nou mai întunecată.

Cei unsprezece copii care au murit, tot luni, într-un alt atac asupra unui convoi NATO din Kandahar, în sudul Afganistanului, rămân anonimi și dispar în statistici.

Autor: Sandra Petersmann / vd 

Mai mult pe aceeaşi temă