Comentariu: Pauză şi, eventual, de la capăt

Ucraina vrea să împace şi capra, şi varza. A-ţi dori, ca ţară, relaţii bune cu Rusia, dar şi cu Uniunea Europeană, fără a decide în mod categoric pe care dintre cele două tabere le alegi, este de înţeles, consideră Cristoph Hasselbach, într-un comentariu privind summitul de la Vilnius.

Economia ucraineană are nevoie de piaţa de desfacere rusească, dar şi de gazul Rusiei. Prin urmare, ţara depinde mai mult de Rusia decât de UE. Aceasta din urmă înţelege situaţia. Fără factorul rusesc, nici nu ar trebui să existe o problemă. UE nu solicită Ucrainei să anuleze orice fel de legătură cu Rusia şi să treacă de partea Bruxelles-ului cu arme şi bagaje.

Rusia, însă, exact acest lucru îl cere Ucrainei. Preşedintele Putin gândeşte în vechii termeni geostrategici: toate statele fostei Uniuni Sovietice care aderă la UE sunt pentru el sfere pierdute de influenţă, motiv pentru care le ameninţă şi face tot ce poate pentru a le împiedica să facă paşi către Europa.

Parteneriatul nu este un bazar

Împotriva acestei abordări a Rusiei, UE nu poate face, momentan, mai nimic. Nici nu poate şi nici nu vrea să exercite acelaşi tip de presiune, care ar pune sub semnul întrebării valorile europene. Pe de altă parte, nici nu poate accepta o nesfârşită tocmeală.

Or, tocmai acest lucru anulează eforturile de a-l înţelege pe preşedintele ucrainean, Viktor Ianukovici, aflat într-o situaţie dificilă. Liderul de la Kiev a încercat să facă o virtute din situaţia limită în care se găseşte, încercând să atragă UE şi Rusia într-un joc menit a-i aduce lui cea mai bună ofertă.

Fără îndoială, la acest capitol, UE s-a făcut de râs. În aceeaşi zi în care Ianukovici a anulat pregătirile pentru semnarea acordului de asociere, comisarul european pentru extindere se urca în avion pentru a merge la Kiev. UE s-a purtat, zile la rând, ca un bărbat îndrăgostit, care, neputând trece peste un refuz, continuă să se milogească. UE pur şi simplu nu are nevoie să se umilească în acest fel.

UE şi forţele pro-europene din ţările cuprinse în Parteneriatul Estic se află la răscruce. Nu doar Ucraina şi-a luat temporar adio de la proiectul integrării vestice, ci şi ţări precum Armenia sau Azerbaidjan, care s-au decuplat de la UE, căutându-şi salvarea la Moscova. Belarus, condus de autoritarul Lukaşenko, oricum nu intra în discuţie. Momentan, doar Moldova şi Georgia merg în direcţia dorită, însă ambele sunt ţări prea mici pentru a putea urni ceva din loc.

Eşecul summitului este foarte amar, mai ales pentru Lituania, ţară gazdă şi "autor" al proiectului privind Parteneriatul Estic. Pe de altă parte, nu e mai puţin adevărat că cele mai multe state din vestul Europei nu au fost niciodată interesate de Parteneriat. Franţa, Italia sau Spania privesc, întotdeauna, spre sud şi vest, însă nu şi spre est. Proiectului i-a lipsit, aşadar, însăşi susţinerea europeană.

Negocieri inutile cu Ianukovici şi Putin

Ce rămâne, deci, de făcut în continuare? Ofera UE pentru Ucraina şi pentru celelalte state estice trebuie să rămână, desigur, valabilă. Însă UE nu trebuie să modifice condiţiile existente, adică să înceapă să negocieze ca la târg. În schimb, ar trebui să încerce să explice mai bine, mai ales Moscovei, că parteneriatul estic nu este îndreptat împotriva nimănui şi că fiecare stat va avea de profitat de pe urma lui. Inclusiv Rusia.

Totuşi, cu Putin şi Ianukovici nu se poate ajunge nicăieri. Însă societatea ucraineană şi cea rusă se pot schimba. Nu doar prin prisma influenţei UE, ci şi de unele singure. Poate că, în anii care vin, alta va fi situaţia.