1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Războiul asimetric

Alexander Kudascheff / ia15 noiembrie 2015

Jihadiştii vor să învingă modernitatea, identitatea şi societatea noastră democratică. Poartă un război împotriva lumii iar lupta va fi una de durată, consideră Alexander Kudascheff.

https://p.dw.com/p/1H6EB
Imagine: Reuters/B. Tessier

Este un sentiment ciudat care ne dă târcoale, multora dintre noi, după atacurile teroriste de la Paris. Acela că lumea a sărit din rosturile ei şi ordinea s-a fărâmat în mii de bucăţele. Papa vorbeşte chiar despre un al Treilea Război Mondial. El nu se referă însă la o conflagraţie mondială, ci la existenţa unui război împotriva lumii aşa cum o cunoaştem noi. Declaraţia de război a fost făcută de jihadismul islamist, nu doar de autoproclamatul califat al "Statului Islamic", ci de numeroase grupări fundamentaliste, mişcări şi secte din întreaga lume. Din Nigeria, Mali sau Somalia, din India, Bangladesh, Afganistan, Indonezia şi, desigur, din Orientul Mijlociu, din statele dezmembrate Irak, Siria, Libia sau Yemen. Iar jihadismul se răspândeşte dincolo de aceste regiuni, spre Europa şi Rusia, provocând întreaga lume.

Că islamul este o religie a păcii sau a războiului - această dispută nu are niciun sens. N-au decât orientaliştii sau experţii în chestiuni islamice să-şi bată capul cu asta. Jihadismul se întemeiază pe Islam şi se justifică prin această religie. Printr-un islam originar, aşa cum l-a întemeiat cu 1500 de ani în urmă la Mecca şi Medina profetul Mahomed. Se doreşte a fi un stil de viaţă radical religios, în consonanţă cu învăţăturile Coranului. Iar această atitudine de viaţă este una totalitară. Jihadiştii vor ca toţi să trăiască aşa cum consideră ei că este corect. Aceasta este o adevărată declaraţie de război la adresa lumii, la adresa modernităţii.

Kudascheff Alexander Kommentarbild App
Alexander Kudascheff

Este un război asimetric şi din considerente de ordin tactic. Puţini îi provoacă pe mulţi la război, câţiva provoacă statul. Este o luptă a gherilei islamiste împotriva unor armate. Iar principiul este unul simplu: Statul trebuie să facă totul pentru a împiedica succesul teroriştilor; trebuie să facă totul pentru a garanta cetăţenilor o viaţă în siguranţă, oră de oră, zi de zi, lună de lună, an după an şi pretutindeni. Teroriştilor le ajunge o singură victorie. Ei trebuie doar o dată să lovească pentru a cutremura statele. Aşa cum s-a întâmplat pe 13 noiembrie la Paris.

Războiul este asimetric fiindcă premisele sunt diferite. Pe de-o parte se află jihadiştii pentru care propria viaţă nu are valoare, pe de alta se află poliţia şi armatele care acţionează raţional. Pe de-o parte se află disponibilitatea de a comite acte de maximă brutalitate şi cruzime, pe de alta poliţişti şi soldaţi care acţionează în baza principiilor statului de drept. Unii au mâinile legate prin lege iar alţii sunt dezlănţuiţi de propria lor ideologie totalitară. Disponibilitate de a ucide versus reguli democratice. Este o luptă mai mult decât inegală, şi va rămâne aşa chiar dacă occidentul se va vedea nevoit să-şi revizuiască politica de securitate.

Cartea cea mai cunoscută a filozofului austriac Karl Popper se intitulează "Societatea deschisă şi duşmanii ei". Societatea deschisă, liberală, provoacă toate ideologiile şi sistemele de putere totalitare. Ea nu acceptă doctrine salvatoare şi se apără cu mijloacele statului de drept. Jihadismul provoacă democraţiile occidentale până la limita toleranţei şi chiar dincolo de ea.

Teroriştii vor să renunţăm la firesc. Vor să învingă modernitatea. Cu mijloace asimetrice. Aceasta înseamnă că va fi o luptă de durată. Fiindcă mişcarea jihadistă poate fi asemuită cu balaurul căruia îi cresc noi capete în locul celui retezat. Rezervorul de terorişti gata de suicid pare inepuizabil. La asta trebuie să ne aşteptăm.