Reconcilierea nu înseamnă renunţare

Cine vrea să arunce o privire asupra conflictului din estul Ucrainei este rapid lămurit. Războiul care a debutat în primăvara anului 2014 s-a soldat până acum cu mai bine de 10.000 de morţi şi a transformat aproximativ două milioane de civili în refugiaţi. Conflictul a putut fi limitat prin acordul de la Minsk, dar nu i s-a pus capăt. Dacă Rusia nu i-ar sprijini pe separatişti, războiul s-ar fi încheiat demult. Aşa stau lucrurile şi nu e bine deloc. Iar ucrainenii nu vor să accepte, evident, ca acest conflict să rămână unul "îngheţat".

Un sondaj recent demonstrează că 70% din ucraineni vor un compromis, o compensare oricare ar fi aceasta, dacă prin ea s-ar pune capăt pierderilor de vieţi omeneşti în Doneţk şi Lugansk. Dar politicienii de la Kiev nu sunt capabili să ofere o astfel de soluţie de compromis. În loc de asta, Parlamentul ucrainean visează la tot soiul de obiective patriotice măreţe şi dezbate o lege de reintegrare în Ucraina a regiunii separatiste Donbas. Cine iese în public cu propuneri mai pragmatice este înfierat ca trădător de ţară şi politician defetist.

Un guvern îşi înşală propriii cetăţeni

Mai rău chiar, Kievul ofical pare preocupat cu toate puterile să-i înşele pe oamenii care trăiesc în regiunile ocupate. Lista abuzurilor este lungă. Kievul a suspendat toate livrările de energie în estul regiunilor Lugansk şi Doneţk. Regiunea este supusă unei blocade comerciale totale din partea Kievului, care nu mai plăteşte acolo nici obligaţiile sociale ce-i revin. La toate acestea se adaugă jignirile de tot felul. Aşa, de pildă, ministrul Culturii a declarat cu ceva timp în urmă că locuitorii din Donbas sunt taraţi genetic. Cu toate acestea, el este în continuare în funcţie. Minţile şi inimile unor oameni nu pot fi cucerite cu astfel de acţiuni şi declaraţii.

Toate acestea sunt în flagrantă disonanţă cu retorica radicală şi patriotică a executivului şi forului legislativ. Observatorii sunt adesea cutremuraţi, fiindcă politica guvernamentală dă tot mai mult impresia că s-a renunţat deja la teritoriile din est. Kievul pare să vrea să accelereze secesiunea, în loc s-o împiedice.

Separatiştii şi sponsorii lor din Rusia se folosesc fără milă de erorile ucrainene. Autoproclamatele republici zonale Lugansk şi Doneţk, nişte entităţi mafiote, emit paşapoarte pe care Rusia le recunoaşte oficial. Acesta ar putea fi un prim pas în vederea recunoaşterii celor două entităţi statale. Se zvoneşte de altfel că preşedintele Vladimir Putin ar fi ameninţat cu asta în marja reuniunii G20 de la Hamburg. Săptămâna trecută, când liderul separatiştilor Alexander Zaharcenko a proclamat un nou stat intitulat "Malorossia", agitaţia a fost mare. "Rusia Mică" e bănuită că are pretenţia să reprezinte întreaga Ucraină. A fost această proclamaţie făcută cu asentimentul Moscovei? Ce se află în spatele inițiativei, megalomanie sau calcul politic?

Kievul nu are o linie clară

Toate aceste neclarităţi ar fi fost probabil lămurite dacă Kievul ar avea o linie clară în privinţa teritoriilor din est, privind viitorul lor statut şi în privinţa procesului de reconciliere socială. O politică cu disponibilitate pentru dialog nu are nimic de-a face cu o renunţare. Este doar un imperativ al raţiunii. Fiindcă trăiesc în continuare dincolo de linia de demarcaţie numeroşi cetăţeni loiali Ucrainei. Un studiu realizat de oameni de ştiinţă germani relevă că mai bine de jumătate din ei, mai exact 56 la sută, îşi văd şi își caută viitorul politic în Ucraina.

Un gest larg de reconciliere ar suprasolicita probabil Ucraina în acest moment. Nu ar fi pe placul celor care au pierdut persoane dragi în acest război. Dar gesturile mici şi ofertele concrete de reconciliere ar putea avea efect sub aspect politic. Şi în estul Ucrainei şi în rândul mediatorilor, poate chiar în Rusia, care pretinde că este şi mediator şi putere protectoare a rusofonilor şi care îşi neagă calitatea de parte a conflictului. Cine cere, pe drept cuvânt, ca Rusia să fie în sfârşit onestă, acela poate avea şi curajul să facă primul pas. Tocmai fiindcă este în drept.

Autor: Christian F. Trippe/ia