1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
PoliticăStatele Unite ale Americii

Condamnarea lui Derek Chauvin și istoricul său proces

Petre M. Iancu
22 aprilie 2021

Niciun proces recent n-a fost calificat mai asiduu în presă drept istoric, precum cel intentat polițistului alb D. Chauvin pentru uciderea arestatului său de culoare G. Floyd. Și-a meritat epitetul? Și, dacă da, de ce?

https://p.dw.com/p/3sOqq
Derek Chauvin (dreapta) și avocatul său Eric Nelson
Derek Chauvin (dreapta) și avocatul său Eric NelsonImagine: Court TV/AP/picture alliance

La Minneapolis, orașul în care s-a consumat drama, s-a încheiat zilele trecute procesul polițistului filmat mai mult de opt minute în timp ce-și ținea genunchiul pe grumazul unui ins care se plângea că nu mai poate respira, arestat pentru că-și plătise cumpărăturile cu o bancnotă  falsă.

Moartea afro-americanului, calificată de mulți drept un asasinat rasist, comis de un alb, în spiritul brutalității poliției și al prezumtivului rasism structural care ar domni în SUA, a generat în vara anului 2020 ample și îndelungate proteste, în parte extrem de violente. 

În proces au fost audiați experți exprimând opinii contradictorii despre legalitatea procedurilor aplicate de inculpat în timpul arestării lui George Floyd. La finele audierilor, juriul s-a retras după ce rămăsese prea mult timp în contact cu exteriorul, cu declarațiile liderilor politici democrați, locali și federali, publicate de presă, precum și cu rețelele sociale fierbând in corpore, preventiv, de indignare, la gândul unei posibile achitări a inculpatului. 

În această incendiară atmosferă, dând în clocot și din pricina incitărilor la violențe de stradă ale unei deputate de extremă stânga din Congres, pe nume Maxine Waters, jurații au deliberat timp de 12 ore și au revenit cu un verdict de condamnare. Chauvin s-a văzut osândit, între altele, pentru omor de gradul II, ca și pentru omor din culpă, fiind găsit vinovat de toate cele trei capete de acuzare formulate în contra sa.

În mare parte din mass-media mainstream și la stânga spectrului politic american și vest-european, condamnarea polițistului ucigaș, pentru o fărădelege care l-ar putea costa un sejur de 40 de ani după gratii, a stârnit mai mult decât o nedisimulată satisfacție. S-a pornit o avalanșă de discursuri euforice, de celebrări și supralicitări ale importanței unui proces calificat drept ”istoric”, drept un promițător ”debut”, precum și ca deschidere fericită a unei porți spre un luminos viitor al luptei mai eficiente împotriva rasismului și suprematismului alb.

Această cascadă greu de curmat ori de subestimat sugerează că, la Minneapolis, a avut loc ceva mai mult decât procesul unui polițist care, indiscutabil, e vinovat. Care a încălcat și reguli ale poliției americane și normele celui mai elementar bun-simț când, nepăsător la incapacitatea de a respira a omului pe care-l arestase, a evitat, deși George Floyd era încătușat, să-l întoarcă pe o parte, ca să-i faciliteze vitala aprovizionare cu aer.

Or, după cum pe drept sublinia un comentator, viața celui reținut de un polițist e în mâna celui care a operat arestarea. E obligația polițistului să se comporte cu el omenește, oricât l-ar detesta. Și să-l protejeze, nu să se poarte cu el crud, brutal, sau bestial, chiar dacă, precum Floyd, e un delincvent recidivist, drogat și potențial periculos, care rezistă arestării. 

Dacă, din pricina faptei sale inumane, Chauvin este deci culpabil, în chip incontestabil, cum de necontestat sunt și supraviețuirea rasismului și tendința polițiilor de a-și apăra abuzivele oi negre, nu același lucru se poate spune despre corectitudinea procesului în care a fost găsit vinovat. 

Devenit pivotul protestelor și ascensiunii politice nu doar a multor liberali, ci și a mișcării de extremă stânga de peste ocean, uciderea lui Floyd s-a transformat rapid și durabil într-un soi de fanal, în argument și reper ideologic anti-american, pretinzând că SUA ar fi un imperiu al răului, ”structural rasist”. Iar asta, în ciuda dublei alegeri în funcție a fostului președinte de culoare american, Obama, ori a prezenței la butoanele americane a actualei vicepreședinte, și ea de culoare, Kamala Harris. 

Narațiunea presupusei Americi ”structural rasiste” a însoțit constant campania electorală americană. A afectat-o considerabil pe cea afișat patriotică a președintelui Trump, dovedindu-se foarte profitabilă democraților și campaniei candidatului stângii la președinție, Joe Biden. 

Azi, Biden și democrații săi, care, din opoziție, l-au vituperat neînduplecat, pe drept, pe Trump pentru ingerințe în procese judiciare aflate în derulare, se află la putere nu doar la Minneapolis și în Minnesota, ci și la Casa Albă, precum și în cele două camere ale Congresului, în care dețin majoritatea. Cu toate acestea, nu s-au dat în lături să le dea repetate indicații prețioase juraților. Pe care, spre paguba justiției, judecătorul procesului în care a fost inculpat Chauvin a omis să-i recludă, astfel încât să nu mai fie în contact cu exteriorul. 

Proces Derek Chauvin, George Floyd
Imaginea lui George Floyd, pictată pe un zid din orașul american Minneapolis Imagine: KEVIN MOHATT/REUTERS

Prin urmare, înainte de a-și pronunța verdictul, jurații au auzit congresmeni și politicieni locali și regionali, precum și pe șeful statului american, judecându-l și condamnându-l pe Chauvin ex-catedra, exemplar. Ca și cum cei însărcinați conform legii să-l achite ori să-l condamne ar fi avut nevoie de lecțiile și de morala dregătorilor și de amestecul lor politic în treburile justiției, ca să știe să judece bine. Se poate lesne presupune că această repetată și nerușinată ingerință politică și ideologică, la care s-au adăugat furioasele instigări la violențe ale unei reprezentante a extremei stângi din Congres, mânjirea cu sânge a locuinței unui martor al apărării și amenințări la adresa avocaților i-au intimidat masiv pe jurați.

În această atmosferă saturată de presiuni politice și de amenințări cu violența e posibil să li se fi tulburat grav imparțialitatea. De aici și până la acuza că audierile judiciare împotriva lui Derek Chauvin s-au prefăcut într-un proces situat nu prea departe de cele înscenate, cu final cunoscut, derulate în lumea comunistă, în Germania nazistă ori în America rasistă a anilor 50 ai vecului trecut nu mai e decât un pas. Sau nici atât. 

Comentând tentativa de influențare a justiției efectuată de Maxine Waters, juristul american Alan M. Dershowitz, profesor al Universității Harvard, a reliefat că, ”poate inconștient” și pentru un scop mai bun, reprezentanta democrată din camera inferioară a Congresului a recurs la panoplia care vicia, prin intimidări, procesele desfășurate ”în anii 20 și 30” în sudul (rasist) al SUA. Când ”politicienii locali organizau, în fața tribunalelor la care se judecau cauze cu implicații rasiale, demonstrații ale alegătorilor albi amenințând implicit sau explicit cu violența pentru cazul adoptării unui verdict neconvenabil, de felul achitării unii inculpat negru sau al condamnării unuia alb”.   

Nu mai puțin supărătoare e posibila conjectură că, în siajul corectitudinii politice și în conformitate cu politicile identitare ale stângii americane, în centrul audierilor nu s-au situat din păcate faptele inculpatului, așa cum se cuvine în procese derulate în state de drept, ci vindicta, pe baza culorii pielii lui, în contrast cu a victimei sale. Pe care stânga, nu mai puțin iritant, tinde, în numele anti-rasismului, pe criterii, culmea, rasiste, s-o prefacă din recidivist victimizat de un polițist, în erou și martir. Ceea ce Floyd e departe de a fi fost.

Acestea fiind zise, e clar că verdictul pronunțat în baza unui proces defectuos e atacabil și ușor de revocat de către o instanță superiorară. Alan M. Dershowitz amintește, în context, de numeroasele condamnări sau achitări rasiste ale anilor 20, 30, revizuite și anulate de Curtea Supremă a Statelor Unite.

Din acest punct de vedere, procesul chiar merită epitetul de ”istoric”. Dar nu în sensul folosit de prea mulți editorialiști de pe toate meridianele. Ar fi pentru prima oară în istorie ca, în plin secol 21, Curtea Supremă să fie silită de politicile identitare ale stângii să revină la adoptarea de sentințe de felul celor obligatorii acum un veac, întru restabilirea unei justiții demne de numele ei, atacate frontal și odios de rasiști.