Contrapropaganda românească

Pentru români subiectul summit-ului de la Riga e inteligibil doar din perspectiva Basarabiei. Tema ucrainiană nu are cum să trezească entuziasmele abstracte care animă pe unii ideologi occidentali de tipul lui Bernard-Henri Lévy și nici interesul concret cu rădăcini istorice al polonezilor, dar imaginea vechii Moldove cu granița pe Nistru poate suscita emoție și un oarecare interes politic. Deocamdată moderat, din multiple pricini. Există destui care nu se interesează deloc de subiect, dar am putea spune câteva lucruri pentru cei care îi acordă atenție.

Toată lumea remarcă pe diferite tonuri că reformele proeuropene din Republica Moldova au intrat în mișcare regresivă. De altfel din clipa formării majorității guvernamentale devenise clar că entuziasmul proeuropean fusese supraestimat. Tabloul general e mai descurajant decât înainte de alegeri și seamănă destul de bine cu ce se întâmpla în România în perioada devalizării Bancorex. Proeuropenii ar avea motive să regrete guvernul lui Iurie Leancă. În același timp, sondajele de opinie arată un recul evident al aspirațiilor europene.

Dar de ce s-a ajuns aici? Întrebarea primește răspunsuri greșite sau cel puțin superficiale. De vină este - auzi la tot pasul - propaganda rusească. Simptomatic este că nu doar în România proliferează această impresie, justificabilă prin lipsa informației de calitate, dar și la Chișinău. Într-un articol din New York Times, este citată Daniela Morari, adjunct în cadrul Departamentului Integrării Europene, care se plânge la rândul ei de captivitatea mediatică în care sunt prinși moldovenii și mai ales țăranii care ”se fâțâie o oră-două de colo-colo și dau apoi fuga la televiziunea rusească” (http://www.nytimes.com/).

Întrebarea este de ce preferă ei televiziunea rusească. Nu am auzit pe nimeni să pună această întrebare și chiar analiștii mai sofisticați tratează lucrurile ca și cum ”poporul” ar fi o massă fără suflet și fără formă, care acceptă orice i s-ar pune în față și ar fi suficient, prin urmare, să scoți din joc televiziunile rusești pentru ca moldovenii să devină subit un ”popor european” și să comute pe BBC și ARTE. Probabil că nimeni nu gândește atât de simplist, dar, din păcate, dă impresia că o face.

Dacă înțelegem bine lucrurile, o bună parte din populația Republicii Moldova este legată intim de lumea răsăriteană, ca mod de viață, cultură, reprezentări asupra lumii și se află la multe mile distanță de urbanitatea occidentală. Dar această afirmație nu este o formă de dispreț, ci o constatare neutră a unui fapt care n-ar trebui nici ignorat, nici minimalizat. Reformatorii revoluționari din toate timpurile au nesocotit inerțiile populare și au tăiat în carne vie, impunând cu forța un regim alienant. Rușii profită cu siguranță și încurajează temeri absurde, dar ei vorbesc în fond ”aceeași limbă”, una care nu are multe în comun cu cartezianismul profesat de liberalii unui Guy Verhofstadt. După cum am văzut din dezbaterea de marți din cadrul Parlametului European, nici premierul Viktor Orban - și cu siguranță mulți dintre conaționalii săi - nu achiesează fără amendamente la acest stil de gândire. Ar trebui să pricepem că Europa, în versiunea ei raționalist-radicală, se înfățișează vechii lumi rurale din răsăritul Europei ca o formă de agresiune inexplicabilă. Rușii nici nu trebuie să adauge prea mult.

La Bruxelles ca și la summit-ul acesta de la Riga se vorbește exclusiv despre combaterea corupției, dar este vorba fie de o simplificare excesivă, fie de un mod de a abate discuția de la adevărata dificultate.

Moldova are nevoie de timp și are nevoie de un alt fel de sprijin decât cel pe care România pare dispusă să i-l ofere. De exemplu militanții unioniști - care seamănă mai mult cu agenți antrenați la poligon și sala de forță decât cu niște activiști politici - ar putea să lase locul unor profesori care să înființeze o universitate populară, să țină prelecțiuni publice sau care să întemeieze școli de meserii. România ar putea încerca, cu tact și cu discreție, să creeze o infrastructură educațională independentă de cea locală, dar prietenoasă față de tradiții, oferind societății moldovenești ceva concret și pozitiv, care ar deveni o contrapondere naturală la orice discurs propagandistic. Deocamdată ea pare să ofere doar contra-propagandă.