Cooperarea, cheia succesului în depăşirea crizei financiare

Orice stat din lume poate contribui la depăşirea actualei crize financiare, însă iniţiativa individuală va da puţine roade. O idee inspirată ar fi aceea ca planurile de combatere a crizei, aplicate la nivel naţional de fiecare stat în parte, să fie integrate în setul de măsuri internaţionale ce vizează detensionarea pieţelor financiare. O abordare cu atât mai necesară, cu cât alunecarea în zona protecţionismului nu ar face decât să înrăutăţească situaţia. Măcar atât să fi învăţat politica în urma marii depresiuni din anii treizeci.

Cancelarul german Angela Merkel a pus degetul pe rană. Este nevoie de cooperare, nu de izolare, consideră Merkel. Principiul este uşor de exprimat şi greu de aplicat de către politicieni, care simt că astfel de solicitări le forţează mâna. Combinarea măsurilor anti-criză naţionale cu cele adoptate pe plan internaţional cade în sarcina summit-ului G20.

Pe 2 aprilie la Londra va trebui în primul rând găsită o soluţie de stopare a trendului economic negativ. În acelaşi timp, pentru perioada post-criză, ar fi foarte indicată consolidarea mecanismelor de prevenire. Adică reglementarea şi controlarea mai fermă a pieţelor financiare, astfel încât exagerările din trecut să nu se mai repete, iar autorităţile de supraveghere să nu mai omită nimic.

Când se fac tranzacţii criminale, iar lăcomia depăşeşte orice limită, concurenţa pentru obţinerea celui mai bun loc pe piaţă se acutizează. O asemenea situaţie, coroborată cu o supraveghere permisivă, extinde incendiul de pe pieţele financiare. Din eşecul pieţelor, dar şi al statului, trebuie trase consecinţele necesare.

Prin intermediul măsurilor anti-criză adoptate, statele Uniunii Europene şi-au adus şi ele aportul la susţinerea eforturilor internaţionale de combatere a crizei. Peste o sută de miliarde de euro au fost alocate pentru a evita colapsul sistemului bancar, la care se adaugă programele conjuncturale de redresare în valoare de 400 de miliarde de euro. În 2009 şi 2010, Germania îşi propune de pildă să investească nu mai puţin de 80 de miliarde de euro în infrastructură şi în stimularea vânzărilor de automobile. Într-un asemenea situaţie, goana după subvenţii nu are nici un sens. Expectativa este mult mai recomandată.

Proporţiile actualei crize financiare vor continua să se amplifice. Într-un atare context, singura metodă de combatere eficientă a efectelor crizei rămâne perfuzia cu bani de la stat, a cărei menire principală trebuie să fie prevenirea prăbuşirii băncilor şi evitarea efectului de domino asociat crash-urilor bancare.

Neîncrederea cu care este privită ideea Uniunii Europene de a investi alte 5 miliarde de euro pentru depăşirea crizei este justificată. Suma nu este nimic altceva decât o picătură într-un ocean. Mai importantă ar fi alocarea a 50 de miliarde de euro pentru combaterea problemelor pe care ţările din sud-estul Europei le au cu balanţa de plăţi. Ţări care s-au îndatorat masiv în monedă străină şi care, odată cu căderea înregistrată de moneda proprie, au de plătit dobânzi extrem de mari.