1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Criză politică în România, cotituri favorabile unei păci în Orientul Apropiat

Rodica Binder2 aprilie 2007

Speranţe de pace în Orientul Apropiat, dezamăgire în Europa: România alunecă în haos, coaliţia guvernamentală de la Bucureşti s-a scindat, iar noua listă de guvern este prezentată parlamentului.

https://p.dw.com/p/B0xs
Criză la Palatul Victoria
Criză la Palatul VictoriaImagine: picture-alliance/ dpa

Turaţiile maxime ale economiei româneşti nu au putut-o scoate pe proaspăta membră a Uniunii Europene din criza politică – este constatarea de la care cotidianul DIE PRESSE porneşte analiza situaţiei de la Bucureşti atrage atenţia asupra îngrijorării pe care o resimt responsabilii europeni la Bruxelles şi se opreşte asupra disensiunilor dintre preşedinte şi premier ca şi asupra presiunilor la care a fost supusă Monica Macovei ministrul justiţiei care nu mai figurează pe noua listă a guvernului.

Greşeala Monicăi Macovei - scrie ziaru l austriac citat este următoarea : ea şi-a făcut prea bine datoria. Din păcate, realitatea a dat dreptate unei previziuni a vajnicei ministre a justiţiei: ea se temea că după aderare, campania anticorupţie în România ar putea „paraliza”. Oficial, Tăriceanu şi-a motivat decizia de a renunţa la serviciile Monicăi Macovei din pricina refuzului ei de a subscrie la amînarea alegerilor europene. Insă, notează autorul articolului, Macovei mai este un factor perturbator şi dintr-un alt motiv:apropierea lui Tăriceanu de PSD, acesta fiind cel mai puţin interesat în deschiderea arhivelor securităţii, a fost un factor care a frînat reformele.

Insăşi suspendarea procesului intentat ex - premierului Adrian Năstase, fost lider social - democrat, sub pretextul unor erori formale de procedură, a fost interpetată de observatori drept începutul unei contrarevoluţii. Nici cotidianul SÜDDEUTSCHE ZEITUNG nu pierde din vedere rivalităţile dintre premier şi preşedinte şi reproşurile reciproce pe care şi le-au făcut, precum şi eliminarea a doi miniştri susţinuţi de partidul democrat Monica Macovei şi Vasile Blaga. Articolul relevă în final şi apropierea neaşteptată dintre PNL şi PSD, fostul adversar al liberalilor la alegerile din 2004.

Pacea din Orientul Apropiat

Procesul de pace în Orientul Apropiat pare a fi primit un imbold promiţător prin vizita cancelarei Angela Merkel în regiune, în cursul căreia, scrie FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG, şefa guvernului de la Berlin a ţinut să-şi facă o imagine proprie asupra realităţii la faţa locului. Dar în chiar momentul în care lumea arabă şi-a reînnoit oferta de pace adresată Israelului, cancelara germană ezită prea mult să ia contact direct cu palestinienii. In expectativă mai stau şi europenii constată MANNHEIMER MORGEN ceea ce totuşi nu i-a împiedicat să ia o decize înţeleaptă: aceea de a debloca unele fonduri financiare.

Cît despre noul plan, acesta reclamă din partea ambelor părţi serioase concesii atrage atenţia LA PRESSE DE LA MANCHE. BERLINER ZEITUNG sintetizează în termenii următori situaţia după turneul Angelei Merkel în regiune: „Regele saudit Abdullah rămîne la fel de dependent de Statele Unite chiar dacă s-a distanţat de Washington pe cît sunt în continuare atît Israelul cît şi Angela Merkel.

Dar Statele Unite au practicat o politică catastrofală în Orientul Apropiat de la preluarea de către Bush a Şefiei la Casa Albă. In conflicutl israeliano –palestinian, America a mizat doar pe factorul timp, înleţegînd prost chiar interesele Israelului. Si fiindcă Nodul Gordian nu poate fi tăiat cu forţa, valabile rămîn doar negocierile fără condiţii prealabile, inclusiv fără condiţiile formulate de Angela Merkel. Iniţiativa nu poate aparţine decît Washingtonului şi trebuie să aşteptăm ca Bush să-şi încheie mandatul”.

Fiindcă la ora actuală conchide ziaurl francez DERNIERES NOUVELLES D ALSACE, America şi-a cam pierdut suflul. Iar planurile amplasării scutului american antirachetă în ţări est europene alimentează în continuare schimburile de păreri contradictorii. NÜRNBERGER NACHRICHTEN nu întrevede în noul plan o recidivă a războiului rece şi nici un impuls dat cursei înarmării. Europa nu are voie să se lase scindată; există o nevoie reală de a dialoga cu NATO şi cu Rusia. Mai mult nu se poate recomanda la ora actuală.

Foileton

Un scriitor în perioada războiului rece este titlul eseului semnat de scriitorul german originar din România Richard Wagner, text publicat în paginile de foileton ale cotidianului NEUE ZÜRCHER ZEITUNG. Autorul eseului porneşte de la cazul scriitorului Vintilă Horia a cărui reabilitare a fost solicitată de un grup de scriitori români, caz care relevă dificultatea aflării unui canon literar după sfîrşitul totalitarismului în Europa de est. Asupra articolului revenim pe larg în programele noastre viitoare.