1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Criza școlii și profitorii ei (SpotMedia.ro)

5 ianuarie 2021

Ceea ce se întâmplă cu „profu.online” este o exploatare cinică a crizei învățământului, scrie profesorul Ciprian Mihali, care predă filosofia contemporană la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

https://p.dw.com/p/3nX2Y
Rețele de socializare pe un telefon mobil
Imagine: Mana Vatsyayana/AFP/Getty Images

De mai mulți ani sunt atent la modul în care noi, ca societate needucată, nealfabetizată digital, folosim noile tehnologii de comunicare. Plec mereu de la ideea că orice dezvoltare tehnică, orice produs și orice obiect pus la dispoziția unui public consumator nu este nici bun, nici rău în sine, ci este neutru din punct de vedere valoric. De cel puțin două secole încoace, orice mare descoperire tehnică a fost și un progres civilizațional, dar a putut fi folosită și pentru a ucide, pentru a tortura, a subjuga sau a manipula oameni.

Dezvoltările media și digitale fac parte din exact același scenariu: societatea românească nu a trecut prin procesul unei învățări care să-i permită să discearnă clar între binefacerile și daunele provocate de noile tehnologii. Iar această folosire haotică, și a televiziunii și a internetului, produce inevitabil tot felul de violențe.

Pentru mine, „profu.online” se înscrie în această categorie, a producției de violență prin cuvânt, imagine și, cine știe, poate chiar fizică, prin intermediul acestor mijloace noi de comunicare. Ceea ce mi-a atras atenția mai ales a fost efectul de viralizare, care funcționează altfel pe o rețea extraordinar de volatilă și de puțin cunoscută cum este TikTok. Este o rețea în care majoritatea producătorilor de conținut video sunt copii și adolescenți care schimbă între ei, cu viteză uimitoare și după propriile criterii, secvențe video cu ei înșiși în posturi alese de ei. Este o lume a lor, construită de ei, pentru ei, tocmai pentru a refuza lumea adulților și celelalte rețele sociale considerate „învechite”. Fie și numai din acest punct de vedere, apariția acolo a lui Cumpănașu este o agresiune și o tulburare a unei ordini pe care, cu mintea lor, și-au construit-o copiii.

Cealaltă agresiune provine tocmai de la uzurparea unei identități de „prof”. Desigur, putem cu toții să ne luăm nickname-uri de orice fel în spațiul virtual, unde identitățile noastre se pot demultiplica la nesfârșit. Dar în acest caz, e vorba de mai mult și de ceva mai grav, pentru că a fi profesor, fie și în spațiul virtual, implică o responsabilitate și niște abilități care nu se obțin declarându-te profesor.

Ceea ce trebuie așadar să ne îngrijoreze în acest caz sunt toate aceste elemente: intruziunea într-un spațiu ludic și revendicarea unui statut de justițiar, declarându-te „profesor” care răzbună elevii în fața adevăraților profesori, prin declarații agresive la adresa profesorilor, ori prin sugestii chiar de violență fizică asupra profesorilor, așa cum se poate vedea în mai multe secvențe video publicate pe pagina acestui individ.

Citiți articolul integral AICI