Cum a abordat Musharraf lupta împotriva terorismului

În Europa de Vest şi nu numai, s-a discutat mult despre rolul salvator pe care l-a jucat Pervez Musharraf în lupta contra terorismului şi a extremiştilor. Realitatea este însă alta, după cum reiese din judicioasele relatări ale mass-media pakistaneze, care încearcă de câteva zile să facă un bilanţ al activităţii fostului preşedinte pakistanez.

Pakistanul, un aliat de nădejde al SUA?

După evenimentele de la 11 septembrie, cedând presiunilor Washington-ului, Musharraf a trecut de partea Statelor Unite în lupta contra terorismului şi a pus la dispoziţia acestora teritoriul pakistanez. În realitate însă, Musharraf a practicat un joc dublu. Un bun exemplu în acest sens îl reprezintă evenimentele din toamna anului 2001, când şeful armatei pakistaneze a dat undă verde retragerii în Pakistan a mii de luptătorilor talibani, încercuiţi la Kunduz. Reorganizaţi, aceştia au pus la cale nenumărate atacuri teroriste în Afganistan, ţară în care procesul de consolidare a securităţii continuă să fie unul cât se poate de anevoios.

Tot Musharraf a fost cel care a permis conducerii afgane a talibanilor să se stabilească la Quetta, în Pakistan; serviciile secrete ale preşedintelui pakistanez şi-au dat girul şi în ceea ce priveşte alianţa partidelor islamiste, MMA. O dovadă în plus a atitudinii conjuncturale a lui Musharraf o reprezintă inclusiv lipsa de fermitate pe care acesta a manifestat-o vizavi de activitatea islamiştilor radicali, recte faţă de episodul „Moscheea Roşie”.

Efectele colaterale ale politicii externe lui Musharraf

Este important de înţeles comportamentul lui Musharraf. Acesta a permis benevol islamiştilor să se agite. În acest fel, rolul său de apărător al democraţiei şi de garant al stabilităţii putea fi oricând justificat. Pe de altă parte, susţinerea acordată talibanilor afgani reprezenta singura cale pentru Pakistan de a-şi păstra influenţa în Afganistan.

Efectele secundare ale aceste politici s-au dovedit a fi însă catastrofale. Poporul pakistanez nu a perceput niciodată lupta împotriva terorismului ca fiind un deziderat naţional, ci mai degrabă ca pe o activitate impusă de forţe externe. Actorii principali ai luptei împotriva terorismului, serviciile secrete, au făcut să dispară sute de oameni, duşi la Guantanamo şi în alte locuri asemănătoare. Pe de altă parte, talibanii şi alte grupuri militante vedeau în poporul pakistanez o victimă a împrejurărilor.

Islamabadul trebuie să evite izolarea politică. În lupta contra talibanilor, progresele vor apărea doar atunci când acest lucru va fi permis de Pakistan. Cât priveşte viitorul Pakistanului însuşi, acesta depinde în mare măsură de relaţia cu Statele Unite. Americanii trebuie să confere Pakistanului mai multă libertate de mişcare şi nu să se concentreze strict pe succese militare cu termen de garanţie limitat.