Contradicții în politica germană

Tot mai înclinată să-și reducă paleta de subiecte la antitrumpism și anticapitalism, precum și la elogii adresate demnitarilor berlinezi, presa germană nu scapă niciun prilej de a o lăuda nu doar pe Angela Merkel, ci și pe ministrul german de externe. A înregistrat, de pildă, că Heiko Maas n-ar vrea ca marele său partid social-democrat, odinioară grandios, să se autoprefacă "într-un pitic" și, dată fiind topirea popularității sale din trecut, să renunțe la desemnarea unui candidat la șefia guvernului.

Bobârnace germane la adresa SUA si Rusiei

Atotprezent e, mai nou, Maas în mass-media și pentru că și-ar fi demonstrat relevanța, dându-i un bobârnac lui Donald Trump, de vreme ce i-a pus în vedere Moscovei că, pe moment, "nu vede nicio șansă de revenire a Rusiei în grupul G-7". 

Nu e clar ce îndreptățea Rusia să facă parte din acest grup select al principalelor puteri occidentale. Din care imperiul lui Putin, singura entitate vădit nedemocratică a grupului, s-a văzut evacuată abia după ilegala anexare a Crimeii și invadarea, nu mai puțin odioasă, a estului Ucrainei.

E o rușine că liderii statelor occidentale nu admit, în fine, că au greșit grav și moral și politic, tratând multă vreme Rusia lui Putin ca și cum ar fi un partener egal din toate punctele de vedere, deși știau de crimele comise în serie, între începutul mileniului și 2014, de regimul ex-kaghebistului din Dresda.

Fie și așa, e salutar că ministrul german de externe a corectat, în acest punct, una din nechibzuințele președintelui Trump. Luat de apele ostilității învolburate de sistematica sa demonizare de către liderii și formatorii de opinie europeni, președintele american evocase în mod regretabil, la un moment dat, prxima relărgire a G-7 și reincluderea în grup a Rusiei.

Gafe si nefăcute

Dar laudele la adresa diplomației germane ar fi premature. Și deplasate. Ca și cum ar fi la adăpost de o lungă serie de gafe și de nefăcute, nu în ultimul rând în raporturile cu regimul chinez ori cu Iranul fundamentalist, pe care diverși dipomați germani îl felicitau călduros la 40 de ani de la revoluția islamistă, ministerul lui Maas și-a permis, nonșalant, să mai comită una, recent. Ba chiar una grosolană rău.

Șeful departamentului de cultură al ministerului de externe, Andreas Görgen, îi adresa zilele trecute o felicitare islamistei Nurhan Soykan, care deține funcția de vicepreședinte al Consiliului Central al Musulmanilor din Germania. Femeia din conducerea unei organizații-umbrelă a cărei principală grupare e criticată nu de azi de ieri, ca fiind la cheremul extremei drepte turcești, tocmai fusese numită în funcția de consilieră a ministerului, spre a coopera cu un rabin și un pastor în echipă de "religie și politică externă". S-o fi crucit pastorul? S-o fi mirat rabinul?

Fapt e, că persoana proaspăt numită consilieră nu s-a sfiit să promoveze, în trecut, în mod public, așa-numitul "marș al Quds", o demonstrație anuală organizată de iranieni și de gruopul terorist Hezbollah, sponsporizat de Teheran.

Pe străzile Berlinului, manifestanții care participă la acest marș nu s-au remarcat vreodată prin reținere. Dimpotrivă. Germania oficială afirmă, cu regularitate, că e "solidară cu Israelul" și condamnă vehement orice formă de antisemitism. Or, atleții extremismului islamist cărora autoritățile le permit să mărșăluiască an de an pe arterele capitalei germane, sub flamura "recuceririi Ierusalimului", scandează fără jenă cele mai sinistre lozinci antiisraeliene, iudeofobe și antisemite, slăvind crimele menite să-i terorize pe evrei, nu doar pe locuitorii statului evreu.

Cu stângul in dreptul

Dar ce contează? Toate acestea n-au determinat-o pe Nurhan Soykan să se disocieze de odiosul marș la care participă și naziști, și extremiști de stânga nu mai puțin antisemiți decât cei de dreapta. Nici de simpatizanți ai Statului Islamic nu s-a distanțat islamista din conducerea Consilului Central al Musulmanilor. Care a continuat să susțină marșul în răspăr cu tot mai stăruitoarele, dar până acum futilele revendicări, cerând ca oficialitățile să nu-l mai autorizeze.

Și nici ministerul german de externe nu pare impresionat, de vreme ce a găsit cu cale s-o angajeze. Mai grav, același minister își ignoră de zile în șir criticii interni și externi, deși atât experți de  stânga, ca Volker Beck, sau arabi musulmani ca psihologul Ahmed Mansour, precum și politicieni specializați în politica externă din mai toate partidele i-au atras atenția că greșește grav. Reliefând nepotrivirea flagrantă dintre angajamentele ministrului și aiuritoarea angajare cu pricina, deputatul liberal Oliver Luksic a cerut ministerului german de externe fireasca "rectificare a (acestei) penibile decizii eronate".

Degeaba. Revocarea cooptării islamistei n-a avut loc. Or, Germaniei i se cere să conducă nu doar Uniunea Europeană, la cârma căreia se află (așa cum se găsește, pe moment, și la butoanele Consiliului de Securitate ONU), ci întreagă lume liberă, cât timp America e în clinci extremist cu ea însăși.

Dar realizează oare oficialii germani că, în aceste condiții, se împiedică în propriile picioare? Că-și dau cu stângul în dreptul? Înțeleg ei că nu pot fi luați în serios, câtă vreme declarațiile ministrului german și diplomația țării nu se îmbucă de nicio culoare cu practica ministerului său de externe și cu atât mai puțin cu principiile pe care le clamează guvernul său, Germania, Europa? Pricepe oare Germania că-și autosubmineaza toate eforturile, contrazicându-și grotesc valorile și principiile solemn și repetat asumate?