De ce nu se găsesc candidați pentru ANI?

Semnalasem cu ceva timp în urmă că cei trei candidați care se prezentaseră la concursul pentru conducerea ANI au studii universitare în zonele periferice, la ”particulare” sau la instituțiile de stat fără acreditări mai serioase. Din punct de vedere probabilistic era firesc să se întâmple așa, de vreme ce marea masă a absolvenților vin din aceste zone. Examenul scris eliminatoriu a confirmat așteptările: niciunul dintre candidați nu a obținut note suficiente. Candidații ar fi trebuit să obțină minimum 70 de puncte din 100 la fiecare subiect, ceea ce nu s-a întâmplat.

Așadar examenul va fi reluat. Totuși, de ce nu s-au prezentat la concurs persoane cu calificări intelectuale mai bune? De ce oamenii merituoși par să evite o asemenea însărcinare?

Nu putem răspunde cu claritate. Dar putem totuși presupune că ANI, în ciuda elogiilor inserate în rapoartele Comisiei Europene și în declarațiile Ambasadei SUA la București, nu s-a bucurat în România de un veritabil prestigiu. Am spune că dimpotrivă. Fostul ocupant al funcției de președinte nu se bucurase de nicio prețuire personal, imaginea sa fiind puternic minată de contestații grave, ținute însă în penumbră ca neoportune. Când te laudă Comisia, oponenții sunt priviți cu suspiciune. Punerea sub acuzare a lui Horia Georgescu pentru acte de corupție ar trebui să fie un semnal de alarmă, atât pentru experții de la Bruxelles care redactează rapoartele MCV, cât și pentru consilierii ambasadei americane, căci este evident că au fost induși în eroare. Sau poate au știut cu cine au de a face, dar li s-a părut oportun să mențină în funcție un om convenabil. Dacă ar fi dorit, ar fi putut afla multe lucruri relevante, dintre care unele au fost vehiculate în presă.

Or, dacă lucrurile stau așa, atunci cu greu se va găsi un om integru și cu gândire autonomă (cum altfel?) ca să preia o sarcină ce pare menită să întrețină o instituție cu funcție predominant ideologică. Integritatea a încetat să mai fie ceva concret, devenind o formă abstractă, derivată dintr-un set de legi cu prea multe incongruențe. Am scris de mai multe ori despre acest subiect, arătând că legile incompatibilității sunt scrise prost, sunt ilogice, conținând contradicții irezolvabile în chiar cuprinsul aceluiași articol. Or, ANI era instituția care apăra integritatea nu în sensul moral și intuitiv al termenului, ci ”integritatea” în sensul ei pur legal. Or, dacă legile nu sunt bine făcute, ”integritatea” apărată de instituțiile statului riscă să devină ceva arbitrar. Cum ar fi, de pildă, că un primar nu are voie să facă una sau alta, deși aceste lucruri derivă din chiar esența însărcinării primite de la alegători.

În sfârșit, această accepție legală a fost pusă în slujba unui program politic ”de combatere a corupției”, de unde componenta ideologică a ANI. Faptul că președintele Agenției chemate să păzească intergitatea s-a dovedit corupt nu a făcut decât să confirme caracterul ideologic al activității sale.

În orice caz, vom vedea. Calitatea candidaților care se vor prezenta în continuare la acest examen ne va arăta cât de râvnită este această poziție și care este prestigiul real al instituției, prin contrast cu cel ”impus” de comunicatele oficiale.