1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

De ce plângem?

Gudrun Heise
20 august 2019

Plângem când suntem triști, când suferim din iubire, dacă ne mișcă ceva sufletește sau atunci când ne bucurăm. Plânsul are legătură cu emoțiile. Dar lacrimile înseamnă mult mai mult.

https://p.dw.com/p/3OAwv
Lacrimi de tristețe
Imagine: Colourbox

Unii plâng ușor, le ajunge cel mai mic impuls ca să le curgă lacrimile, uneori până se înroșesc ochii. Fiecare are stilul propriu de a plânge, uneori acesta este însoțit de suspine, de respirație sacadată, alteori se petrece în liniște.

Din ce sunt făcute lacrimile

Lacrimile sunt produse de glanda lacrimală. Ea se află între globul ocular și pleoapă. Lacrima cade ca un film peste ochi. Atunci când cantitatea de lacrimi e mare, se revarsă ca dintr-un recipient, curge pe obraji, până pe bărbie, indiferent de motivul emoțional.

Ingredientul principal al lacrimilor nu este altceva decât apă. La care se adaugă proteine, enzime, substanțe care conțin azot. Nouă procente din lacrimi reprezintă sare, ceea ce le și dă gustul sărat pe care îl cunoaștem. Dar componența lacrimilor este diferită - depinde de sentimentele care ne fac să plângem: tristețe, suferință din iubire sau fericire.

Lacrimi bazale

Corpul nostru nu produce lacrimi numai când plângem, ci permanent. Dacă nu ar fi așa, ochii ni s-ar usca. Cunoaștem acest lucru. De multe ori, aerul dintr-o încăpere este foarte uscat, iar glandele lacrimale au grijă ca ochii să rămână umezi.

Lacrimile ne protejează ochii de mici impurități, le elimină, iar pleoapele funcționează ca niște ștergătoare de parbriz. Secreția mai conține și elemente antimicrobiene. Aceste lacrimi se numesc lacrimi bazale. Deci nu avem nevoie de lacrimi numai pentru a ne exprima emoțiile.

Protecție la tăiatul cepei
Cum ne putem proteja când tăiem ceapaImagine: picture-alliance/blickwinkel/F. Hecker

Lacrimi de reflex

Actorii țin deseori la îndemână o ceapă, înainte de a juca o scenă tristă, în care trebuie să plângă. Știința a descoperit de ce: atunci când tăiem o ceapă, o enzimă eliberează un aminoacid care conține sulf și care produce lacrimi.

Omul a descoperit tot felul de metode pentru evita lăcrimatul atunci când taie ceapă: de exemplu putem purta ochelari de scafandru, putem tăia ceapa sub apă, putem crea curent în bucătărie sau putem ruga un prieten, care poartă lentile de contact, să treacă la treabă. Pentru că lentilele de contact sunt ca un fel de barieră care împiedică substanța să ajungă la cornee.

Lacrimi emoționale

Lacrimile de tristețe sau de fericire ne sunt cele mai familiare. O anumită parte a creierului este responsabilă pentru emoții. Este vorba despre sistemul limbic, în special hipotalamusul. Sistemul limbic este legat de sistemul nervos vegetativ, adică acele funcții ale corpului pe care nu le putem controla. Emoțiile stimulează acest sistem nervos, care la rândul lui activează zona responsabilă pentru lăcrimat.

Lacrimi de tristețe
Lacrimi, tristețe, compasiune...Imagine: Colourbox

Lacrimile emoționale se produc, așadar, când emoțiile puternice stimulează sistemul nervos vegetativ. Aceste lacrimi emoționale conțin semnificativ mai multe proteine decât lacrimile de reflex. Și știința este preocupată de lacrimi. Conform unui studiu realizat de un institut oftalmologic din Germania, femeile lăcrimează în jur de șase minute. La bărbați, plânsul durează numai două până la patru minute.

Lacrimile sub lupă

Fotografa americană Rose-Lynn Fischer a imortalizat lacrimile sub lumina microscopului și a ajuns la următoarea concluzie: lacrimile se diferențiază și după aspect, în funcție de motivul plânsului. Lacrimile produse în urma unei pierderi, cele de fericire sau lacrimile generate de tăiatul cepei arată toate diferit la microscop. Aici, structura lacrimilor este mărită de 100 până la 400 de ori. Nu numai că arată diferit, dar lacrimile au și o componență diferită. Lacrimile emoționale conțin, de pildă, mai multe proteine.

Lacrimi de elefant
Elefanții plâng?Imagine: Colourbox

Pot animalele să plângă?

Oamenii de știință nu au ajuns încă la o concluzie unanimă cu privire la întrebarea dacă animalele pot să plângă, adică să-și arate emoțiile. Unii dintre cercetători sunt de părere că animalele au capacitatea de a arăta emoții. Aceștia sunt convinși că elefanții, de pildă, plâng, atunci când le moare cineva apropiat.

Cei mai mulți oameni de știință merg pe ipoteza că omul este singura ființă care poate să plângă. Dar lacrimile de crocodil există cu adevărat. Aceste animale, însă, nu plâng pentru că le năpădesc emoțiile. Explicația este mult mai simplă: crocodilii au o a treia pleoapă, în care se adună multe secreții și care curg apoi în exterior. Dacă un om plânge cu ”lacrimi de crocodil”, poate fi vorba de pură ipocrizie, pentru că lacrimile pot să și mintă.