1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

De la Köln la Craiova

Vlad Drăghicescu28 iulie 2008

Conform informaţiilor apărute în presa germană, producătorul de automobile Ford ar putea decide disponibilizarea, în Germania, a peste 720 de angajaţi.

https://p.dw.com/p/ElKs
Ford - Modelul Fiesta, produs la KölnImagine: AP

Kölner Stadt-Anzeiger precizează că eventuala restructurare vizează fabrica Ford de la Köln, care se confruntă cu mari probleme din cauza scăderii dramatice a vânzărilor de automobile Ford în Statele Unite.

Vestea i-a luat prin surprindere pe angajaţii de la Köln, care sărbătoreau succesul ultimului model Fiesta, a cărui producţie a început acum o săptămână. Într-un interviu apărut în publicaţia „Automobilwoche”, şeful concernului Ford a declarat că „viitorul producţiei de motoare stă sub semnul întrebării”. Concedierile vehiculate de oficialii concernului american ar putea fi într-o oarecare măsură evitate dacă la Köln ar fi demarată producţia de motoare economice, în trei cilindri.

Pierderile înregistrate de Ford pe piaţa americană de automobile se ridică la aproape 8 miliarde de dolari şi pune sub semnul întrebării utilitatea fabricii din Germania. În momentul de faţă, la Köln sunt produse exclusiv motoare în şase cilindri pentru modelele Explorer şi Mustang. Din anunţul făcut la Detroit de oficialii Ford, reiese de asemenea că, la Köln, producţia de motoare pentru piaţa americană ar putea deveni inutilă în viitorul apropiat.

Industrie - Fordwerke in Köln
Ford Köln - Linie de producţieImagine: AP

În ultimele zile s-a discutat mult şi despre ţara în care Ford va decide să producă motoare în trei cilindri. Două lucruri par a fi însă foarte clare. Pe de-o parte, Ford va decide rapid unde va amplasa noua uzină. Iar pe de altă parte există informaţii conform cărora şeful Ford pentru Europa, John Fleming, este adeptul producţiei de motoare în trei cilindri în România, la Craiova. Astfel, în fosta fabrică Daewoo ar urma să fie produse 300 000 de automobile şi motoare pe an. Costurile estimative ale investiţiei sunt de 675 milioane de dolari.

Oficialii Ford au anunţat însă că discuţia privitoare la planurile de investiţii ale concernului nu va ţine cont de nivelul de salarizare din România. Mai mult, decizia de a deschide o uzină Ford în România s-ar putea dovedi neproductivă, în condiţiile în care aici lipsesc know-how şi experienţa necesare producţiei de motoare pretenţioase, menţionează ziarul Kölner Stadt-Anzeiger, care-l citează pe şeful consiliului director Ford, Dieter Hinkelmann.

În prezent, compania Ford produce motoare în Marea Britanie la Brigdend şi Dagenham, în Spania la Valencia şi în Turcia la Inönü.