Debutul campaniei electorale în România

O dovedesc între altele reacţiile iscate de discursul preşedintelui Traian Băsescu, menit să redea populaţiei şi investitorilor încrederea în capacitatea economiei româneşti de a rezista recesiunii globale în ciuda unor varii estimări pesimiste.

Lumea e o scenă. Iar cea politică românească nu face excepţie. Atâta doar că principalii ei actori şi chiar şi corul antic menit să le explice spectatorilor părţile obscure ale piesei şi-au schimbat măştile atăt de des, încât publicul n-are cum să nu fie debusolat.

Într-o democraţie normală ar fi fost sarcina premierului şi a partidelor de la putere să încerce să refacă încrederea generală într-o economie aflataă în contracţie şi ameninţată de stagnare sau de recesiune. Fiindcă nimic nu distruge o economie mai temeinic decât discreditarea ei.

La Bucureşti, spre a-şi justifica decizia de a bloca legea măririi salariilor de mizerie ale multor dascăli, Călin Popescu Tăriceanu, secondat de o sumă de comentatori aparent lucizi, în fapt însă perplecşi ori înregimentaţi de partea PSD, PC şi PNL a făcut tocmai invers, pictînd cel mai sumbru tabloul posibil al anului economic 2009.

Fără să le mulţumească pentru generozitate,Traian Băsescu a apucat cu ambele mâini şansa de a puncta electoral şi a constatat ceea ce primul ministru ar fi trebuit să spună. Şi-anume că, departe de a sta atât de rău cum stăruie să afirme câteva grele voci interne şi să ciripească analitic unele agenţii de rating, România are toate şansele de a rezista urgiei iscate de criza financiară şi de recesiunea, care a început să cuprindă şi părţi din răsăritul Europei.

Pe un ton jovial, contrastând cu importanţa majoră a discursului său, Băsescu a stabilit concomitent şi agenda priorităţilor naţionale, pe care le-a identificat în domeniile sănătăţii, educaţiei şi natalităţii. Uns, cum se ştie, cu toate alifiile în materie de tactică politică, preşedintele n-a vrut să-şi încarce cu prea mult balast mesajul şi să rişte astfel dezagregarea lui.

Ca atare, şeful statului, hotărît să tempereze spiritele, inclusiv pe ale străzii şi sindicaliştilor a pierdut voluntar din vedere că priorităţilor enunţate li se mai adaugă un al patrulea obiectiv strategic cel puţin la fel de important pentru viitorul României, şi-anume reluarea veritabilei refome a justiţiei. Reformă, compromisă de guvernarea PNL-PSD.

Din acelaşi motiv tactic, preşedintele s-a zgârcit la cifre, ştiind că abundenţa cu care se vehiculează ele în prezent nu face decât să escamoteze lipsa de idei şi nepriceperea cuplate cu politicianismul electoral cel mai banal.

El a rostit totuşi unele, puţine, pentru uzul Casandrelor de serviciu. Datoria publică a României se ridică la doar 11 miliarde de euro, iar rezervele valutare ale ţării la 25. Prompt i s-a reproşat că această estimare pozitivă ar fi greşită întrucât ar fi abuziv să se distingă între datoria publică şi cea privată.

Nimic mai fals decât acest argument. Fiindcă în acest caz s-ar cere luate în calcul şi rezervele de valută, de bunuri şi de aur particulare. Care sunt imense, şi se adaugâ celor 100 de tone de aur din rezervele româneşti.

Dar, în România, travestiul nu se opreşte la clasa politică. Ziariştii poartă propriile lor măşti. În timp ce, într-o democraţie normală, stânga nu se poate confunda cu dreapta, nici puterea cu opoziţia, iar jurnaliştii se arată net mai exigenţi cu prima, pe scena românească lucrurile stau invers.

La Realitatea TV, de pildă, şeful opoziţiei democrat-liberale, Emil Boc s-a văzut nevoit să reziste unui concertat atac de-o virulenţă rară. I-ar fi stat mai bine unui post independent să-şi regleze tirul artileriei grele către Harpagonii şi falsificatroii puterii şi spre stîlpii lor dintr-o masmedie ce, iată, riscă şi în ceastă campanie să-şi rateze menirea.