Diagnostic: Haos!
2 octombrie 2009
Tema asigurărilor medicale este una de mare actualitate în mass-media internaţionale. Majoritatea patentelor pentru medicamentele de consum larg vor expira în câţiva ani şi companiile farmaceutice vor pierde automat veniturile care asigurau finanţarea cercetărilor necesare descoperirii de noi terapii.
Întrebarea de ultimă oră pentru sistemul medical românesc este dacă producătorii de medicamente noi vor considera piaţa farmaceutică românească suficient de rentabilă pentru a-şi distribui produsele şi aici.
Nu este vorba despre o blamare a companiilor farmaceutice, care sunt puse în poziţia dificilă de a atinge echilibrul între eficienţa economică şi echitatea socială a accesului la terapii noi, indiferent de potenţa financiară a beneficiarilor.
Faptul că, în România, medicamentele scumpe, din import, sunt văzute ca fiind sursa principală a ineficienţei sistemului medical este greşit, se afirmă în raportul Societăţii Academice Române publicat la începutul acestei săptămâni.
Românii cheltuie în medie 100 euro pe cap de locuitor pentru medicaţie, în timp ce media europeană este de 430 euro. Un sfert din cheltuielile publice din sănătate sunt reprezentate de medicamente şi acesta este sectorul în care politicienii par a dori să facă cele mai importante reduceri de costuri, deşi este bine-cunoscută risipa din spitale.
Faţă de anul trecut, banii pentru sănătate au scăzut cu 30% şi, începând din această lună, Ministerul Sănătăţii a anunţat că nu mai are fonduri nici pentru medicamentele compensate şi nici pentru cele din spitale. De altfel, distribuitorii de medicamente din România intenţionează să sisteze livrările către spitale şi farmacii din cauza datoriilor mari acumulate.
Raportul SAR pune un diagnostic excelent şi foarte corect: în România asigurările de sănătate acoperă o gamă prea largă de servicii medicale, pe principiul „tuturora după nevoi”. În realitate însă, banii sunt mult mai puţini decât cererea şi astfel apare o concurenţă între pacienţi pentru a beneficia de serviciile garantate prin lege şi, consecutiv, apare corupţia.
Dar nu aceasta este principala problemă identificată în raportul SAR, ci absenţa unor priorităţi pentru a stabili care medicamente vor fi finanţate din bugetul public. Se ajunge astfel la situaţia prezentă în care doar 8% dintre pacienţi beneficiază de 70% din resursele alocate cheltuielilor cu medicamente. Cu alte cuvinte: „unei minorităţi cu dărnicie”.
În mod normal, definirea unor priorităţi terapeutice s-ar face în urma unei analize farmaco-economice, dar în România nu se ştie cu exactitate nici măcar câte transplanturi au fost efectuate în sistemul public.
Ar fi vorba aici de o analiză statistică simplă, iar absenţa ei demonstrează că nu există interes pentru stabilirea unor reguli previzibile şi reale, ci că alocarea resurselor în sănătate se face după reguli nescrise.
Intenţii bune din partea Ministerului Sănătăţii? Nici măcar, fiindcă deşi există fonduri europene prevăzute special, până în august 2009 niciun proiect viabil nu a fost propus spre finanţare de către autorităţile din România.
Raportul invocat descrie şi câteva metode de fraudare a bugetului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate precum şi felul în care fondurile publice, şi aşa limitate, au fost risipite de către politicieni.
Este dat exemplul programului de evaluare a stării de sănătate a populaţiei, care a extras din buget 300 de milioane de euro fără ca, ulterior, să existe o centralizare a datelor pentru un motiv halucinant: s-a schimbat guvernul. În plus, obiectivele urmărite de acest program ar fi putut fi atinse prin mijloace mult mai simple şi de zeci de ori mai ieftine.
Că accesul românilor la diverse tratamente este inechitabil este un lucru pe care pacientul român, în special cel din mediul rural, îl constată zilnic pe propria-i piele. Viitorul nu are cum să se coloreze în roz din moment ce, la sfârşitul acestui an, România va aloca sănătăţii cele mai puţine fonduri din ultimul deceniu.
Raportul SAR apreciază că situaţia dezastruoasă se datorează în primul rând politicilor arbitrale şi impredictibile care deocamdată blochează sistemul.
În concluzie, chiar dacă în sistemul medical există bani sau nu, cei care îi gospodăresc sunt atât de nechibzuiţi încât rezultatul este un haos. Din păcate, această stare nu este o noutate, ci deja o realitate durabilă în România.
Autor: Vlad Mixich
Redactor: Rodica Binder