Dosariada, Băsescu şi detractorii săi

Un vacarm de nedescris domină viaţa publică românească de la începutul memorabil al "dosariadei". Simultan, aşa-numita deconspirare, care încă nu-şi merită numele, devreme ce se derulează în baza unei legi prea puţin clare, ce loveşte în cei mici, lăsîndu-i intacţi pe torţionari şi căpitanii lor, continuă sa fie însoţită de permanente fumigene şi atacuri la baionetă.

Lansat de o coaliţie monstruoasă în spatele căreia, cu oarecari strădanii se disting vechii actori ai scenei politice româneşti şi grupurile lor de interese comuniste, naţional-comuniste, legionare şi postcomuniste, acest asalt combinat are un singur mare scop final. Miza e debarcarea sau măcar discreditarea preşedintelui Băsescu.

Cei periclitaţi de deschiderea arhivelor, cot la cot cu grupurile nemulţumite de orientarea internă şi externă prodemocratică şi proamericană a preşedintelui speră că le-a mai rămas măcar această cale de stopare a reformei. In joc nu e fireşte cea economică, ci restructurarea morală, politică şi instituţională amorsată, spre groaza mafiei nomenclaturiste, de preşedintele României, prin punerea în drepturi veritabile a CNSAS.

E greu desigur de crezut că demolarea autorităţii preşedintelui va pune capăt dorinţei societăţii româneşti de a-şi lămuri trecutul totalitar. Dar satisfacerea ei poate fi mult întîrziată. Acesta e şi scopul tentativelor diverse de împotmolire lui Băsescu în zoaiele zvonurilor, ofenselor şi acuzelor neacoperite. Acelaşi obiectiv îl are anunţata declanşare, de către Dan Voiculescu, a procedurii de suspendare din funcţie a preşedintelui; la fel, grevarea reformei, a luptei împotriva corupţiei şi în genere a ministerului justiţiei prin torpilarea, cu sprijinul unei alianţe contra naturii, alcătuite din UDMR, PC, PRM şi PSD, a Agenţiei pentru Integritate. Impiedicîndu-se adoptarea unei formule oneste de declaraţie a averilor demnitarilor, se asigură şi recrutarea multora dintre ei în multicefala coaliţie antireformistă, care şi-a propus să obţină reînchiderea arhivelor prin distrugerea prealabilă a lui Băsescu. Discreditării preşedintelui îi sunt subordonate şi atacurile neîncetate la adresa firavului său suport instituţional, fie că îl furnizează CNSAS, fie membri, sper, in corpore oneşti ai comisiei prezidenţiale de studiere a comunismului, toate aceste ofensive fiind întărite de lansarea în prim-plan, de către fabricanţi de opinie nu tocmai cinstiţi, a unor pseudomîntuitori prezentaţi drept ipotetice alternative la preşedinte şi oamenii săi.

In răstimp, hienele rînjesc, satisfăcute de impresia nu lipsită de temei că membrii societăţii civile se sfîrtecă între ei, în lupta pentru oscioarele pe care CNSAS le pune cu parcimonie la dispoziţie, fără să mai aibă astfel timp şi forţă să redirecţioneze atenţia românilor spre ciolanul marilor criminali. Hienele dictează pe moment agenda deconspirărilor astfel încît asaltul lor asupra tuturor celor situati de partea civilizată a baricadei politice riscă să devină, sau chiar a devenit, devastator.

Lustraţia şi punctul 8 al proclamaţiei de la Timişoara se îndepărtează văzînd cu ochii, în vreme ce de la putere şi din partide sunt eliminaţi mici peştişori din epoca de aur, semnatarii unor angajamente de colaborare prea puţin semnificative cu securitatea. Intre victimele notorii ale acestor manevre se află unii dintre cei care, poate sub imperiul propriei lor deraieri vremelnice, din tinereţe, s–au transformat după decembrie 89 în veritabili tigri ai reformei, devenind prea incomozi pentru pe-se-ne-lismul antireformist, în plan moral şi politic, a la Tăriceanu. Cazul Monei Muscă e edificator.

Dar cîteva obstacole redutabile se interpun în continuare între Băsescu şi diversiunile detractorilor săi. Deşi se procedează conform principiului, potrivit căruia orice învinuire, oricît de puţin întemeiată, lasă urme de murdărie asociate în conştiinţa publică indelebil celui calomniat, preşedintele se bucură de cel puţin două atuuri imbatabile spre a para atacurile la adresa lui. Mai întîi, Băsescu dispune de o carismă, pe care nici măcar Ion Iliescu n-a reuşit vreodată s-o egaleze. In al doilea rînd, palmaresul politic intern şi extern al preşedintelui este, în mare, ireproşabil.