Două luni pentru ultima soluţie
13 martie 2009Economia „perisabilă”
În vara trecută economia românească „duduia”. La sfârşitul lui 2008 eram informaţi că lucrurile sunt ţinute sub control şi ni se oferea o comparaţie liniştitoare: dezastrul din economia maghiară. În această săptămână, întreaga presă germană a scris despre gravitatea crizei economice din România, aruncându-ne în aceeaşi oală chiar cu Ungaria. În mai puţin de un an, prospera economie mioritică s-a scofâlcit ca o tomată uitată la soare preţ de câteva minute.
Statul intervenţionist
Dar ce a determinat schimbarea radicală a discursului prezidenţial? În cele două luni scurse între cele două afirmaţii diametral opuse, la uşa guvernului Boc au bătut, rând pe rând, mari companii care solicitau ajutor financiar de stat pentru a depăşi criza. Ford a cerut guvernului garantarea unor credite, Traian Băsescu asigurându-l personal pe John Fleming, CEO al Ford Europe, că statul va sprijini industria auto. De altfel, pe lângă garantarea împrumuturilor contractate, Ford va primi alte 143 milioane de euro ajutor de stat pe parcursul următorilor ani. Cei de la Renault au cerut şi ei garantarea unor împrumuturi, consecutiv acordării unor ajutoare de peste 150 milioane de euro către uzinele Dacia şi furnizorii acestora. În uşa guvernului au mai bătut Oltchim, Banca Transilvania şi marii antreprenori din construcţii, fiecare solicitând garanţii şi sprijin financiar. Confruntaţi cu un astfel de asalt, guvernul nu putea da decât un răspuns afirmativ. În caz contrar, miile de şomeri vor echivala cu zeci de mii de voturi pierdute în al doilea an electoral consecutiv pe care îl traversează România.
Ce aduce FMI?
Deşi împrumutul de la FMI nu poate fi folosit direct pentru ajutoare de stat, acesta va fi util pentru acoperirea deficitului bugetar al României, care a luat-o razna în ultimele luni. FMI va impune guvernului Boc îngheţarea salariilor şi a pensiilor precum şi reducerea masivă a cheltuielilor publice. La colţ ne aşteaptă, clănţănindu-şi dinţii de metal, austeritatea. În schimb, eliberat de presiune, statul român va putea acorda ajutor financiar companiilor aflate în dificultate, dar doar după ce Comisia Europeană va autoriza acel sprijin. La colţ, mariile companii sunt aşteptate de incertitudini cu foşnet de birocraţie europeană.
În momentul formării coaliţiei PDL-PSD a fost invocată o supremă motivaţie: doar cu o astfel de majoritate se poate naviga prin furtuna crizei. Dar în doar două luni, căpitanul corabiei a epuizat toate variantele de salvare, alegând ultima soluţie: pilotajul FMI. Şi furtuna abia a început...