1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Două fețe ale BOR: de la Mercedes la acte de caritate

16 februarie 2024

Preoților implicați într-un proces penal le este interzis să mai slujească până la o sentință definitivă, fie de condamnare la închisoare, fie de achitare. De ce nu se aplică aceeași măsură și înalților ierarhi ai BOR?

https://p.dw.com/p/4cSJR
ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, Cosntanţa, arhivă, 1.05.2021
ÎPS Teodosie, arhiepiscopul TomisuluiImagine: Daniel MIHAILESCU/AFP

Zilele trecute un preot din Satu Mare a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru că ar fi agresat sexual doi minori în perioada 2023-2024. Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului a anunțat că Eparhia a dispus „oprirea totală de la săvârșirea oricăror lucrări sfinte a preotului Silaghi Augustin Dorel“ și deferirea lui spre cercetare către Consistoriul Eparhial cu „propunea de caterisire“ în cazul în care „finalizarea dosarului va dovedi vinovăția lui“.

Au fost multe cazuri în care preoți sau ierarhi ai BOR au scăpat de pedepse în urma unor procese care au durat ani de zile. Interzicerea preotului anchetat pentru agresiuni sexuale asupra minorilor de a mai sluji în biserică e un act de normalitate din partea Episcopiei.

Este proaspăt în memorie cazul preotului Visarion Alexa acuzat că a agresat sexual o femeie în timpul spovedaniei. Ulterior mai multe enoriașe au depus plângere că au fost agresate sexual de preotul Alexa. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Vasile Bănescu a dat un comunicat din care citez: „Dacă respectivul nu este condamnat penal și nu se ajunge la depunere din treaptă sau caterisire, episcopul local, în consultare cu membrii consistoriului care a judecat cazul, poate decide revenirea la slujire după o perioadă de pocăință, îndreptare.“

La vârful Patriarhiei judecătorii nu se pot judeca pe ei înșiși

Se naște o întrebare la care conducerea BOR ar trebui să răspundă. Dacă preoților implicați într-un proces penal le este interzis să mai slujească până la o sentință definitivă, fie de condamnare la închisoare, fie de achitare, de ce nu se aplică aceeași măsură și înalților ierarhi ai Bisericii Ortodoxe? De ce Sinodul BOR judecă cu dublă masură? Un posibil răspuns este că judecătorii nu se pot judeca pe ei înșiși, așa cum se întâmplă în Justiție.

Un studiu de caz îl privește pe ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, care mai nou face drumuri între DNA și Arhiepiscopie într-un Mercedes de ultimă clasă, evaluat la 150.000 de euro. Este, probabil, cel mai înstărit ierarh al BOR și un priceput om de afaceri. Deține mai multe terenuri, imobile, conturi la mai multe bănci.  

Ultima oară preasfințitul a intrat în vizorul DNA la finele anului trecut, când procurorii au deschis o anchetă penală pentru infracțiunea de cumpărare de influență. În 2020, ÎPS Teodosie a fost achitat de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un dosar penal pentru fraudarea de fonduri europene în valoare de 200.000 de euro. După ani de zile, judecătorii ÎCCJ au constatat că fapta nu există. De ce pe tot parcursul procesului încheiat în 2020 și în timpul procesului actual lui Teodosie nu i-a fost interzis să se mai ocupe de treburile Arhiepiscopiei Tomisului? Întrebare retorică, desigur.

Feuda preasfințitului este cuibarul a nenumărate dispute și nedreptăți. De-a lungul anilor, ÎPS Teodosie a caterisit zeci de preoți care au îndrăznit să-l înfrunte. Ulterior, mulți dintre ei au fost găsiți nevinovați de către Consistoriul Mitropolitan al Patriarhiei și au putut să se reîntoarcă la parohiile de unde fuseseră alungați.

Fariseii milosteniei, de la Gigi Becali la președintele AUR

Mitropolitul Ardealului Laurențiu Streza a decorat mai multe persoane arestate pentru fapte de corupție, printre care Gigi Becali și Aristotel Căncescu, însă mai cunoscut este pentru că a fost coordonatorul unei cărți scrise în închisoare de Becali cu titlul „Iubirea milostivă și mântuitoare“. Cartea, la care s-au adăugat încă patru, l-a „mântuit“ pe Gigi Becali de șase luni de închisoare.

AUR, biserică, preoţi
Profeții AUR au o audiență opulentă în rândul preoțimii, mai ales de la sate, și în rândul ierarhilor BORImagine: Vadim Ghirda/AP/picture alliance

E de reținut că mitropolitul Streza a primit cu ani în urmă Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor. Ce are „meritul cultural“ cu așa-zisele lucrări științifice ale lui Gigi Becali numai cei doi protagoniști știu. La finele anului trecut, ÎPS Laurențiu Streza l-a decorat pe președintele AUR George Simion cu Crucea Șaguniană „în semn de apreciere pentru meritele depuse în apărarea credinței și a activității sale puse în slujba românilor“. Nu e un secret pentru nimeni că profeții AUR au o audiență opulentă în rândul preoțimii, mai ales de la sate, și în rândul ierarhilor BOR.

O altă față a slujitorilor credinței

În România sunt aproximativ 15.500 de preoți ortodocși. Ar fi nedrept să-i luăm cu toptanul, cum se întâmplă deseori în mass-media, pentru păcatele unora dintre ei. Sunt preoți milostivi care nu se rezumă la a predica în biserică, ci fac acte de caritate pentru cei aflați în nevoie.

Vorbim de așezăminte în care primesc adăpost și hrană copii orfani, bătrâni rămași ai nimănui, mame alungate de acasă cu copii mici în brațe, minore însărcinate care se ascund de părinți, copii victime ale violenței domestice, copii care au fugit din orfelinate din cauza condițiilor mizere și a violențelor la care erau supuși. Cele mai multe din astfel de așezăminte au fost construite și utilate din donații. Banii pentru hrană vin tot de la enoriași, iar în unele cazuri de la primării. Sunt familii de preoți care adoptă copii orfani și îi cresc împreună cu copiii lor.

Rămâne în sarcina Sfântului Sinod să afle calea prin care preoții să fie îndemnați, pentru că obligați nu pot fi, să răspândească cât mai mult ajutorul pentru cei fără ajutor.

George Arun
George Arun Din 1990 până în prezent a lucrat în presa scrisă și audio. Din 1999 este colaborator DW.