1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Dragoș Tudorache despre noul USR

2 decembrie 2021

Într-un interviu pentru SpotMedia.ro, Dragoș Tudorache a vorbit despre cauzele crizei și ale dezodământului ei.

https://p.dw.com/p/43ipa
Imagine: Colourbox/R. Schramm

A venit timpul să facem acel pas către altceva. Nu mai suntem un partid antisistem. Decât zgomot, e mai util să creștem și să ne maturizăm. Te legi cu lanțul de Palatul Cotroceni, ce ai rezolvat? Nu ne dorim să rateze PNRR, iar creșterea noastră politică trebuie să vină din ceea ce ne vom asuma în continuare, afirmă eurodeputatul USR Dragoș Tudorache.

“Nu aș spune că a existat o premeditare. Ei au crezut că vom funcționa cum funcționează politica pentru ei și că vor reuși cu noi prin meteodele lor. Am mizat greșit pe faptul că la Cotroceni o astfel de soluție (PSD-PNL- n.red) nu va ține”.

Dragoș Tudorache spune că actuala coaliție nu are prea multe variante: “Acesta este guvernul PNRR. Indiferent cine e la guvernare, nu are decizia de oportunitate – fac sau nu reformele? Această guvernare are doar opțiunea, cu competențele pe care le are sau nu, să facă acele reforme. Dacă nu se îndeplinesc, nu vin banii“.

Purtăm această discuție de 1 Decembrie. Cum este Sărbătoarea Națională anul acesta pentru dvs?

La mulți ani! Este un pic altfel pentru că sunt la Bruxelles, și oricât am încerca nu e ca acasă, printre ai tăi.

E un an greu în care te uiți la cei care suferă pentru că au pierdut pe cineva drag în pandemie sau pentru că urmează o iarnă grea.

În general, nu e o atmosferă foarte fastă și din cauza noastră, a politicienilor, și din cauza celor întâmplate în ultimele luni. Un ochi râde, unul plânge…

Ce s-a întâmplat în ultimele luni, de fapt? Ca fenomen, nu factual.

A fost complexă criza. Acum unele elemente sunt mai clare și aș începe cu ceea ce simțeam, dar nu credeam că e atât de relevant în schema de decizie a PNL și a președintelui: chestiunea de compatibilitate structurală între cele două agende și moduri de lucru.

Am sperat în decembrie anul trecut că PNL era pregătit să întoarcă pagina și să își asume alături de noi un parcurs în care, în 4 ani, să modernizăm ce nu s-a modernizat în 30 de ani. Măcar să fi reușit să începem șantierele depolitizării, reformei justiției, a administrației, a sistemului electoral.

Credeam că Florin Cîțu, ca politician mai nou, o să fie un factor de schimbare. Să fie foarte limpede: noi, USR-PLUS, am făcut ca dl Cîțu să fie premier în decembrie. Ne-am înșelat!

A existat și o rupere de coerență la Cotroceni. Noi am mizat și la finalul lui august că la Cotroceni este dorită agenda de reforme și de dragul ei președintele va încerca, cu toate eforturile constituțional posibile, să țină această coaliție. Se pare că am mizat pe ce nu există.

Puteţi urmări interviul integral AICI.