1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Ecouri: doi preşedinţi şi o criză guvernamentală prelungită

7 decembrie 2009

În epoca internetului, titlurile se schimbă lejer, din mers, de la o numărătoare la alta a voturilor. Formula a rămas aceeaşi, de la ora exit-poll-urilor până la ceasul primelor rezultate oficiale.

https://p.dw.com/p/Krkj
Imagine: picture-alliance/dpa

Doar actorii au inversat rolurile. Dacă aseară Mircea Geoană avea "un uşor avans", azi dimineaţă "uşorul avans" era al lui Traian Băsescu.

Revista Focus relatează, în ediţia sa online, despre anunţul simultan al succesului venit dinspre ambele tabere şi despre sărbătoarea din curtea Partidului Social-Democrat.

Contrastul dintre prognoze şi rezultate este scos în evidenţă în deschiderea ştirii publicate, în ediţia sa electronică, de cotidianul economic Handelsblatt. Ziarul priveşte rezultatul din perspectiva analiştilor financiari din capitala României, care se temeau de escaladarea tensiunilor, în cazul unui rezultat prea strâns, şi de perpetuarea stării de blocaj guvernamental.

De la noul preşedinte, oricare ar fi acesta, se aşteaptă o asanare a economiei şi o reală luptă împotriva corupţiei, conchide Handelsblatt. Aceeaşi informaţie a luat, în cursul dimineţii, în ediţia germană a Financial Times, locul ocupat, peste noapte, de avansul lui Geoană.

"Preşedintele şi contracandidatul îşi anunţă victoria", titrează Spiegel Online, relatând atmosfera din ambele staff-uri de campanie, de la închiderea urnelor.

În Neue Zürcher Zeitung, Geoană a apărut, aseară, cu uşorul avantaj dat de sondaje pentru a fi, apoi, în cursul dimineţii, înlocuit de Băsescu, rămas preşedinte. Şi această publicaţie vorbeşte despre nevoia unei guvernări funcţionale.

Basler Zeitung păstrează, în continuare, semnele de întrebare, anunţând că ambii candidaţi îşi arogă victoria. Până la desemnarea oficială a câştigătorului, ziarul elveţian aminteşte de criza guvernamentală prelungită de care alegătorii români sperau, totuşi, să scape, în urma scrutinului prezidenţial.

Şi mai multă prudenţă manifestă Die Zeit, care preia, dintre depeşele agenţiilor de presă, doar una despre aşteptarea rezultatelor.

Autor: Cristian Ştefănescu
Redactor: Rodica Binder