Eliberarea asistentelor medicale bulgare

Ei au trebuit să se apere în faţa acuzaţiei de a fi infectat în mod deliberat peste 400 de copii cu virusul HIV. Acum însă, coşmarul a trecut, cel puţin în prima fază.

Comisarul European pentru Afaceri Externe, Benita Ferrero-Waldner, denumeşte ziua eliberării drept o zi fericită, care va rămâne în amintirea tuturor, datorită deciziei umanitare a Libiei, dar şi a efortului colectiv depus de mai multe state ale Uniunii Europene, în special de Franţa.

Dar pentru Europa, pentru Germania, povestea nu s-a încheiat, pentru că toată lumea îşi pune întrebarea, cum să trateze state ca Libia pe viitor.

În sfârşit, chinul a cinci asistente medicale bulgare si a unui medic palestinian, care a durat 8 ani de zile, a luat sfârşit. Cei şase, care au fost condamnaţi de două ori la moarte, şi o dată la detenţie pe viaţă pentru a fi infectat sute de copii cu virusul imunodeficienţei au părăsit Libia. Gata tevatura. Şi cu siguranţă că autorităţile bulgare nu-i vor obliga să-şi ispaşească pedeapsa, aşa cum era înţelegerea cu Libia.

Dar s-a terminat oare povestea cu adevărat? Unele lucruri sau circumstanţe mai trebuie elucidate în acest context. Cine a avut cea mai mare contribuţie la rezolvarea cazului? De unde au venit banii platiţi ca despăgubire familiilor, şi dupa cum se aude, este vorba de mulţi, foarte mulţi bani...

Un alt aspect la care trebuie găsită o soluţie, este cum să trateze Uniunea Europeana pe viitor state precum Libia? Noi nu ne lăsăm şantajati, se aude atât de des din gura politicienilor atunci când este luat un ostatic în Afganistan sau Irak. Sau atunci când organizaţiile turceşti din Germania cer relaxarea prevederilor legii imigraţiei. Şi totuşi, Germania s-a lasat şantajată, pentru că Libia are petrol si gaze, şi nemţii nu. Pentru a-şi asigura necesarul de energie, tot occidentul, de la Bruxelles la Washington, e pregătit să uite şi să ierte. Per se, o atitudine de dorit, dar nu atunci când este cuplată cu un asemenea interes personal.

În acest context, a fost permisă revenirea Libiei în comunitatea internaţională, i s-a înlesnit o ieşire din izolare, chiar dacă la Tripoli lucrurile nu prea s-au schimbat. Despăgubiri achitate victimelor de la Lockerbie, răscumpărare platită pentru ostatici germani, şi o sistare oficiala a programului nuclear au salvat faţa Libiei în cancelariile occidentului.

Că libertatea este ca şi inexistentă în statul din Africa de Nord nu pare a interesa pe cineva. Că drepturile omului şi libertatea de opinie sunt neglijate grosolan... păi de ce ar trebui să ne preocupe, dacă în nenumărate alte cazuri lucrurile stau la fel?! Dimpotrivă, acum Libia este ajutată să muşamalizeze propriile eşecuri în faţa populaţiei. Pentru că aparent în spatele îmbolnăvirii tragice a copiilor nu se află o conspiraţie mondială americano-sionistă, ci condiţiile de igiena precare din spitale.

Banii care au ajuns la famiile copiilor sub formă de despăgubire poate că au venit mai degrabă din surse libiene decât din buzunare europene. Ce consecinţe are acest fapt, ar trebui analizat în profunzime. Dar acum, toată lumea se bucură de finalul fericit. Era şi timpul...