Eliberarea germanilor răpiţi în Irak - între religie şi speranţă

Mesajul înregistrat în timpul turneului efectuat de Köhler în America Latină este cât se poate de clar: „Nu există nici un motiv politic, care ar putea justifica răpirea sau uciderea unor oameni nevionaţi. Nici o religie nu tolerează asemenea metode”. Membrii guvernului federal, cu care preşedintele s-a consultat înainte de transmiterea mesajului, apreciază că răpitorii sunt musulmani credincioşi. Cum îi poate sensibiliza Horst Köhler?

Dacă apelul preşedintelui federal va rămâne – Doamne fereşte sau Alah fereşte! - fără reacţii, atunci mama şi fiul răpiţi în Irak ar deveni nu doar victime nevinovate ci sacrificaţi fără sens. Răpitorii, dacă dau curs ameninţărilor, nu îşi vor atinge scopul. Ce ar trebui ei să ştie? Cultura democrată europeană ignorată de ei, se bazează pe un principiu pe care Germania l-ar trăda, dacă şi-ar retrage trupele din Afganistan, răspunzând condiţiilor impuse de răpitori. Este vorba despre principiul respectării demnităţii umane. Nu doar ameninţările teroriste din partea Al-Quaida, ci şi grava încălcare a demnităţii umane de către talibani au dus la implicarea Germaniei în reconstrucţia statului de drept în Afganistan. De aceea, guvernul federal, chiar şi sub ameninţare, nu poate lăsa de izbelişte întreaga populaţie afgană.

Chiar înainte de 11 septembrie 2001, germanii erau îngroziţi de regimul la care talibanii afgani îşi supuneau femeile. Fetele nu aveau voie să meargă la şcoală, refuzânduli-se dreptul la educaţie. Da, chiar îngrijirea medicală era interzisă femeilor. Când, în martie 2001, talibanii au aruncat în aer statueta istorică a lui Buddha de la Bamiyan, vocile care cereau intervenţia în zonă au devenit tot mai puternice. Motivul depăşea limitele moştenirii culturale a umanităţii: era vorba despre consensul fundamental al democraţiei germane, de a respecta convingerile religioase ale altor culturi, un concept care derivă şi el din principiul respectării demnităţii umane.

Toate acestea – aşadar nu doar solidaritatea transatlantică – au dus la sprijinul oferit Statelor Unite de Germania în lupta împotriva talibanilor. Şi tot aceasta este motivul pentru care Germania s-a implicat profund în refacerea Afganistanului. Motivul pentru care echipe de specialişti în dezvoltare, poliţişti şi soldaţi s-au implicat în Afganistan, în ciuda riscurilor. Nu şi-ar risca viaţa pentru a construi sfere de influenţă dedicate politicienilor sau pentru a deschide marilor concerne pieţe de desfacere. Intenţia lor este de a asigura un viitor egal şi demn pentru toţi locuitorii Afganistanului.

Răpitorii ar trebui să ştie aceste lucruri, înainte de a lua decizii care nu mai pot fi schimbate. Ei ar trebui să ştie, că apelul adresat de preşedinte la religia lor nu este o manevră ieftină. Horst Köhler este un creştin convins. El se închină în faţa aceluiaşi Dumnezeu, în faţa lui Abraham, chiar dacă aşteaptă altceva. Mesajul lui Koehler se bazează pe speranţă: speranţa de a găsi parteneri egali de dialog. Oameni capabili să ia decizii umane.