Euro în criză?

"Dacă euro eşuează, atunci eşuează Europa", a declarat cancelarul german Angela Merkel în cel puţin trei ocazii diferite. Însă o declaraţie nu devine adevărată doar pentru că este repetată de nenumărate ori. Cert este, că o monedă nu poate să eşuaze atâta timp cât mai există persoane dispuse să accepte moneda respectivă drept mijloc de plată. Iar euro este acceptat de întreaga lume. Ca urmare: aici nu este vorba de o criză a monedei unice europene, ci de o criză a bugetelor de stat ale câtorva ţări membre ale zonei euro.

În pofida dificultăţilor bugetare de ici-colo, moneda euro este foarte stabilă. În primăvara anului 2010 cursul de schimb se afla la un dolar şi 20 de cenţi pentru un euro. Astăzi, cursul de schimb a crescut la aproximativ un dolar şi 33 de cenţi pentru un euro. Reamintim că au existat vremuri când valoarea monedei unice era de sub un dolar. Şi totuşi, euro a rezistat fără probleme şi nimeni nu vorbea de "eşecul" monedei europene.

De ce se întrec însă, mai nou, politicienii în a arunca pe piaţă scenarii de coşmar? Explicaţia este în fond foarte simplă: politicienii trebuie să-l consoleze pe contribuabilul european, să-l păcălească şi să-l facă să creadă că face parte dintr-o societate care are acum urgent nevoie de ajutor. Toate acestea pentru ca repectivul contribuabil să cotizeze fără rezistenţă la împrumuturile de urgenţă acordate statelor aflate în dificultate financiară.

Iniţial, în primăvara lui 2010, când UE, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional au decis cadrul legal pentru acordarea unor astfel de împrumuturi, politicienii europeni au declarat public că împrumuturile nu vor fi niciodată solicitate de vreun stat. Au mai afirmat şi că simpla posibilitate legală de a face uz de astfel de credite va fi suficientă pentru calmarea pieţelor financiare.

Iar acum, în iarna anului 2010, împrumutul de urgenţă este solicitat de Irlanda, ceea ce pune politicienii europeni în dificultate, ei fiind obligaţi să justifice miliardele cu care creditează bugetul de stat al Irlandei. Mai ales fiindcă instituţiile bancare profită de criza din Grecia, Spania, Portugalia sau Irlanda, solicitând pentru creditele oferite acestor state dobânzi uriaşe.

Cancelarul Angela Merkel cere, pe drept cuvânt, impunerea unui mecanism prin care băncile şi investitorii particulari să suporte o parte din pagubele iscate de falimentul unui stat ale cărui obligaţiuni le posedă. Adversarii îi reproşează că sporeşte astfel problemele bugetare ale ţărilor aflate în criză, întrucât creditorii se vor speria şi vor mări şi mai mult dobânzile cerute pentru împrumuturile acordate acestor state.

Fapt e, că zona euro are nevoie de o lege a falimentului de stat. Una dureroasă pentru creditori, care le va da însă ţărilor cu pricina şansa de a renaşte din cenuşă.

Totuşi nu trebuie să pierdem din vedere că scenariile apocaliptice privind moneda euro nu au nicio justificare. Nimeni nu se aşteaptă ca Europa să recadă în epoca preistorică a trocului, chiar dacă unele ţări membre ale zonei euro au probleme bugetare grave.

Autori: Rolf Wenkel/ M.P.
Redactor: Petre M. Iancu