Europa şi pedeapsa capitală

In timp ce Consiliul Europei, conducerea portugheză a UE şi Comisia europeană organizează marţi la Lisabona o conferinţă internaţională în semn de protest împotriva pedepsei cu moartea, care continuă să se aplice în diverse ţări, sentinţa capitală nu este pretutindeni impopulară.

Un motiv în plus pentru oficialii europeni să declare data de 10 octombrie zi europeană împotriva pedepsei cu moartea. Fiindcă şi în Europa mai există destui care o consideră utilă. De pildă în Polonia.

In marea lor majoritate, europenii – cel puţin cei din vest – sunt de acord că e nevoie de o zi internaţională de luptă împotriva pedepsei capitale.

Dar pentru mulţi conservatori, chestiunea este mai complexă. Guvernul polonez de pildă consideră că zilei contra sentinţei capitale ar trebui să i se adauge şi manifestări similare contra avorturilor sau eutanasiei. O opinie care pentru mulţi vesteuropeni de stînga constituie un afront echivalînd cu blasfemia.

De cealaltă parte a baricadei, decizia Consiliului Europei de a ignora obiecţiile Varşoviei, care solicitase o extindere a dezbaterilor privind demnitatea şi protecţia vieţii omeneşti a revoltat oficialităţile poloneze.

Fapt este că repetatele tentative ale Poloniei de a impune în UE interdicţia avorturilor au eşuat jalnic, iar guvernul fraţilor Kazcyinski pare să încerce să se prevaleze de subiectul sentinţelor capitale spre a repune pe tapet chestiunea întreruperilor de sarcină. „Europa discută de zor despre o pedeapsă care nu se mai aplică de mult pe bătrînul continent, dar tace în reacţie la pruncuciderile cotidiene”, s-a indignat de pildă şefa diplomaţiei poloneze, Anna Fotyga, cerînd Uniunii să-şi revizuiască priorităţile.

Dar în UE profund catolica Polonie pare izolată.

Oficialităţile europene în orice caz, s-au hotărît să-şi sfideze criticii şi să organizeze costisitoarea conferinţă de la Lisabona ştiind bine că reuniunea va lansa un semnal important.

In ultimele decenii a scăzut drastic numărul statelor în care se mai pronunţă ori se mai execută pedepse cu moartea. Cu 30 de ani în urmă, ţările ce revocaseră sentinţa capitală se puteau număra pe degetele de la mîini şi de la picioare. Intre timp, numărul statelor şi regiunilor care au mazilit pedeapsa supremă din codurile lor penale a crescut la 133.

Mai rămân însă de convins alte 63 de ţări, dintre care nu puţine dictaturi mai mult sau mai puţin sîngeroase. Or, spre deosebire de SUA, ţări precum Iranul, China ori Sudanul nu dispun de justiţii independente şi de poliţii care să funcţioneze corect. Numărul erorilor şi crimelor judiciare comise sub regimurile de la Teheran, Beijing ori Khartum trebuie prin urmare să fie imens. Iar în statistica globală a execuţiilor, conduc detaşat tocmai aceste ţări: China comunistă, Iranul fundamentalist-islamic, precum şi alte trei ţări musulmane – în speţă Pakistanul, Irakul şi Sudanul omoară condamnaţi la moarte, pe capete.

Or, dincolo de orice reflecţii cu privire la utilitatea sau inutilitatea sentinţelor capitale şi dincolo de sterilele dezbateri asupra impactului lor disuasiv, problema o constituie tocmai erorile judiciare. In fond, judecătorii sunt şi ei doar oameni care mai greşesc, chiar şi în democraţiile funcţionale. Cu atît mai mult în statele totalitare. Din nefericire, un nevinovat dat pe mâna călăului nu se mai lasă resuscitat.

Pe bătrînul continent Consiliul Europei a condiţionat aderarea de eliminarea pedepsei capitale, lansînd lumii un mesaj clar. E acelaşi pe care-l transmite şi conferinţa de la Lisabona.