1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Războiul dintre YouTube și Rusia

Petre M. Iancu
30 septembrie 2021

YouTube a vexat Rusia, lichidând contul canalului RT Germania. Moscova, care patronează postul de propagandă externă zis Russia Today, acuză Germania și a ripostat, amenințând să radă YouTube. Cine pierde? Democrația.

https://p.dw.com/p/415SW
Imagine: R. Goldmann/picture alliance

Greșesc grav cei ce cred că ar fi vorba aici doar de un război propagandistic ruso-german. În cauză sunt principii sacrosancte și, în fond, însăși democrația. Care depinde de circulația de informații necenzurate. O atare circulație neîngrădită îi deranjează tot mai clar pe protagoniștii vieții publice globale, nu doar pe propagandiștii ruși care au răspândit mult timp dezinformări pe varii teme.

Dezinformări există de când lumea și războaiele psihologice. După ce a părăsit ”raiul comunist”, generalul Pacepa a scris împreună cu profesorul american Ronald J. Rychlak o carte extrem de instructivă, intitulată ”Disinformation”, despre metodele de răspândire de informații false aplicate de polițiile politice totalitare de felul KGB-ului și Securității.

Care, spre a deruta, polariza și pulveriza societățile lumii libere și valorile lor tradiționale (pregătindu-le astfel pentru un regim totalitar) au obișnuit, decenii la rând, să difuzeze știri false, preparate și toxice, între altele antisemite, despre evrei, anticreștine, de pildă despre catolici, ori antiamericane, despre asasinarea fostului președinte John F. Kennedy.

Youtube, antivacciniștii și puterea

Mai nou, YouTube, care ține de Google, a închis contul fiului acestuia, Robert Kennedy junior, la prima vedere pentru că ar fi ”încălcat standardele comunității”, fiind un antivaxxer notoriu. Ceea ce pare a fi salutar. În fapt, net mai probabil, demersul, care a dus și la închiderea canalului Russia Today, are un cu totul alt fundal. Care e puterea și monopolul asupra ei.

Căci se știe, că informația e putere. Se mai știe că administrația Biden își dorește amplificarea notabilă a numărului americanilor vaccinați. Iar marile concerne Big Tech, în speță cele 4-5 concerne dominante în tehnologia informației, între care Facebook, Apple și Google, încearcă din răsputeri să fie pe placul guvernului american. De ce? Pentru a preîntâmpina ciuntirea vastei lor puteri globale, prin demult necesara reglementare a activitității lor, reglementare de natură să le spargă monopolul deținut în sfera circulației informațiilor.

Or, chiar și oamenii care, ca subsemnatul, sunt complet vaccinați și consideră utilă imunizarea prin vaccinuri, ar tebui să știe că e imprudent să salute un demers de cenzură, chiar și dacă nu ar fi complet netransparent, de vreme ce nu e clar defel cine anume decide la YouTube, la Google sau la alte concerne Big Tech ce anume pot sau nu pot afirma savanții sau oamenii simpli.

Pe de altă parte, chestiunea vaccinurilor și prezumtiva ”dictatură” bio-medicală acuzată de unii dintre cei care refuză vaccinarea anti-Covid nu reprezintă în context decât un câmp de bătaie secundar. Cum secundar, dar nu lipsit de importanță mare e și cel pe care se confruntă mai nou propaganda rusă cu Germania și cu jurnalismul german din Rusia, amenințat să tragă ponoasele actualului conflict.

Războiul mediatic cu Rusia

Care a luat proporții politice ruso-germane după ștergerea definitivă, de la 28 septembrie, a contului RT pe YouTube, iar Moscova nu s-a mulțumit să amenințe concernul american și global cu represalii, ci amenință cu vindicta. Șefa postului rusesc, Margarita Simonyan, a acuzat Germania de a fi declanșat un ”război mediatic” antirus, cerând Kremlinului adoptarea de contramăsuri. La rândul ei, diplomația rusă a lansat învinuiri de lansare a unei ”agresiuni informaționale fără precedent”, în contextul în care guvernul german i-ar fi ”stigmatizat” ani la rând pe corespondenții RT și massmedia care nu se conformează pozițiilor oficiale ale Berlinului.

Într-adevăr, atât Russia Today cât și campaniile sistematice de dezinformare rusești au intrat de mult în vizorul oficialităților și serviciilor de contraspionaj germane, fiind, pe drept, considerate ”o amenințare” la adresa ordinii și securității publice ale Republicii Federale.

Cenzura și propaganda față cu democrația

Or, ca să fie eficientă, contracararea, extrem de importantă, chiar vitală, a unor astfel de amenințări propagandistice și dezinformatoare nu trebuie efectuată prin contrapropagandă și cenzură.

Ea reclamă mijloace transparente și democratice, mai complicat de utilizat, dar în stare să confere credibilitate democrației liberale, sistemul pe care, în interesul celor mai diverse tiranii naționale, regionale, sau globale, propaganda, cenzura și dezinformarea încearcă să-l distrugă.

Combatarea fenomenului de fake-news se face în democrații respectabile, reale, care se întemeiază pe stabilirea adevărului prin dialog, argument și confruntarea liberă a opiniilor, prin informare corectă demontând dezinformarea, iar nu prin cenzură.

În acest scop trebuie spus nu doar un nu clar și hotărât abjectelor festivaluri ale cenzurii mutuale, tot mai severe, practicate deopotrivă de țări ca Rusia, care a cerut și obținut recent de la Apple și Google ștergerea aplicației utilizate de fundația anticorupție a lui Alexei Navalnîi, ori de concerne Big Tech americane, ca Facebook și YouTube, ci și monopolului informației exercitat de acestea. Susținut de o legislație americană lacunară, acest monopol s-a soldat cu amputarea cruntă a drepturilor cetățenilor occidentali de a fi informați corect și de a opta în cunoștință de cauză pentru partide, politici și politicieni adecvați, ori pentru invalidarea puterii celor neaveniți.

Ceea ce nu înseamnă, desigur, că trebuie să fie admisibil orice conținut, oricît de infect ori ilegal. Chemările la violență, calomnia, pornografia, plagiaturile și alte delicte grave sunt și trebuie să fie reglementate de legislațiile civile și penale.

Autorităților în drept, nu unor platforme sau concerne trebuie să le revină datoria de a urmări și pedepsi încălcări ale codurilor penale și civile. Iar deținătorilor monopolului asupra informației nu trebuie în ruptul capului să li se mai permită, așa cum se întâmplă, vai, în prezent, să-și reclame drepturile de cenzură ca ”firme private”, dacă de bunul lor plac și de algoritmii lor inchizitoriali depinde informarea publică a națiunilor și a lumii. Sau nerestricționarea aiuritoare a unor platforme care-și asumă dreptul de a analiza ”Decalogul”.

Big Tech și infantilizarea iresponsabilă a cetățenilor

Legitimele griji provocate de practicile monopoliste și inchizitoriale ale Big Tech au iscat investigații atât ale oficialităților americane, cât și ale celor europene. Deocamdată, fără un rezultat salutar.

Ar fi, teoretic, bine, prin urmare, că reglementarea platformelor online a fost declarată o prioritate de către Comisia Europeană, dacă așa-zisul Digital Service Act nu ar fi un proiect legislativ de natură să promoveze tot cenzura, astfel, încît să paseze datoria de a forfeca giganților Big Tech. Ceea ce ar însemna să se pună, o dată în plus, lupul paznic la stână.

Căci DSA ar obliga concernele sub amenințarea unor pedepse draconice să ”minimalizeze riscurile” unor ”conținuturi păgubitoare”, precum ”dezinformările”, fără să se definească clar și să se știe precis mai nimic din ce se cere știut și definit clar și precis.

De pildă care ar fi măsurile vizate, pe ce criterii se iau, ce e dezinformare, ce e conținut păgubitor, pentru cine și de ce anume.

În schimb e clar că ne-ndreptăm, dacă lucrurile nu se vor îndrepta rapid, spre Procesul lui Kafka. În fapt ne și aflăm în fața unui ”castel” kafkian, clădit din algoritmi care cenzurează pe criterii de tot netransparente și inepte presa și libertatea ei, așa cum li s-a întâmplat în repetate rânduri, pe Facebook, mai multor jurnaliști români câtuși de puțin conspiraționiști sau antidemocratici.

Ar fi timpul să se ceară clasei politice europene și naționale să se responsabilizeze și să înceteze să-și tuteleze cetățenii. E timpul ca elitele culturale și politice să schimbe, radical, imaginea falsă despre omul european, sau american, proiectată de oficialități care-și infantilizează sistematic cetățenii și pretind să-i tuteleze, drămuindu-le după bunul plac și în interes propriu informația și ciuntindu-le dreptul de a se informa, de parcă ar fi prunci, incapabili, chipurile, să știe ce le face bine și ce nu.