1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Ford doreşte să producă 300.000 de maşini pe an la Craiova

Alexandra Sora 16 iulie 2007

Concernul de automobile Ford, cel de-al doilea constructor în domeniu pe plan global, doreşte să producă la uzina de la Craiova 300.000 de autovehicule pe an, începând din 2011.

https://p.dw.com/p/BIB2
Uzinele FordImagine: AP

Ford este singurul ofertant în procesul de privatizare al uzinei de la Craiova, care a aparţinut înainte concernului coreean Daewoo.

Tot din 2011, urmează să fie produse la Craiova şi 300.000 de motoare anual. Investiţiile directe în modernizarea uzinei se vor ridica la 675 de milioane de euro. În plus, la fabrica de la Craiova se va dubla numărul de angajaţi la 7.000 până la 9.000 de persoane, în condiţiile în care cerinţa minimă a autorităţilor române a fost menţinerea numărului de 3.000 de angajaţi existenţi.

Potrivit agenţiei Mediafax, preşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), Teodor Atanasiu, a declarat că Ford Europa a făcut o ofertă mai generoasă pentru uzina de la Craiova decât criteriile impuse de caietul de sarcini de către statul roman. Astfel, s-au pus bazele “unei privatizări de success, care va duce la crearea celui de-al doilea mare producător de autoturisme din România”, a subliniat Atanasiu. Principalul producător intern de autoturisme este Dacia.