Garnizoana NATO de la răsărit

Vizita la Bucureşti a vicepreşedintelui Joe Biden a fost legată strâns de subiectul Ucrainei. În declaraţia care a urmat întâlnirii cu preşedintele Traian Băsescu, vicepreşedintele american a făcut o afirmaţie concludentă: ”Împreună cu preşedintele am fost de acord că dacă Rusia subminează alegerile prezidenţiale din Ucraina trebuie să fim hotărâţi să aplicăm sancţiuni mai puternice Rusiei şi trebuie să reinvestim şi mai puternic în Alianţa Nord-Atlantică”.

Situaţia din Ucraina e pe muche de cuţit. Eforturile diplomatice purtate prin intermediul OSCE, dar şi direct de ţările occidentale au avut ca obiectiv să-i convingă pe diriguitorii zonelor estice să încurajeze procesul electoral, cu scopul de a crea o nouă situaţie politică legitimată prin vot pe întregul cuprins al ţării.

După toate aparenţele, Rusia, prin canalele sale neoficiale, a încurajat rebeliunea zonelor estice, cu scopul de a delegitima alegerea unui nou preşedinte şi de a menţine în viaţă revendicările secesioniste. Comentatori avizaţi cu conexiuni la Kremlin avertizaseră încă din epoca Maidan-ului că preşedintele Putin nu va renunţa uşor la Ucraina şi că, dacă va pierde vestul ţării şi Kievul, va lupta să păstreze sub influenţa sa regiunile din răsărit, în care trăiesc mulţi etnici ruşi.

Vizita vicepreşedintelui Joe Biden în ”garnizoana” NATO cea mai apropiată de zona de conflict este un semnal adresat Moscovei privind hotărârea SUA de a nu mai permite avansul Rusiei. Nu se ştie cât de departe sunt pregătiţi americanii să meargă, dar propoziţia ”trebuie să reinvestim şi mai puternic în Alianţa Nord-Atlantică” sugerează că Washingtonul nu exclude cu totul soluţia militară. Deocamdată este un avertisment întărit de rostirea lui chiar pe frontiera estică a Alianţei.

Europa occidentală pare mai puţin implicată în acest joc, iar Germania, care a încercat să joace un rol major în rezolvarea crizei ucrainene, se află într-o situaţie de cumpănă, într-un moment foarte critic, în care simte că ar trebui să ia decizii importante în ce priveşte liniile sale viitoare de politică externă.

Întrebat deunăzi de reporterul DW dacă Germania e hotărâtă să adopte noi sancţiuni în cazul în care Rusia ar zădărnici procesul electoral în Ucraina, ministrul Frank-Walter Steinmeier a răspuns: ”O să vedem dacă va fi cazul de aşa ceva, deocamdată nu mă gândesc la asta. Mă concentrez acum pe alegerile de duminică şi sper ca participarea la urne să fie cât mai mare”. În orice caz ideea reînarmării i s-a părut de neabordat : ”Nu, nu ne vom întoarce la vechea stare de lucruri. Nici în 2009, nici în anii 80. Lumea nu mai este locul unor blocuri aflate în conflict. Şi cred că până şi cei care ar vrea să reînceapă Războiul Rece îşi dau seama că instrumentele acestuia nu ar mai funcţiona în lumea de azi”.

Aşa cum am văzut în aceste zile la Bucureşti, americanii sunt în schimb preocupaţi să creeze un dispozitiv defensiv pe linia România-Polonia-Ţările Baltice şi să ofere Alianţei Nord-Atlantice o nouă viaţă. La Bucureşti, americanii au găsit o administraţie receptivă, care a reuşit o clipă să treacă peste divergenţele sale groteşti. Dacă opţiunile preşedintelui Traian Băsescu erau binecunoscute de multă vreme, premierul Victor Ponta s-a raliat la rândul său total şi cu promptitudine liniei pro-americane, căci ar fi riscat o gravă delegitimare politică prin cea mai neînsemnată nuanţă de reţinere.

Aşadar, încetul cu încetul, pare să renască mai vechea alianţă a SUA cu ”noua Europă” în forme mult mai discrete, dar în linii mari pe aceleaşi aliniamente. Dacă, în cercurile republicane de peste ocean, administraţia Obama pare slabă şi nehotărâtă, aceeaşi administraţie pare îndrăzneaţă în comparaţie cu stilul alambicat al diplomaţiei Europei occidentale.

În orice caz, alegerile de duminică sunt prefaţate de evenimente care nu exprimă deloc o celebrare a unităţii europene.