1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Gata cu prietenia: se înstrăinează Moscova de Belgrad?

Juri Rescheto
19 martie 2019

Protestele tot mai extinse din Serbia împotriva preşedintelui Aleksandar Vucic îi nemulţumesc pe politicienii ruşi. Serbia are în mod tradiţional relaţii strânse cu Rusia. Din Moscova, Juri Rescheto.

https://p.dw.com/p/3FHc9
Vladimir Putin în Serbia
Relaţii strânse între Serbia şi Rusia: Vladimir Putin, aici în vizită la Belgrad la omologul său Aleksandar VucicImagine: picture-alliance/Russian Look

Ruşii care merg în Serbia sunt încântaţi: "Sârbii îi plac pe ruşi!” Ospitalieri, drăguţi, vorbind o limbă asemănătoare. Această încântare nu este doar la nivelul oamenilor de rând, ci şi în lumea politică. Cel puţin aşa a fost până acum. Protestele actuale împotriva preşedintelui sârb Aleksandar Vucic ar putea schimba această stare de fapt. Motiv pentru care Moscova priveşte cu îngrijorare spre Belgrad în aceste zile.

Preşedintele sârb este considerat prietenos faţă de Rusia iar politica sa faţă de Kremlin este previzibilă. Dar cât se va mai menţine el la putere? Serbia este una din ultimele ţări europene aliate cu Rusia. Ce se va întâmpla însă dacă Vucic va fi obligat să plece? Se vor strica bunele relaţii bilaterale? Este ameninţată deja prietenia ruso-sârbă?

În joc sunt şi interese economice, pe lângă cele politice. Serbia cumpără din Rusia arme şi materii prime. Belgradul este interesat de proiectul energetic "Turkish Stream”, care tocmai se află în construcţie. Una din ramurile acestei instalaţii de transport de gaz ar urma să treacă prin sudul Serbiei, în apropiere de Kosovo.

Toate acestea ar putea fi în pericol, în opinia politologului Oleg Bondarenko, de la "Fundaţia politicii progresiste” din Rusia, dacă Vucic va fi nevoit să-şi părăsească funcţia. Expertul rus a declarat pentru DW că se teme în privinţa investiţiilor ruse din Serbia şi a stabilităţii Kosovo: "Rusia are nevoie de o Serbie stabilă. Rusia are nevoie de un preşedinte previzibil ca Aleksandar Vucic.” Bondarenko bănuieşte că Vestul este amestecat şi ar încerca astfel să pună presiune pe preşedintele sârb, pentru ca el să devină primul politician de la Belgrad care să recunoască independenţa Kosovo.

Îngrijorare pentru un aliat strâns

De altfel, nu puţini suspectează la Moscova faimoasa "mână a Vestului”. Mai ales că SUA vorbesc mereu de limitarea influenţei Rusiei în zona Balcanilor. Postul de radio de la Moscova "Kommersant FM” îl citează pe politologul Alexander Safonov: "Presiunea Vestului este exercitată prin atragerea cât mai amplă a Serbiei înspre integrarea euroatlantică. Se pregăteşte printre altele terenul admiterii Serbiei în NATO. Serbia profită de faptul că nu susţine sancţiunile împotriva Rusiei. Dar spre deosebire de preşedintele Vucic, opoziţia sârbă nu va sprijini interesele ruse în Balcani.”

Serbia este singura ţară europeană care respinge sancţiunile anti-ruse. Moscova consideră Belgradul din acest motiv cheia politicii sale europene, crede Oleg Bondarenko. "Protestele actuale ar avea obiectivul principal de a slăbi relaţiile ruso-sârbe”, conchide politologul.

Publicistul moscovit Ivan Preobrajenski nu este însă de aceeaşi părere: "Nu se va schimba nimic esenţial. Moscova nu l-a considerat niciodată pe Vucic drept un politician cu adevărat pro-rus. Acest lucru nu l-a împiedicat însă pe preşedintele Putin să construiască relaţii bune cu conducerea sârbă.” Preobrajenski se îndoieşte că la Belgrad va avea loc o schimbare la vârf. "Chiar dacă o astfel de schimbare ar avea loc, în noua coaliţie de guvernare se vor găsi destui simpatizanţi ai Moscovei”, crede expertul. Preobrajenski este însă de acord cu Bondarenko în ceea ce priveşte rolul-cheie jucat de Serbia în politica Rusiei privind Europa: "Pierderea Serbiei ar echivala cu pierderea Balcanilor”, mai ales sub aspectul respingerii de către Belgrad a sancţiunilor impuse Rusiei. El nu se aşteaptă însă ca o posibilă schimbare de guvern la Belgrad să modifice orientarea pro-rusă a Serbiei.