Genele autoritarismului european

În cuprinsul unui interviu acordat publicației news.ro, medicul și scriitorul Ion Vianu afirmă la un moment un lucru aparent surprinzător. Întrebat dacă totalitarismul mai este posibil, el răspunde: ”Sigur că da. Aşa, la prima vedere, pare imposibil un adevărat regim totalitar, dar avem regimuri iliberale şi Europa însăşi conţine un principiu totalitar, care poate fi binefăcător, în măsura în care impune anumite standarde, dar care conţine şi genele autoritarismului. Autoritarismul este în germene prezent şi se poate exercita fie printr-o relaxare totală a moravurilor, fie printr-un fel de victorianism pudic, de moralism foarte exigent.”

Ion Vianu, fost opozant al regimului comunist din România și unul dintre puținii intelectuali care au avut curajul să semneze apelul lui Paul Goma în 1977, este o fire prin excelență liberală, în sensul acelui liberalism postbelic care reușea performanța, greu repetabilă, de a păstra în cumpănă reverența față de vechea cultură religioasă a Europei cu dorința descătușării libertăților individuale. Era acel liberalism în ambianța căruia puteau, bunăoară, să se ivească filmele unui Bergman sau Pasolini, pendulând, într-un mod de neimaginat în zilele noastre, între imaginarul creștin și ultima modernitate a moravurilor. Un liberalism care nu uitase încă să pună marile întrebări și care nu se abandonase cu totul imanentismului și materialismului fără rest. Românul Ion Vianu pare un occidental sută la sută după acel tipar postbelic care se găsește astăzi într-un recul aproape fără speranță. Și nu ar fi de mirare să fie astăzi rău înțeles, căci el depune mărturie de o gândire care, deși relativ apropiată în timp, pare la rândul ei la fel de ”anacronică” ca o gândire conservatoare.

Dar dacă conservatorii trag o linie netă de demarcație, autodefinindu-se ei înșiși ”anacronici” cu orgoliu vizibil, acești liberali pe cale de dispariție se pot confunda cu liberalii de azi, îngăduind o sumedenie de quiproquo-uri politice și ideologice. Diferența este însă uriașă. Căci un liberal din stofa lui Vianu, care s-a opus fățiș regimului comunist, continuă să cultive libertatea de gândire ca pe cel mai prețios atribut al său, refuzându-se tuturor conformismelor. Dovada cea mai bună este că nu ezită să vorbească despre ”principiul totalitar” pe care îl conține proiectul european.

Ce înțelege mai exact Ion Vianu prin ”genele autoritarismului” rămâne să explice el însuși, dacă va simți necesar să o facă, dar sarcina identificării acestora aparține tuturor în egală măsură. Și nu există punct de plecare mai bun decât discursul politic dominant. Cu cât se vorbește mai mult de libertate și democrație, cu atât mai mult expresiile spiritului democratic sunt luate mai puțin în considerare. Nu se poate explica altfel străduința masivă de discreditare a referendumurilor, oriunde s-ar desfășura ele, asa cum s-a întâmplat cu cele din Franța sau Olanda privitoare la Constituția Europei, cu cel din Grecia împotriva austerității sau, mai recent, cu cel din Marea Britanie. Firmele pleacă, s-a spus, economia va avea de suferit, se spune obsesiv, ceea ce poate fi adevărat, dar libertatea și succesul economic nu sunt același lucru. Modul în care este culpabilizată opțiunea englezilor și în care se caută discreditarea referințelor pozitive din presă este cu siguranță o expresie a acestui autoritarism legitimat de raționalitatea economică.

Tema refugiaților a prilejuit la rândul ei o manifestare de autoritarism fără perdea, una care se străduiește să delegitimeze orice opinie diferită, asimilând-o, brutal, cu rasismul. Toate acestea, strâns legate între ele, se prezintă pe sine ca expresie a unicului spirit democratic, ba mai mult, a unicului umanism posibil, care destituie, totodată, orice manifestare religioasă.

Nu știm dacă interpretăm bine cuvintele lui Ion Vianu, dar ”moralismul foarte exigent” de care vorbește el evocă un anumit iacobinism care infuzează politicile europene și care tinde, în numele ”luptei anticorupție” sau a ”moralizării vieții publice”, să elimine de pe scena politică stânga și dreapta, în beneficiul unei pure tehnocrații tot mai puțin legate de preferințele electorale (USR după congres este expresia tipică a acestor tendințe).

Tot el admitea însă că modul acesta al Europei de a impune standarde este până la un punct binefăcător. Dar există un punct de la care echilibrul se rupe și libertatea riscă să fie minimalizată în numele eficacității, al succesului economic și al noului umanism. Rețeaua care se constituie la scară globală pentru combaterea așa numitelor fake news (International Fact-Checking Network) are cu siguranță o aparență benignă, dar ea tinde, inevitabil, în ciuda bunelor intenții afișate, să se transforme într-o cenzură a informației, creând un monopol a ceea ce este corect și admisibil în spațiul public.

Ne găsim astăzi într-o zonă de tatonări, într-un punct în care nimic nu este ireversibil și de aceea este atât de important să luăm în considerare avertismentele oamenilor lucizi, care păstrează un sentiment viguros al libertății. Sau, dacă nu, ne putem consola de pe acum cu gândul că există viață și după democrație.