Germania şi scutul antirachetă american

Berlinul se arată îngrijorat de opoziţia Rusiei. Totodată, viceministrul german de externe, Gernot Erler, a estimat, într-un interviu acordat presei germane, că „o asemenea investiţie gigantică făcută chiar şi într-un proiect defensiv, constituie un act de înarmare şi face dificil efortul de a convinge alte ţări să renunţe la dotarea cu arme nucleare”. Aluzia se referă la programele nucleare iranian şi nordcorean.

La rîndul său, generalul american Henry Obering a justificat public instalarea scutului antirachetă american, convenit de SUA cu guvernele de la Praga şi Varşovia. Proiectul este unul strict defensiv, a subiniat generalul american la televiziunea germană. Şeful agenţiei de apărare americană antirachetă a precizat că „scutul nu face parte dintr-o strategie a confruntării cu Rusia, ci este destinat protecţiei ţărilor europene” de un eventual atac iranian, în condiţiile în care autorităţile de la Teheran devin tot mai agresive.

Poziţia Germaniei

Dar prea puţini germani par să se simtă ameninţaţi de către regimul fundamentalist-islamic iranian. Iar oficialităţile de la Berlin se arată foarte sensibile faţă de aprehensiunile unei Rusii, de care depinde bună parte din aprovizionarea energetică a Germaniei şi a UE. O Uniune, profund divizată de războiul irakian, la cîrma căreia se află în prezent cancelarul german. Angela Merkel şi mare parte din colegii ei de la Bruxelles, Paris şi din alte cancelarii vesteuropene favorizează conceptul de securitate prin cooperare. Oricum, decizia amplasării scutului american în estul Europei nu ar putea fi, potrivit lui Erler, una „bilaterală, întrucît antrenează consecinţe şi pentru alte ţări europene”.

Germania preferă aşadar să încerce să-i convingă pe polonezi să admită ca hotărîrea finală asupra scutului să fie adoptată în cadrul alianţei nordatlantice. O atare procedură ar deschide posibilitatea cooptării Kremlinului la tratative şi ar face posibilă obţinerea unei aprobări din partea Moscovei, care afirmă că proiectul defensiv american ar afecta serios echilibrul de forţe din Europa, dinamitînd balanţa strategică ruso-americană.

SUA se străduie să aplaneze criticile

Or, Polonia nu este singura ţară ex-comunistă, care se teme în continuare de Rusia şi de virtuala incapacitate a NATO de a-i garanta securitatea, din pricina nehotărîrii notorii, care domneşte în alianţă. Ca şi alte state foste satelite ale Rusiei, Polonia şi Cehia mizează ca atare pe tratate şi pacte de securitate bilaterale cu americanii.

La rîndul lor, SUA se străduiesc să dezamorseze intensele critici la adresa proiectului. Acestui scop îi serveşte şi deplasarea lui Obering pe vechiul continent. Generalul are misiunea de a explica în special germanilor şi ruşilor că scutul în cauză are dimensiuni mult prea reduse pentru a putea intercepta sutele de rachete ruseşti; şi că proiectul, implicînd instalarea de rachete antirachetă în Polonia şi a unui radar în Cehia vizează în mod clar şi fără echivoc contracararea pericolului major reprezentat de ambiţiile nucleare iraniene şi de alte state rău certate cu dreptul internaţional.

Germania aclamă pericolul unei noi curse a înarmărilor

Rusia afirmă însă că Iranul n-are dispune în prezent de capacitatea balistică necesară atacării Europei. La rîndul ei, Germania, care întreţine relaţii excelente cu Moscova, fiind şi stat membru al NATO, nu posedă un arsenal atomic şi militează pentru despărţirea de energia nucleară chiar şi în formula ei civilă, paşnică. De pe această poziţie, Berlinul şi-a manifestat îngrijorarea în legătură cu planurile de modernizare a arsenalelor nucleare americane, britanice şi franceze, argumentînd că acest demers ar putea lansa o nouă cursă a înarmărilor. Concomitent, s-ar torpila, potrivit oficialilor germani, „eforturile de a se convinge alte ţări de necesitatea de a-şi abandona propriile programe de fabricare a bombei atomice”.

In mod curios, mulţi vesteuropeni pierd din vedere semnificativul revers al medaliei. Mai nimeni nu se întreabă de pildă, cît de potenţial agresivă este tocmai Rusia lui Putin. Intrebarea e legitimă, devreme ce regimul de la Kremlin îşi ia libertatea de a se manifesta deranjat atît de grav de un proiect care, oricît de avansat tehnologic ar fi, tot defensiv rămîne.